Caligrafia chiar nu este pentru toată lumea
Doar ca să câștig și eu puțin credit în fața voastră, doresc să vă informez că într-un final, cam la un semestru după m-a luat clasa I prin surprindere am reușit să-mi intru în rutină: am câte 3 seturi de culori pentru situații de urgență, am și castraveți cumpărați cu kg ca să fiu sigură că am ce-i da la gustare, copilul s-a obișnuit cu vestiarul de la ora de sport și cu echipamentul pentru fotbal. Aaaaaaliluia!
A pierdut de vreo 3 ori cardul de masă, dar asta nu se pune că i le-am găsit la cantină, DUPĂ ce îi cumpărasem altele noi.
În cazul în care v-am lăsat un sentiment de liniște și-un gând de pace:
– Eii, e mai greu la început, apoi toate se așază,
Doresc, din nou, să vă informez că da, unele lucruri se așază, în final, relaxate precum mamele care au întins vreo 3 lenjerii, 10 de perechi de chiloți și 20 de șosete desperecheate, în timp ce altele se ridică de pe loc:
– Dragul meu, cum e stiloul cel nou pe care ți l-am dat ieri? E întreg?
– Doar un pic.
– Glumești???
– Nu, stai să-ți arăt!
Și-mi arată stiloul, bunătate de stilou, Shneider, cu penița crăcănată ca o praștie.
V-ați băut cafeaua? Mai făceți-vă una, că urmează s-o zic pe aia urâtă rău.
Deci nu înțeleg, nu în-țe-leg, cum un copil poate să strice în decurs de 6 ore, cât a stat la școală, un stilou nou-nouț, plus alte 5 în mai puțin de 2 luni.
Și vine una și mai urâtă acum.
Eu, când eram copil am scris cu același stilou în toate clasele I-IV și dacă nu mă înșel cu același sau să zicem, cu un altul, în clasele V-VIII. Deci, 2 stilouri în 8 ani. Hai, 3 ca să dea mai bine.
Asta mă irită și mai tare, că istoricul meu a fost tare strălucit la capitolul scris de mână cu stiloul. Cu același stilou.
Uniforma care e mereu pătată și care trebuie mereu spălată și călcată nu mă stresează cum mă stresează aceste stilouri.
– Și cu ce-ai mai scris până la finalul orei?
– M-a împrumut David cu un stilou.
Inspiră, respiră, inspiră, respiră.
Mama încearcă să aplice cele 120 de teorii de parenting: probabil trebuie sa învăț ceva din această experiență. Ce ar trebui să învăț din această experiență? Rezultat: null
Momentan, n-am învățat decât să-l trimit pe copil la școală cu 2 stilouri. Ceea ce oricum este mega frustrant pentru copilul din mine care a scris timp de 4 ani cu un singur stilou.
Dar sunt mai bună decât creierul meu emoțional, da, sunt mai bună!!!
Ce cred bărbații despre acest subiect?
Abia ce-am așteptat să vină al doilea adult în rang de părinte acasă, să-i povestesc toată frustrarea mea și să-l întreb:
– E ceva ce-mi scapă? Ar trebui să fac ceva, să-l ajut cumva? Că nu știu ce să mai fac….
– Înainte de toate eu nu înțeleg de ce trebuie să scrie cu stiloul? Nici eu nu știam să scriu cu stiloul.
Ahaaaa, îmi venea să-i spun, dar nu i-am spus, deci tu ești vinovat. Gena ta e responsabilă pentru toate astea. Tu să rezolvi problema!
– Învață să scrie caligrafic, îi răspund eu pe cel mai calm ton posibil. Ca să nu zburlim ultima șansă de rezolvare a problemei.
Râde. El e programator. Caligrafia e non sens.
– Deci, ai altă propunere?
– Ce propunere să am? Cumpără-i alt stilou.
În loc de concluzii
M-am întors târziu de la un curs.
– Andre, ți-ai făcut tema?
– Da, cu tati.
– Și stiloul cel nou, cum e?
– Hmmm…….își dă ochii peste cap, vrei adevărul – adevărul?
– L-aș cam vrea.
– Nu mai scrie.
– Și cum ți-ai făcut tema?
– Cu creionul.
– Și tati n-a zis nimic?
– Nu.
În loc în loc de concluzii
- La Jumbo sunt stilouri cu 6 lei/ bucata.
- Pentru liniștea din capul meu, am schimbat stiloul cu un rollerpen. Doamne, Doamne, mulțumesc, Doamne! Pentru prima dată în 7 luni copilul a venit cu mâinile, fața și tricoul fără nici un strop de cerneală pe el.
– Andre, cum e noul stilou?
– Este cel mai tare stilou din toată viața mea! Nici nu are peniță!
3. Caligrafia nu este pentru toată lumea și trebuie doar să ne împăcăm cu această idee.
