Ce nu ne-a omorât în 2020, ne face mai puternici în 2021!

Se spune că orice criză e dătătoare de oportunități. Prilej bun de a investi pentru cei care au economisit la timp, moment bun de reorganizare a priorităților, de recalculare a traseului, de reașezare a obiectivelor și de reflecție asupra viitorului.

Anul 2020 ni le-a adus pe toate sub forma unei pandemii.

Oricine ne-ar fi spus acum un an că din martie vom sta cu toții închiși în casă, că vom ieși pe bază de declarație, că ni se vor anula zborurile și vom face vacanțele la noi în balcon, că nu ne vom mai vedea prietenii și familia strânși cu toții la masă și că masca va face parte din garderoba obligatorie, am fi spus că e nebun de legat.

Acum, uitându-ne în spate ne facem cruce și mulțumim Domnului că suntem sănătoși și că am trecut și prin asta cu bine. Cine a avut șansa să treacă și să supraviețuiască.

Și totuși, ce a adus de bine anul pandemic 2020?

Cred, dincolo de orice, că cel mai bun lucru pe care-l putem facem astăzi la final de an este să tragem lecțiile de rigoare cu care să intrăm în noul an. Din care să învățăm și să le ducem mai departe ca învățăminte pentru următoarele generații. Nu în teorie, ci în practică pură.

Așa că, încep eu.
Anul acesta:

1. Mi s-a confirmat că banii se strâng pentru zile negre și se cheltuiesc mai puțin pe zile albe. Când lumea se afundă, rezistă cei care și-au creat un fundament stabil, un cont de urgențe, un plan B ”dacă mâine rămânem fără serviciu, noi ce facem?”. Oricât de ireal ar fi părut acum un an, 2020 ne-a demonstrat că oricând ”mâine” poate fi mai aproape ca nicicând.

2. Mi s-a confirmat că în viață trebuie să știi puțin din fiecare ca să supraviețuiești. Cu toate că mi se spune mai mereu că sunt tehnică și de aceea știu să montez mașini de spălat rufe și vase și mă pricep la centrale și de curând la pompe submersibile, adevărul e că pe mine m-a învățat nevoia. Aveam 24 de ani când pășeam în prima noastră casă, o casă mult dorită, dar cu multe de rezolvat în ea și mai ales fără nici un ban rămas. În plus, eram singura vorbitoare de română în cuplu. Așa că, a trebuit să știu să cumpăr cărămidă de la Dedeman, guri de canalizare, să cer oferte de vidanjare și să o aleg pe cea mai bună, să înțeleg cum funcționează hidrofoarele și să decid dacă avem sau nu în continuare nevoie de el, să pricep toate erorile de la centrale Tehnoerg cu încălzire în pardoseala pe când încălzirea în pardoseală era film SF pentru anul de grație 2006. Așa că, sincer vă spun, instalarea unei mașini de spălat rufe e joacă de pisică.

Și cu toate astea, anul acesta mi-a deschis ochii către un lucru pe care i l-am împărtășit soțului meu:

– Știi, m-am gândit că dacă tu o să mori acum, eu n-0 să știu să mă ocup de toate cele pe care le faci tu.

– E bine că ai realizat, mi-a răspuns el. De aia ne trebuie planuri de urgență.

Subiectul acesta e de un alt articol, dar ideea rămâne: dacă mâine unul dintre noi dispare, celălalt rămâne în siguranță? Asta-i întrebarea.

3. Mi s-a confirmat bucata din jurământul de la căsătorie ”la bine și la greu”, că abia în momentul de mare greutate realizezi dacă alegerea pe care ai făcut-o a fost corectă. Cred că greutatea pe care am simțit-o în acest an se mai poate compara doar cu cea din anul 2005 când eram în Portugalia, voluntar și voiam să plec acasă în fiecare lună. Dar am ales să rămân ca să-mi iau lecțiile toate, pentru ca astăzi nici dreptul la alegere să nu-l mai primesc. Atunci ca și acum mi-a stat același om alături și cu toate că uneori mă enervează de mor cu răbdarea și calmul și critica și planificarea, realizez că asta ne unește cel mai mult. Iar de Crăciun mi-a luat căști anti zgomot pentru că mi le-am și dorit foarte mult dar și ca să mă calmez când mă enervează.

4. Am reînvățat să fac curat în casă și m-am reconectat cu bucățica infimă de răbdare din mine. Poate unii dintre voi mustăcesc, dar realitatea e că eu am avut ajutor în casă de prin 2008 până în martie 2020. Practic, uitasem complet cum e să faci curat – curat în casă. Am mai dat cu aspiratorul, cu mătura, am mai șters un praf, dar ocazional. A trebuit să vină pandemia să realizez că și făcutul de curățenie are rolul lui conector cu tine însuți și cu energia casei. Partea bună a fost că ne-am mutat înainte de pandemie într-o casă nouă, pe sufletul meu, că dacă rămâneam în cea veche probabil nu simțeam la fel. Când fac curat este singurul moment când efectiv mintea are libertatea de a se arunca în hău, de a reveni pe pământ cu sufletul la gură, ideile explodează ca un foc de artificii, iar eu mă încarc cu satisfacția muncii mele: totul e curat și confortabil. Pe de o parte, uit că e pandemie, pe de altă parte, curățenia și gătitul au rămas singurele activități care mi-au adus satisfacții vizibile.

5. M-am reinventat. M-am dus pe culmile disperării, m-am chinuit să urc, apoi am căzut în hăul vieții închisă în casă, m-am ciuruit cu întrebări, unde mă duc?, ce fac? cine sunt eu? în ce direcție s-o apuc? ca apoi, să găsesc răspunsurile potrivite.  Sunt ceea ce mă face fericită iar datorită lui 2020 am reușit să-mi filtrez prioritățile și să descurc drumul spre supraviețuire.

6. Datorită școlii on line m-am apropiat mult mai mult de copii, i-am putut privi îndeaproape dintr-un unghi care ar fi rămas obscur dacă nu era pandemia, am putut îndreptat comportamente și obiceiuri, am avut șansa să le fiu aproape, să le fiu bucurie și sprijin la greu. Am avut șansa să mă lovesc de propriile slăbiciuni, cum ar fi lipsa organizării și să fiu obligată să mă schimb în bine, să fiu pusă față în față cu propriile temeri, iar apoi obligată să mi le depășesc.

7. Am scos cartea visurilor mele și-am lansat-o în pandemie așa cum nici prin cap nu mi-ar fi trecut vreodată! Dar a fost exact cum trebuia să fie! Astfel, am învățat că dacă îți dorești ceva cu adevărat, nu există pandemie care să-l doboare!

8. Mi s-a reconfirmat că prieteniile adevărate rezistă oricât de grea ar fi pandemia și în momentele cele mai grele pot salva vieți și relații.

9. Mi s-a reconfirmat că ura atrage ură, invidia, invidie, judecata, judecată și niciodată n-a fost mai simplu să iei ”virusul” și să te îmbolnăvești. Liniștea sufletească vine, însă, din filtrarea surselor și a celor care te înconjoară, din întoarcerea către tine, din bucuria propriilor realizări și recunoștință.

10. Anul acesta m-am bucurat ca niciodată să pot ajunge în vacanță în Portugalia, după ce ni s-au anulat de două ori biletele. Acum un an eram supărată că toate vacanțele noastre sunt la fel, mereu în același loc, copiii se săturaseră de apa rece din ocean și visam cu toții la o nouă destinație. Când am ajuns în august în același loc din Portugalia, pe aceeași plajă unde m-am cunoscut cu soțul meu și m-a cerut de căsătorie, unde am văzut primul apus și răsărit de soare, unde apa-i rece și vântul dur, am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior.

Anul acesta am învățat să fiu recunoscătoare pentru ce avem și nu e lecție mai importantă pentru copiii mei!

Avem de toate și mâine putem să nu mai avem nimic!

Așa că, vă invit să ne bucurăm azi de tot ce lăsăm în urmă odată cu anul pandemic 2020, bine că s-a dus, să luăm cu noi lecțiile cele mai importante și să ne fie cu folos pentru 2021 și toți anii care or să vină!