Omul sfințește locul, dar nu toate locurile sunt sfințite de oameni
Auzim peste tot: trăiește în prezent! Ia fiecare zi așa cum vine, fă pași în ritmul tău.
Iar apoi, mintea noastră:
– Cum să fac asta? Cum? Stau așa și …ce mai fac?
Sau:
– Eu muncesc în fiecare zi, nu trăiesc în prezent în fiecare zi?
Permiteți-mi să vă să spun că nu prea. Și vă dau și un exemplu tare frumos pe care eu l-am luat ca o lecție pe mai departe.
Astă vară eram în Portugalia și am intrat într-un magazin, Salsa, să mă uit la o bluză. Salsa e o marcă portugheză cu haine foarte calitative, dar destul de scumpe, unul dintre motive pentru care nu mi-am cumpărat niciodată nimic de la ei. De data asta, însă, căutam ceva foarte specific și am vrut să văd dacă găsesc ce aveam eu în minte.
Nici n-am intrat bine în magazin că a venit o tipă la mine și mi-a arătat toate variantele de bluze, dintre care una, evident, era fix pentru mine. Un material incredibil de fin, o dantelă și mai fină, nu știu cât a costat, dar nu m-am uitat la bani. Apoi, mi-au căzut ochii pe o pereche de blugi. Frumoși rău! Tipa, super drăguță, mi-a luat măsurile din ochi, mi-a dat să probez, eu cu bluza nouă în mână, zic să văd cum se potrivește la o posibilă pereche de pantaloni noi. Blugii impecabili, dar cam mari. Se duce tipa în depozitul din spate și-mi găsește mărimea și mai mică. Stau pe mine impecabil. Mă uit la preț, îmi cade puțin fața.
Mă uit la tipă, o analizez să văd dacă îmi intră în spațiul intim, dacă exagerează, știți voi, mecanisme din astea de vânzare pe care eu nu le suport. Mi-am asumat mereu faptul că nu sunt un client ușor, nu mă mulțumesc cu puțin, îmi doresc lucruri specifice, și tocmai pentru că aș putea să-mi cumpăr aproape orice vreau, caut mereu dincolo de acest ”orice”: materialul, prezentarea, dar mai ales, omul care stă la capătul celălalt de relație.
Mă uit la blugi, chiar aș putea să trăiesc fără ei, îmi zic în minte.
Mă uit la tipa de lângă mine, are o energie atât de faină, asumată, prezentă în viața ei, încât aș ieși cu ea la cafea!
N-am mai stat pe gânduri nici o secundă. Îmi cumpăr blugii și bluza dintr-o suflare și le port de-atunci pe toate cu atâta drag și simt de fiecare dată când le pun pe mine energia tipei care mi le-a vândut.
Apoi, am intrat la Zara pentru că voia soțul meu niște tricouri simple, albe. Am rugat pe cineva să-mi arate pe unde aș putea să le găsesc, mi-a fluturat cu degetul un raft, pe undeva, că nici azi dacă eram pe-acolo, nu le găseam.
O să-mi spuneți, probabil, că tipa de la Salsa e mai bine plătită, are bonuri de masă și taxi la ușă. Nu are! Și chiar dacă are, energia nu e materială. Energia este sau nu este și o simți, oricum, peste tot. Și în hainele pe care le porți.
E o diferență și de politică de business, cu siguranță, dar este foarte mult despre omul care își face treaba prezent în viața lui sau nu. Iar asta nu se învață la la școala de vânzători, ci vine din educație, cultură, recunoștință, lucru cu tine.
Pot să vă dau un milion de alte exemple. Vânzătorii de la Lidl, de la Mega, angajații de la Registrul Comerțului, de la service-ul auto unde-mi duc mașina.
Unii sunt simpli angajați, alții sunt antreprenori. Nu e nici o diferență între ei atunci când viziunea se combină cu autenticitatea, încrederea și asumarea a ceea ce ești!
Curaj!
