-
De ce-ai mai făcut copii dacă ți-e greu?
Întrebarea asta mi se pare că vine din aceeași poveste cu moașa de la maternitate care urlă la viitoarea mamă aflată în durerile facerii: – Haide, împinge, că atunci când l-ai făcut ți-a plăcut! Poate exista ceva mai umilitor decât atât? Dacă aș putea să scot câteva cuvinte din dicționar, sau mai bine, să existe o regulă prin care anumite cuvinte să nu se poată combina între ele printr-o întrebare, ar fi exact astea: De ce ai mai făcut copii dacă ți-e greu? De ce-ar fi treaba cuiva de ce am făcut copii, câți, cu cine și cam când îl fac pe următorul. Mi se pare cel mai personal lucru…
-
Bărbatul, unde-i bărbatul?
Nu o dată mi s-a întâmplat să creadă lumea, după ce mă citesc pe blog, că n-am bărbat acasă. Sau și mai mulți să rămână cu ideea că în timp ce eu mă dau de ceasul morții cu școala vieții on line, el se scarpină cu telecomanda la subțiori. Acuma, știți cum e, riscul meseriei. Când singura ta speranță de a mai salva câțiva neuroni care n-au dat bir cu fugiții la prima ordonanță de urgență este să faci haz de necaz la modul public, ca să nu râzi singură ca știm noi cine-n târg, îți asumi repercusiunile. Că doar n-o să fac un disclaimer la fiecare articol, spunându-vă: în…
-
Oare o să rezistăm până în septembrie?
Sincer, m-am așteptat ca școlile să se închidă complet până în septembrie. Portugalia a anunțat închiderea lor de acum o lună. Anglia, la fel. Asta doar ce știu eu vorbind cu prietenii la telefon, era puțin probabil ca noi să revenim la școală ca și cum nimic nu s-a întâmplat. La impactul pe care l-a avut și încă îl are acest virus asupra omenirii la nivel global, să zicem sărâmâna dacă ne revenim până în septembrie. Cu toate astea, când am deschis ieri facebook-ul și am citit anunțul, era să-mi cadă telefonul din mână, dar mi-a căzut, în schimb, fața. Știți cum e, dureros e până te atinge pe tine,…
-
Cu cât îți dorești mai mult cu atât trebuie să ai un puțin de la care să pleci
Acum vreo câteva zile, în timp ce mă actualizam cu noutățile de pe Facebook mi-au căzut ochii pe o postare a unei doamne care gestionează o asociații care se ocupă cu strângerea de fonduri pentru persoane aflate în dificultate. E destul de cunoscută, probabil unii dintre voi o și cunoașteți. Iar mesajul ei spunea cam așa, redau din amintire: ”cum rareori primim mesaje de mulțumire de la persoanele pe care le ajutăm, am rămas plăcut surprinsă, parcă a zis totuși emoționată, să primesc acest mesaj de la …..prin care ne mulțumește pentru efortul nostru de a o ajuta…” Și brusc, mi-am amintit de o situație de acum vreo 5 ani…
-
Școala on line e atunci când mama șterge praful ca să nu-l vadă doamna pe dulap
– Copii, cum definiți școala on line? – Atunci când mama bagă repede la spălat ca să nu vadă lumea câte haine murdare avem! xxxxx Așadar, a revenit școala on line printre cratițe, munți de rufe murdare, aspirator uitat în priză și emailurile netrimise ale oamenilor care mai trag de-un business aflat în picaj liber. Nici nu-mi era dor, aproape că mă obișnuisem să merg în pijamale prin casă fără să apar în cadrul orei de engleză, să mă trezesc fără să-mi fie teamă că n-a început ora de muzică, iar copiii să se joace între ei, ba aproape să dărâme casa, ba în cea mai mare armonie atunci când…
-
Eu sunt șefa! Iar ăsta e regatul meu!
Sună a titlu de film, dar stați să vă povestesc că nu e. Zilele astea, într-una din cele 354 de zile ale lunii aprilie în care numai vremea se mai schimbă, uneori bate vântul din dreapta, alteori din stânga, am ieșit cu copiii prin spatele casei să descoperim acele flori minunate: – Hai, mami, să le vezi, sunt atâââât de frumoase! Florile ciulinilor. V-am zis eu, că la capătul plictiselii stă un copil curios și-o mamă înțepată de urzici. Și cum stăteam noi, așa, iar eu încercam să explic că plantele acestea pe care ei le consideră frumoase de fapt sunt niște buruieni care trebuiesc scoase că omoară gazonul, se…
-
Casa spiritelor, Isabel Allende (recenzie) – Atunci când îți înțelegi trecutul, ești mai pregătit să-ți înfrunți viitorul.
Nu sunt o cititoare ușor de mulțumit. Probabil că așa o să încep fiecare recomandare de carte de pe acest blog și vă spun asta că o dată ce scriu despre o carte înseamnă că e una pe care n-am putut să o las din mână până ce n-am terminat-o. Care m-a urmărit noaptea, am recitit pasaje, am ridicat ochii să privesc zarea și să înțeleg ce stă dincolo de cuvintele autorului. Una dintre aceste cărți este cea despre care vreau să vă povestesc astăzi, Casa spiritelor de Izabel Allende. Până acum un an n-aveam nici o idee despre această autoare. Născută în Peru, nepoata fostului președinte chilian, Salvador Allende,…
S-ar putea să-ți placă și
Vreau o relație de Crăciun
E prea frumos să fie adevărat
În clasa a II-a am avut un vis
-
În paralel cu numărătoarea coronavirus, îi numără cineva și pe cei care o iau ușor, în jos, la vale?
Bun, am înțeles, în fiecare zi se raportează numărul celor bolnavi de coronavirus. Dar numărul celor care-și pierd mințile stând acasă, îl contorizează cineva? Eu, de exemplu, că doar n-o să vorbesc de doamna care s-a filmat în timp ce se mânjea cu machiajul pe față, peste tot, haotic iar apoi a publicat filmul, nu știu exact în ce scop, să râdem sau să ne temem pentru viața ei, simt că ușor-ușor mi se împuținează neuronii, ăia morți nu-și mai revin disperați și ei de repetitivitatea vieții, iar ăia vii abia așteaptă să dea colțu’ din același motiv. Desigur, sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce a adus coronavirusul în viața…
-
Cel mai frumos cadou de Paște
Hristos a înviat! Anul acesta a fost cel mai intim Paște pe care ne-a fost dat să-l petrecem de-a lungul ultimilor ani. Fără părinții noștri alături, fără familie și prieteni, aseară m-am simțit dincolo de orice, un pic tristă fără să pot împărtăși emoția Învierii cu cei asemeni mie. Lumina n-a venit decât în mesaje, iar bucătăria, altădată însuflețită, aseară era întunecată. Copiii dormeau, iar eu priveam pe geam bezna de afară. Locuiesc relativ departe de oraș, numai câinii se auzeau lătrând în liniștea nopții. Cine s-ar fi gândit vreodată că vom ajunge să simțim durerea morții și bucuria învierii la nivelul cel mai adânc al sufletului nostru, să pui…
-
Surpriza de Paște nu e un moment, e o emoție și un plan strategic
Noi nu avem obiceiul de a cumpăra cadouri de Paște copiilor, dar le iau ceva dulce mai deosebit, în special pentru că ei nu prea mănâncă cozonac sau pască. Anul acesta le-am luat ceva de la Lidl, niște figurine de plastic cu niște bomboane colorate înăuntru. Evident, figurina făcea toată treaba pentru că o poți folosi ca pușculiță sau un loc sigur de ținut secrete. Dar Beti și-a dat seama de ceva, iar de atunci mă tot roagă să-i dau surpriza de Paște. Eu m-am ținut tare că e surpriză de Paște, adică o va primi de Paște. Dar nu vă ascund că mi-a făcut capul calendar. Nici eu…
