-
Fiecare țară cu educatorii ei
Dacă tot v-am povestit despre cât de atenți sunt taximetriștii din aeroport, cât de buni sunt oamenii de pe stradă și cât de modești sunt cei de pe plajă, azi am să vă vorbesc despre cum se confirmă concluzia tuturor acestor experiențe, aceea că omul face diferența. Nu statul, țara, autostrada sau sistemul. OMUL sau dacă vreți, educația care-l face pe individ OM! Educația începe cu familia și școala V-am povestit un pic despre modul de prezentare a familiei portugheze în magazin și la plajă. Astăzi, am să vă povestesc despre o întâmplare legată de școală. În perioada aceasta, nu cunosc exact motivul și scopul, pe plaja unde mă duc…
-
Tantrumul cu râs
Tocmai ne-am întors după o zi întreagă de colindat un orășel portughez, Figueira da Foz. Copiii sunt în transă de oboseală, eu sunt pe pilot automat. Mâncăm, baie și direct la somn. – Noapte bună, copii! – Noapte bunăăăă, se aude răspunsul lor în cor în stil cântat și semi-adevărat. Eu meditez în singurătate, e momentul meu. Din camera lor se aud râsete. Un fel de tantrum dar cu râsete. Beti nu se poate opri, Andre face glumă peste glumă. – Haideți, copii, am zis să dormiți! – Mâine, azi nu, răspunde Andre. – Încearcă de azi! – Nu cred că pot. Vino la noi, mă cheamă ei. – Ce…
S-ar putea să-ți placă și
Secretul mamelor fericite este…..
Bunicuțo, de ce ai geanta așa de grea? Că ți-am adus bomboane
Mama Mentos
-
Prietenia mea pierdută. Prietena din mine regăsită
În 2015 am suferit cumplit după o prietenie pierdută. Atât de mult încât luni întregi m-am întrebat: oare am greșit eu cu ceva? Să-i spun? Și ce să-i spun? Cum să-i explic ceva ce ea probabil nu va înțelege? Că dacă ar fi înțeles, cu siguranță n-ar fi făcut. O să-i spun Irina, dar poate purta orice alt nume. Irina este portugheză, mai mare decât mine cu câțiva ani. Are doi copii și-l iubește pe Andre ca pe propriul ei fiu. Locuiește într-o casă frumoasă, este soția unui expat și atunci când nu se ocupă de copii acasă, face voluntariat la diferite organizații românești și internaționale. Pentru mine este un…
-
Dac-aș fi primar pentru o zi
Când am intrat pe ușa larg deschisă a piscinei comunitare din Mira fără să simt miros de clor, primul gând a fost acela că nu e funcțională. Mi-au căzut ochii pe un afiș mare, informând cetățenii că în două zile se va închide pentru curățenie. Al doilea gând a fost că angajații numai chef de mine n-o să aibă înainte de concediu. Am intrat în hol și am văzut-o pe doamna de la ghișeu completând niște tabele, stabilind orele de lucru pentru colegi. – Vă rog, intrați, mi-a spus ea în timp ce-și ridica ochii din hârtii. Nu mai era nimeni pe-acolo, iar eu m-am simțit brusc stânjenită. ”Poate o…
-
Mama cu două mâini drepte
– Mami, vreau pepene! – Mami, și eu vreau pepene! Recunosc că mi se întunecă privirea. Abia ce terminasem de strâns după cină, pusesem totul la spălat, ne pregăteam de baie și nani când și-au amintit de pepene. Andre mă observă. Se ridică, se duce la dulap și își aduce o farfurie din aia mică, unde îi pun eu mereu pepenele. – Uite, mami, vezi, sunt mâna ta dreaptă. – Iar eu, mâna ta stângă, completează Beti mândră, în timp ce se îndreaptă și ea spre dulap, după altă farfurie. Beti e stângace. Astfel că, de fapt, sunt mama cu două mâini drepte.
-
Nu se știe niciodată când copiii vor face liniște ca tu să termini paragraful
Am terminat de citit ”Despre scris” a lui Stephen King. Nu intru în detalii, e o carte destul specifică cu tehnici de scriere creativă. Însă ceva mi-a plăcut tare mult și vreau să dau mai departe. Citește mult, scrie mult Este prima regulă de a deveni bun în această meserie. Și ca în orice altă profesie, exercițiul contează foarte mult. Una e să fii educator în primul tău an de învățământ, alta e să fii avut deja vreo 5-6 generații de copii și părinți, pe lângă ei, de gestionat. Una e să faci biscuiți de ieri, alta e să fii făcut de cel puțin 20 de ori cu doi copii…
-
Cadoul ecologic din spatele curții
Ca să fixez contextul, casa unde stau în Portugalia se află într-un cartier rezidențial în afara stațiunii propriu zise. Majoritatea sunt case de vacanțe, inclusiv cea în care stau eu. Adică, oamenii vin ori la final de săptămână, ori le închiriază pentru turiști. Concluzia e că eu nu cunosc pe nimeni în zonă, iar anul acesta, în iunie când am ajuns, era chiar pustiu pe-aici. Ceea ce face relaxarea maximă. Musca nu se-aude, visele horror în care mori și nimeni nu știe de tine aproape reale, iar orice om pe alee o curiozitate în sine. Acum, să revenim Azi, în timp ce copiii se jucau de-a Ronaldo și Messi afară,…
-
Eu când sunt obosită, vreau să stau
Știți cărțile acelea în care există câte un joc pentru fiecare tip de teamă, frustrare sau anxietate a copilului? Le-am citit, dau roade, sunt bune. Am aplicat și teoria ”timpului special” în care părintele stă cu copilul după orele de la birou 10-20-30 de minute, cât îl ține răbdarea, energia și baierele de la creier. Merge, funcționează atâta timp cât cina nu e o urgență și nici uniforma care trebuie să fie mâine curată. Dar, să-mi fie cu iertare, astea cu: – Joacă-te cu mine, mami! – Vreau să joc fotbal cu tine, mami! – Hai la apă, mami! – Palete, mami! – Hai, ”Nu te supăra, frate!”, mami! –…
-
Somnul de prânz la copii: între bau-bau-ul speriecios și relaxare în familie
O să vă zic din capul locului, dacă n-am mai spus-o de vreo câteva ori, că sunt pentru un program clar de masă și somn la copii. Eu sunt acel tip de mamă care a renunțat la petreceri ca să se poată odihni copilul bine, în patul lui și să mănânce mâncare proaspătă de bebeluși la masa lui. Petreceri însemnând nunți și botezuri. Că de restul, nici nu intra în discuție. N-am fost astfel, nici cea mai ieșită mamă de bebeluși din casă și nici cea mai relaxată. Ceea ce mă duce la punctul 2 al explicației că sunt pe principiul mai bine acum, decât dureri de cap, mai târziu.…
-
Vreau în gândurile tale
În mașină: – Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, face Andre în timp ce-ți ține primele două degete de la mâini împreună în semn de Zen. – Ce faci, Andre? Andre, Andre, Andre, Andre, Andre, ce faaaci? strigă Beti. – Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, continuă el. – Andre, Andre, Andre, ce faci??? – Nu mai țipa, Beti, sunt în gândurile mele. Fac yoga. – Ce faci? Andre, Andre, Andre, ce faci? – Vorbește mai încet, Beti! țipă și Andre. Sunt în gândurile mele. Mă deranjezi! – AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA, începe și Beti pe două note mai sus. – Beti, fă mai încet! – Dar vreau să fiu și eu în gândurile tale!
S-ar putea să-ți placă și
Bunicuțo, de ce ai geanta așa de grea? Că ți-am adus bomboane
O mamă nevorbită
Ziua 3. Nervii rezistă
