Trăiește și lasă să moară!
Dacă ar fi o lecție pe care aș vrea să o transmit copiilor, copiilor mei despre viață în toată măreția ei este de altfel, și motto-ul profilului meu de Facebook personal dar și un bine cunoscut cântec scris de Paul McCartney și interpretat impecabil de unicul :), Axl Rose: Live and let die!
Trăiește și lasă să moară!
Adică, a trăi fără remușcări, a nu ține ură, supărare și invidie, a-ți înfrunta propriile tale limite și a trăi liber!
Acum, în plan concret, viața de zi cu zi pare să aibă gustul cel mai bun exact atunci când ținem ură și invidie, când ne supărăm și nu ne mai trece, când ne plângem că altul e vinovat de propriile noastre eșecuri și limite, iar șansele să fim fericiți tind spre zero. Atunci e viața mai gustoasă, când ne interesează ce cred alții despre noi, în loc să ne admirăm în oglindă reușitele și bucuriile!
Mă uit la articolele mele despre școala on line. De fiecare dată când scriu despre frustrările care mă încearcă în fiecare zi atunci când în loc să-mi deschid laptopul și să mă apuc de lucru, deschid laptopurile copiilor și mă apuc de clasa 0 este imposibil să nu se simtă ba vreun profesor nebăgat în seamă, ba vreun părinte neîndreptățit.
Ducem cu noi o nevoie incredibilă de atenție și recunoaștere a meritelor! Toți o simțim, toți până la ultimul: și medicul care cere bani și atenție, și profesorul care simte că nu i se recunosc meritele și părintele care caută confirmare în altă parte. Dar haideți s-o mai și lăsăm să moară, pe nevoia asta!
Altfel, n-o să fim niciodată împliniți și fericiți, ci vom duce mereu în cârcă pentru totdeauna nemulțumirea față de noi, proiectată în ceilalți.
Ei nu mă apreciază, ei nu-mi ridică statuie, ei nu mă văd, când, în realitate TU trebuie să te vezi, TU trebuie să te apreciezi, TU trebuie să fii mulțumit de tine, TU ești suficient! Orice ai face în lumea asta mare!
Haideți să ne oprim din bocetul ăsta universal, să schimbăm direcția către noi și să începem să fim mai empatici cu noi înșine și apoi cu cel de lângă noi, aflat în suferință. Mi se pare incredibil cum știm să dăm lecții despre cum să-ți iei copiii în brațe când plâng dar nu știm să spunem o vorbă bună când vedem un om frustrat. Fie el părinte, profesor, vecin sau cățel.
Suntem cu toții în aceeași barcă!
Odată cu pandemia asta, la toți ni s-a schimbat percepția asupra vieții, cu toții a trebuit să ne schimbăm forțat metodele de lucru.
Așteptările, speranțele, visele s-au dus pe pustiu și-am rămas cu frustrarea că
Eram fericiți și habar nu aveam!
Nu cred în asta! Fericirea e o stare pe care o poți avea atât pe timp de pace sau în război!
Trăiește și lasă să moară!
Acceptă că sunt unii mai supărați, mai frustrați, mai puțin împăcați cu ei, cu pandemia, cu viața și că nu știu altfel. Exact ca acel copil care plânge pentru că nu știe să ceară de mâncare.
Și înainte să ridici tonul și să-i spui că plânge fără rost, amintește-ți că ești un bun părinte pentru copilul tău, ești apreciat la locul de muncă, lumea te iubește pentru ceea ce ești, arăți bine, ești frumoasă, soția te iubește, soțul e lângă tine, copiii sunt sănătoși, cafeaua de azi dimineață a fost tare gustoasă, prietena ta cea mai bună te-a încurajat, mama ți-a făcut plăcinte sau afară strălucește soarele.
Ești singurul care-și definește fericirea și libertatea! Acum și aici!
Trăiește și lasă să moară!
***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.
