-
Pentru un copil echilibrat, participați la evenimentele din viața lui
Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, s-a organizat la școala copiilor o defilare de costume tradiționale. Se face în fiecare an, la o oră prestabilită, clasele se strâng în holul școlii și cântă diverse cântece patriotice și dansează. Spectacolul nu durează mai mult de 20 de minute cu tot cu poze, de obicei e la ora prânzului, iar participarea părinților nu este obligatorie. Cu toate astea, de când era Andre în clasa 0 eu am fost acel părinte care a participat la toate întâlnirile organizate de școală. Că e târg culinar, că e defilare de costume, orice se organizează, eu am fost prezentă. Așa am simțit că trebuie să fac.…
-
Turtițe cu brânză coapte în tigaie
Știți că nu sunt mare fan dulciuri, în schimb, dă-mi orice sărat și voi fi fericită :) Iar dacă se poate face în casă și repede și cu puține ingrediente, atunci, sunt de două ori fericită. Și cum e frumos să țin numai pentru mine, vă scriu mai jos rețeta. Acuma, între noi fie vorba, o pun mai mult pentru mine, că-mi dă confort să știu că starea de bine e la 15 minute distanță, mereu la îndemână. Din cantitățile de mai jos ies doar 4 bucăți, dar având în vedere că sunt destul de sățioase, eu zic că e suficient pentru o gustare. Uneori, și prânz la mine. Eu…
S-ar putea să-ți placă și
Humus cu avocado
Limbă de vacă la oala sub presiune One Pot de la Tefal
Biscuiți cu unt care se topesc în gură
-
Diferența între consecința unui comportament nepotrivit la adult și amenințarea la copil
Nu am absolut nici un dubiu că dacă primeam 1 ban de fiecare dată când am auzit: – Păi, cum, copilul trebuie să știe că dacă nu mănâncă tot din farfurie nu primește desert, nu așa se întâmplă și la noi? Dacă nu muncim, nu primim salariu? Deveneam bilionară în euro. Și ca să vă răspund pe scurt, nu, nu este același lucru. Pentru că există ceea ce numim vârstă sau cum ar zice americanul ”timing”, ”a proper timing”, adică un moment potrivit pentru orișice ni se întâmplă în viață. Acest articol vine ca urmare a sutelor de comentarii pe care le-am primit la un alt articol despre anxietatea la…
S-ar putea să-ți placă și
Voi ce v-ați spus ultima dată?
Din Porto, cu dragoste
Să fie tocuri, să fie haos pe străzi….
-
Copiii care ne apasă butoanele
Dacă aveți cel puțin un copil, sigur aveți și prototipul care vă provoacă până la ultima fărâmă de răbdare. Iar dacă nu aveți copii sau nu pe acesta, sigur, sigur aveți un soț, o soție, un prieten la care țineți mult și care vă provoacă în toate felurile de vă întrebați mereu: – Oare sunt în relația potrivită? Că pe copil nu îl poți da afară din casă și să te separi, dar de soț sau de prieten te poți despărți. De aia și spun mereu: primim copiii de care avem nevoie. Pentru ei avem datoria să devenim mai buni, să ne transformăm, să ne vindecăm. Iubirea schimbă tot! După…
-
Omul sfințește locul, dar nu toate locurile sunt sfințite de oameni
Auzim peste tot: trăiește în prezent! Ia fiecare zi așa cum vine, fă pași în ritmul tău. Iar apoi, mintea noastră: – Cum să fac asta? Cum? Stau așa și …ce mai fac? Sau: – Eu muncesc în fiecare zi, nu trăiesc în prezent în fiecare zi? Permiteți-mi să vă să spun că nu prea. Și vă dau și un exemplu tare frumos pe care eu l-am luat ca o lecție pe mai departe. Astă vară eram în Portugalia și am intrat într-un magazin, Salsa, să mă uit la o bluză. Salsa e o marcă portugheză cu haine foarte calitative, dar destul de scumpe, unul dintre motive pentru care nu…
-
În fiecare clipă putem alege să fim fericiți
În continuare, stau și mă minunez cât de controlați suntem de mințile noastre, de altfel, foarte inteligente, dar pline ochi de teama de necunoscut, de teama de a suferi, de teama de a ne întoarce în locuri dureroase. De a retrăi emoții pe care nu le mai vrem în viața noastră. Și mă uitam la mine. Că nu e frumos să te uiți la alții. Ne uităm la noi și îi înțelegem mai bine pe ceilalți. V-am mai zis că eu stau lângă Mânăstirea Cernica și aș putea să mă duc în fiecare zi la plimbare cu Dumnezeu de braț. Dar nu mă duc. Că e frig, că n-am timp,…
-
Engleza nu este ce facem. Este cine suntem.
Tocmai am ieșit dintr-un curs susținut de o tipă din Australia, cu o mulțime de participanți din toată lumea: Franța, Anglia, Australia, China, dar și România. Cursul a durat o oră, iar pentru ultimele 30 de minute am avut liber la întrebări. Aveam o întrebare care îmi stătea pe creier încă de la începutul orei, mi-am repetat-o în cap ca pe Tatăl Nostru, apoi, mi-am notat-o pe hârtie ca să nu o uit, ca la final să renunț cu totul la ea. A vorbit tipa din Anglia cu o engleză perfectă, a mai comentat și tipa din Franța care, teoretic, ar fi trebuit să aibă un accent specific, îl avea…
-
Voi doi sunteți unul?
Iubirea nu e totul. Și pe asta am auzit-o tot la un podcast, pe internet și m-a pus rău pe gânduri. Tocmai purtasem cu soțul meu o discuție pe tema iubirii și concluzionasem amândoi că totul se reduce la iubire. Indiferent de relație, faptul că ne naștem din iubire, totul se reduce la iubire. Chiar și copiii care se nasc din părinți care nu și-au dorit copii sau în urma unui viol sunt născuți din iubire. Iubirea Vieții care i-a dorit pe pământul acesta. Și pentru că s-au născut au un rol și un scop aici. Nimic nu e întâmplător. Și atunci, cum punem această iubire divină în concret. Cum…
-
Copiii agitați sau anxioși pot fi viitorii adulți liniștiți
Cred că nu e familie pe planeta asta care să nu aibă cel puțin un copil agitat sau să nu fi auzit de vreunul care nu se poate concentra la școală sau la teme pentru că nu poate sta locului. Sau în extrema cealaltă, copii anxioși cărora le este teamă de aproape orice. Evident, motive s-au găsit care mai empirice, care mai de specialitate și fiecare a căutat o soluție cum a considerat mai bine. Unii s-au îndreptat către medicamente pentru ADHD, alții, să zicem cazurile mai ușoare și unde timpul și răbdarea părinților a permis, au primit limită la ecrane, program mai fix de făcut teme, ieșiri în aer…
-
Iubirea nu e prea mult. Iubirea e sau nu e.
Am auzit astăzi pe cineva spunând într-un podcast: eu nu cred să fie cineva care să iubească un om așa de mult cum mă iubește ea pe mine. Mi se pare că mă iubește prea mult! Ce să vă spun? Mi-a căzut cerul în cap! Uneori, chiar am impresia că atâta vorbesc de Univers că anume mi le așează în față, poate, poate, facem și noi mai bine data viitoare. Acest ”mă iubește prea mult” m-a propulsat instant acum 20 ani într-una dintre cele mai umilitoare situații în care am putut să mă pun singură în relație cu iubitul meu de atunci. În timp ce el era plecat cam toată…
S-ar putea să-ți placă și
Poţi să-mi spui….Dina
Fie viața cât de grea, important e să ai cui cere ajutor
Anul despărțirilor. Anul iubirii.
