Teama la copii îi face mai puternici și mai încrezători

Când avea Andre vreo 3 ani, și Beti numai 1, am trecut printr-o perioadă foarte grea, poate cea mai complicată de până acum.

Abia ne mutasem într-o casă nouă, schimbasem grădinița, colegii și ambientul.

Eu eram atentă la activitățile de la grădiniță, căutam o creșă pentru Beti, încercam să mă acomodez cu distanțele și cu un nou program de lucru.

Oricât de atentă am încercat să fiu la nevoile copiilor, tot am trecut cu vederea unele lucruri extrem de importante.

Lupul, chipul fricii și al întunericului

”Dacă nu ți-e teamă de mușcătura unui crocodil înseamnă că nu ești viu.
– Copile, nu poți scăpa de frică. N-ai nici cum s-o învingi, dar nici n-o poți ignora. Frica e ca Mama Natură. Abia în fața ei afli cine ești.”
(Bunul Dinozaur)

Aparent, lucrurile păreau să intre în normal.

– Astăzi am avut teatru, dar Andre a stat cu mine afară. Mi-a spus că-i este frică de lup.

– Azi am citit Scufița Roșie. Când am adus vorba de lup, a venit lângă mine. Îi este frică.

Îmi tot spunea educatoarea lui.

La început am încercat să evit să-l mai duc la piese de teatru cu lup. Apoi, acasă îi era frică să doarmă singur. Ca la final să-mi spună că are un lup în cameră, ba sub pat, ba în dulap, ba pe la geam, ba pe la ușă.

Exista un lup și eu nu știam cum să scap de el

A fost prima dată când m-am oprit un pic în loc și am căutat soluții în afara mea. Eram depășită de situație cu un copil liniștit care se transforma într-unul anxios și cu un alt copil anxios care devenea și mai greu de gestionat.

Cu toate că ar fi fost mai mult decât evident, am fost întrebată:

– S-a întâmplat ceva de curând în viața lui? S-a schimbat ceva în rutină?

– Da, casa, grădinița, colegii, mediul, camera, patul, practic, totul.

Un pic prea evident, dar suficient cât să nu zăresc nimic din toate acestea.

Uneori chiar ai nevoie de o privire din afară

– Lupul e doar un trigger, de fapt teama e alta, iar acesta o scoate la suprafață.

– Și care-i teama? De ce îi este frică?

– Important nu e să descoperim care este teama acestuia, cu toate că în acest caz este clar că e frica de nou, de necunoscut. Însă pot fi situații în care să-i fie frică de apă, de copii mai mari, de o jucărie, de un zgomot puternic. Uneori ne dăm seama, alteori descoperim în timp.  Ce e de dorit este să vedem cum ajutăm copilul să treacă peste sentimentul de teamă.

– Și ce putem face?

În primul rând, rezolvăm frustrările mamei. Ieșim la o cafea cu o bună prietenă, bem un ceai privind cerul albastru, ne plimbăm în parc și ascultăm un ciripit, orice ne poate face bine și relaxa.

După ce ne-am încărcat bateriile, mergem acasă și împreună cu copilul luăm o coadă de mătură sau orice ne-ar putea ajuta și alungăm lupul din cameră. Dăm și noi, dă și copilul, eliberându-se prin mișcări de teamă și nervozitate.

Apoi, continuăm cu un alt joc de putere foarte iubit la noi acasă – bătaia cu perne, în care Andre câștigă întotdeauna. Un alt joc este și acela în care iei copilul în spate și scopul e să te ghideze pe un traseu dinainte stabilit mai puțin într-un loc, de exemplu ușa de la intrare, unde ție, ca părinte, îți este frică. El te va duce exact acolo, iar tu va trebui să joci rolul fricosului. Astfel, îi va crește stima de sine și încrederea că și altora le este frică și nu doar lui.

La final, poți face pentru 15-20 minute timp special – faci orice vrea copilul cu sau fără limite, depinde cum dorești (de exemplu: facem orice mai puțin electronice/ dulciuri/ shopping). Îi va sedimenta încrederea în forțele proprii și i se va confirma iubirea.

Exact ca atunci când ne scoate soțul în oraș și are ochi și urechi numai pentru noi.

Ce sentiment de împlinire avem, nu-i așa?

Sursa foto

 

 

Share This Story!

Leave A Comment