Detaliul care face diferența în club

Acest articol nu este despre cum am fost în club, femeie la 36 de ani, cum mi s-a făcut dor de copii și am plecat acasă la prima muzică ce frustra motorul unei motociclete pe uscat. Nici despre cum îmi doream să adorm în liniște și să mă împac cu ideea că ieșitul în club și pierdutul nopților a dispărut pentru totdeauna din fișa mea de post.

Ba din contră….

Cred cu tărie că dacă nu faci anumite lucruri la momentul lor, va fi din ce în ce mai greu să le vânezi după.

Precum o oportunitate pe care dacă nu o primești în viața ta cu brațele deschise, mai greu se va întoarce la tine.

Ca un om pe care dacă nu-l apreciezi la momentul oportun, mai greu poți să-l convingi să revină.

Sau ca o prietenie care durează și răzbate printre ani, iar când unul se însoară și devine tată, cu greu se mai găsesc subiecte comune de discuții. Unul intră într-un film nou, cu nopți pierdute și soție obosită. Celălalt rămâne în filmul cu băut bere cu băieții la terasă.

Eii, dar viața nu curge chiar așa, într-o singură direcție. Mai te uiți la dreapta, mai citești emailuri și vezi că în loc de o șansă ți se oferă două din care poți alege.

Deschizi ușa, răspunzi la un telefon și găsești astfel, omul care te-a iertat și vrea să o luați de la capăt. Asta dacă și tu meriți.

Mai scoți prietenul cu nevasta obosită la o bere, pe balcon, în timp ce pe ea ați trimis-o la spa, la relaxare.

Viața nu e o baltă clocită, e un ocean plin cu surprize

Ultima dată când am ieșit într-un club din ăla în care dansezi și asculți muzica de la majoratul tău a fost fix acum 8 ani.

Adică, la Petrecerea Burlăcițelor organizată pe 1 mai 2010. Pe 9 mai m-am măritat.

– Uite-așa trec anii, și noi îmbătrânim, spuse bunica în timp ce-și punea dantura în pahar și ștrampii de 100 DEN pe marginea patului.

Când unii se duc la Nuba să păzească elicopterul în parcare, alții își retrăiesc tinerețea pe ”Sex on fire” și ”Vama Veche”.

Na, 8 ani e un amar de vreme. Până și ”Bare Necessities” te face să retrăiești concertul cu Metallica, dintr-a zecea, când ai plecat de-acasă fără să știe mama unde te-ai dus exact.

Punctul culminant s-a înregistrat în jurul orei 2

Pe când simțeam toate coatele, coastele și degetele pe spatele meu mai ceva ca un masaj cu peria de scărpinat spinarea din cabina de duș, m-am dus cu una dintre cele două prietene la bar să cerem câte un Baileys.

În fața noastră, numai bărbați cumpărând băutură. Noi ni-i lăsasem pe ringul de dans. Primul semn că suntem măritate. Înainte se duc ei și știu exact ce ne place. După aia, fiecare-și cumpără.

– What you drink? se întoarce brusc domnul din fața noastră către prietena mea (portugheză).

– Baileys, răspunde ea la fel de brusc.

Eu îi fac semn că nu mă interesează. El insistă către prietena mea.

– I am fine, thank you, răspund eu în cuvinte, în timp ce un alt domn cu foarte puțin echilibru se sprijinea de umărul meu zâmbind.

– Two Baileys, yes? o întreabă domnul din nou pe prietena mea.

– Yes, two.

În timp ce mie îmi vine să mă evapor și încerc să mă amuz de situație, domnul ofertant îi vede verigheta prietenei mele.

”Aliluia!”, îmi spun eu în gând. ”Ți-a deschis Dumnezeu ochii!”

– What is this? întreabă el.

– A ring, răspunde ea.

– Lets go, îi spune el domnului sprijinit de umărul meu și s-au tot dus.

Eu am răsuflat ușurată. Prietena mea se amuza copios.