Trăim cu adevărat în Paradis, dar încă nu o știm cu toții!
Anul acesta nu am fost la Înviere și dacă memoria nu mă înșală, posibil să fie o dată la câțiva zeci de ani.
Nu m-am dus nu că nu am vrut, dar pur și simplu nu m-a chemat.
O să spuneți, probabil: cum să nu Te cheme? E Învierea, Dumnezeu cheamă pe toată lumea la El, poate ai probleme cu urechile, te-ai gândit la asta?
Nu am, eu chiar aud prea bine, mult prea bine, uneori, atât de bine, că atunci când eram copil auzeam ce nu trebuia să aud, lucru care mi-a adus multe traume că n-am știut cum să procesez informația auzită. Asta în cazul în care aveți și voi, la rândul vostru, copii care aud foarte bine (cei familiarizați cu Human Design sau Gene Keys, este poarta/ cheia 57)
Deci, nu m-am dus.
Că n-am trăit totuși degeaba până acum și dacă a fost un lucru de maximă valoare pe care l-am învățat de la viața asta și terapiile pe care le-am făcut și pe care le dau mai departe este să-mi ascult și să am încredere în intuiția mea, exact acest 57 de mai sus, adică să trăiesc în echilibru cu mine fără să mă simt vinovată.
De altfel, am și știut de ce nu mă duc, tocmai pentru că aud foarte bine, nu reușesc să mă conectez cu emoția Învierii, cu ceea ce îmi bucură sufletul această sărbătoare pentru că e foarte multă lume în jur care vorbește orice mai puțin să tacă și să contemple Lumina, Învierea, sensul acestui măreț eveniment care ne aduce de fiecare dată mai aproape de conștiința lui Dumnezeu.
Iar eu mi-a dori să mă pot rupe cu totul de exterior, dar din păcate, nu reușesc. Și decât să mă enervez pe-acolo, nu m-am mai dus.
A doua zi, în schimb, în prima și de Paște cum ar veni, am simțit să mă duc la Mănăstirea Cernica, aici, la doi pași de mine.
Zic, n-am fost azi noapte, mă duc azi, că azi mă cheamă :)
V-am mai povestit că pentru mine Mănăstirea Cernica are o energie aparte, calmă, liniștită, e tot ce am nevoie când nu mai știu calea.
Și cum mergeam pe alee, vorbeam cu Dumnezeu și îi ceream claritate, na, ce pot eu să cer dacă nu claritate. Claritate is my second name. Să văd dincolo de ce mintea mea crede că vede.
Și cum discutam eu cu el așa, trece pe lângă mine o tipa care vorbea la telefon și aud tare și răspicat de parcă era în capul meu:
– Ai văzut cum a venit aia azi noapte la Înviere?
Iar eu nervoasă, îi spun lui Dumnezeu:
– Vezi de ce nu vin, vezi? Lumea nu știe să tacă, vorbește întruna și nici măcar ce ne interesează! Ce nu văd, Doamne, ce nu văd? Ce ar trebui să văd? Unde e bunătatea mea și înțelegerea și acceptarea cu astfel de oameni? Unde e că nu o văd?
Ei, dragilor, și atunci s-a făcut liniște în urechile mele și am auzit vocea Lui clară, blândă și puternică:
– Oricine vine să mă vadă, indiferent când, cum și în ce formă, se întoarce un pic către sufletul lui. Chiar dacă tu nu vezi, eu îi văd pe toți, iar asta mă face pe mine cel mai fericit! Chiar și ateii, negându-mă pe mine, de fapt mă iau pe mine ca reper că exist. Așa că, draga mea, ceea ce ai nevoie tu să vezi, atunci când nu vezi, este să MĂ VEZI pe mine în toți cei din jurul tău. Și în cei care fac liniște, dar mai ales în cei care te provoacă, cei care vorbesc prea tare, prea mult și poate de nefolos. În fiecare din ei, SUNT EU.
Și cu cât vei fi mai blândă cu ei, cu atât vei fi mai aproape de mine.
Iar asta te face, cu adevărat, cel mai iubit dintre pământeni.
M-a luat apoi strâns în brațe, iar eu am zâmbit la soare ca un copil abia născut.
Trăim cu adevărat în Paradis, dar încă nu o știm cu toții!