Când avea Andre vreo 3 ani, și Beti numai 1, am trecut printr-o perioadă foarte grea, poate cea mai complicată de până acum. Abia ne mutasem într-o casă nouă, schimbasem grădinița, colegii și ambientul. Eu eram atentă la activitățile de la grădiniță, căutam o creșă pentru Beti, încercam să mă acomodez cu distanțele și cu un nou program de lucru. Oricât de atentă am încercat să fiu la nevoile copiilor, tot am trecut cu vederea unele lucruri extrem de importante. Lupul, chipul fricii și al întunericului ”Dacă nu ți-e teamă de mușcătura unui crocodil înseamnă că nu ești viu. – Copile, nu poți scăpa de frică. N-ai nici cum s-o…