Regulile educă, iar excepțiile întăresc relațiile dintre noi
Abia așteptasem ziua de sâmbătă să mă prindă și pe mine ora 8 în pat. Visam la mirosul de așternut răcoros, la mușchii ce mi se vor întinde leneși pe saltea, la ochii ce mi se vor deschide încet, relaxați.
– Mamiii, se aude ușor în urechea dreaptă.
– Hîîîîî….., răspund eu în chineză.
– Mamiiiiiiii, repetă vocea ca un ecou.
– Da, Beti, răspund ca să nu prelungesc agonia.
– Putem lua înghețată?
– Acuma nu. Dimineața nu se mănâncă înghețată.
– Păi noi vrem înghețată.
– Am înțeles. Dar mâncăm mai încolo înghețată.
A plecat.
Eu am rămas cu un colțișor de gând că nu e tocmai liniștitor modul în care a acceptat refuzul. Dar mirosea atât de bine-a somn, că patul m-a cuprins cu două brațe mari somnoroase și n-am mai știut de nimic.
După 45 de minute…..
M-am trezit brusc și cu ochii senini ca cerul odihnit de vară, m-am dus la copii. Liniște maximă!
– Ce faceți, mâțelor?
– Bună, mami! strigă ei în cor.
– Bunăăăă! le răspund eu zâmbind, cu ochii fixați pe mustățile lor de înghețată. Ce-ați făcut?
– Să vezi, începe Beti. Aici în frigider, stai să-ți arăt, vezi, aici, în cutia asta era înghețată.
– Și Beti m-a pus să fur, intră în discuție și Andre.
– Și tu, ce-ai făcut? întreb eu. Ai furat!
– Eu i-am spus că nu e bine.
– Dar voiam înghețatăăăăăăăăă, miaună Beti.
– Dar tu știi că nu e frumos să furi, Andre. Și mai ales să pui pe altcineva să fure, Beti!
– Păi și dacă voiam înghețată.
– La 8 dimineața, pe stomacul gol?
– Da!
– Trebuia să-mi cereți măcar!
– Păi ți-am cerut!
– Și-am spus NU!
– Dar voiam așa de mult înghețată dimineață!
O înghețată la micul dejun pe străzile Lisabonei
În acel moment, amintirile m-au dus direct într-o dimineață de vară când vizitam Lisabona cu niște prieteni români. Unii dintre ei aveau o fetiță care a vrut înghețată, în timp ce noi căutam disperați la 8 dimineața o cafenea deschisă.
– Pfff, eu niciodată n-o să le dau înghețată dimineața copiilor mei, mi-am zis eu în gând.
Moment în care Destinul și-a scos caietul de notițe și a notat o bulină neagră în dreptul meu.
Priviți-mă, astăzi, cum povestea se repetă, eu personaj principal în scena mamelor perfecte fără copii acasă.
O felie din marea educație a copiilor
Mi-a trebuit ceva timp să înțeleg că educația e făcută din reguli și nu din excepții. Că uneori, o înghețată înaintea programului permis sau 5 minute în plus în parc e semn de apropiere și încredere că excepția vine să întărească ceea ce construiește limita impusă și nu să distrugă.
Copiii vor fi mereu curioși să vadă ce e dincolo de limită, și-o să le încerce să le depășească ori de câte ori vor avea ocazia, iar de cele mai multe ori atunci când tu ești foarte puțin disponibil.
Dar tocmai asta-i partea palpitantă și frumoasă a vieții de părinte: că în momentele alea în care visezi că ești pe-o insulă pustie în care un peștișor îți face pedichiura, în realitate copilul îți desenează unghiile cu marker permanent.
Iar cu puțin noroc e roz cu verde și-a depășit conturul direct pe așternut!
Și doar i-ai spus că în pat nu se colorează….
*** Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.
