Cum a fost în prima lună de școală? Te mai duci? Mă duc, că vrea copilul.

A trecut o lună de la începerea școlii. Pun pariu că nu v-ați dat seama. Nici eu. Doar că mă țin să vă tot povestesc despre experiența lui Andre în clasa 0 și azi s-a făcut luna.

Deci, cum a fost prima lună de școală?

Conform ultimelor reglementări în parenting pozitiv, nu avem voie să întrebăm copilul cum e la școală, ce-ai făcut la școală și orice legat de școală.

Iar cum Andre răspunde cam așa la întrebările ajutătoare:

– Ce prieteni ți-ai făcut?

– Toți copiii sunt prietenii mei.

– Ai o fetiță chinezoaică în clasă, ce cuvinte a învățat în română?

– Nu știu.

– Ce ți-a plăcut cel mai mult azi la școală?

– Tot mi-a plăcut.

am lăsat-o baltă și din nou, mi-am ascultat instinctul.

Asta după ce m-a rezolvat într-o zi:

– Mami, tu de ce nu vii la școală la mine?

– Păi de ce să vin?

– Să stai lângă mine, pe scaun și să vezi exact ce fac. Așa nu mă mai întrebi nimic. O să știi totul.

Cu acestea fiind spuse, am învățat să tac. Din nou, că nici pe Cris nu-l (mai) întreb absolut nimic. Dacă mă iei repede nici nu știu unde e plecat și când vine în țară. Ca de exemplu, azi am ratat un eveniment frumos de bloggeri pentru că eram mega convinsă că vine în noaptea asta acasă. Și teoretic nu avea cine să stea cu copiii. Doar că el a ajuns ieri. Dar dacă nu se mai poate întreba…..

Cum spuneam, faza cu întrebările la mine nu merge. Deci, aplicăm mai tot timpul planul B – ascultă-ți instinctul! Ăsta ar trebui să fie întotdeauna planul A, dar na, ne mai băgăm și noi creierele la spălat.

Nu-l mai întreb nimic legat de școală. Nimic. Începem discuții aleatorii. Sau chiar nu vorbim nimic. Ne relaxăm pe Centura Bucureștiului. Mai trece un tir, mai vezi un lac. Câteodată îl apucă și-mi spune de chinezoaică, de Veronica, de Filip, apoi începe să vorbească în engleză de unde deduc că are prieteni și că învață ceva la cursul de limbi străine. Când ne plictisim așteptând la medic exersăm tabla adunării,  de unde iar deduc că învață ceva și pe la mate. Deci, bănuiesc că suntem în grafic.

Întrebarea din titlu se referea însă, la mine. Așa mă ia valul și nu mai ajung la destinatarul final. Eu, care acum un an scriam asta, astăzi vă spun că m-am lăsat de meserie. Am devenit oficial, mamă și șofer personal.

Partea bună e că mă ocup eu însămi de copii. Că nu am câștigat în viața mea atâta salariu cât să pot plăti o bonă cu mașină care să-mi ia copiii de pe la școală și grădiniță. Partea și mai bună e că am scăpat de lumea arhitestosteronată a bărbaților și partea extraordinar de bună e că mă pot angaja la Uber fără probleme cu experiența pe care o dețin. Ascundeți însă bomboanele că eu nu știu să mă opresc.

Partea proastă e că asta e ceea ce cred eu că fac. În realitate, alerg între a face cumpărături, a pune la spălat, făcut ceva ordine în casă, mai am și ceva proiecte personale, deci, timpul zboară și la final de zi nu știu exact ce am făcut.

Că 4 ore trec extrem repede, când ai de organizat perfect ziua a 2+1 cei mai importanți oameni din viața ta plus a ta.

Deci, cum a fost azi la școala?

– Bine!