Guest post: (Re)conectarea cu tine și cu cei din jurul tău

”Este prima mea încercare de a scrie ceva, dar, încurajată de Mami pe tocuri, nu am rezistat și am început să aștern câteva idei ce mi-au rămas întipărite în minte în urma participării la Brunch-ul organizat de Prințesa Urbană pe tema conectării cu copiii/cu alte persoane pentru a ne face viața mai simplă și mai frumoasă, subiect analizat de minunata Monica Reu (eu am cunoscut-o inițial virtual prin intermediul celor de la Totul despre mame – o comunitate extraordinară și plină de informații foarte utile tinerelor mămici).

Așadar, ce mi-a rămas mie în cap cu titlul de “ținut minte pe vecie” sunt următoarele idei:

• A te conecta cu tine/cu cineva înseamnă a empatiza cu nevoile/emoțiile de moment;  fără a lua în calcul aceste trăiri/simțiri, o persoană nu poate realiza o conectare nici cu sinele său dar nici cu altcineva;

Adică, în cele mai grele momente e important să fii alături de acea persoană sau să ceri ajutorul unei persoane apropiate ție – să te asculte, să empatizeze cu tine. Aici pot spune că mai exersez cu Dina – mai mereu ne sunăm și ne povestim din problemele noastre cotidiene și strălucirea de moment a uneia dintre noi o scoate pe cealaltă din impas – asta zic eu că înseamnă prietenie :)

• Pentru a te putea conecat cu cineva, mai întâi e de recomandat să te conectezi cu tine însuți; asta înseamnă să ai grijă să-ți satisfaci nevoile tale, să nu te mai “sacrifici” în numele copiilor și al familiei și să devii un model de viață împlinită pentru copilașii tăi;

Bun, bun, dar cum pot face eu asta când tot timpul sunt prinsă ba cu un copil, ba cu amândoi??? Cred că a venit momentul să-mi dedic și ceva timp pentru mine, pentru “nevoile” mele….tocmai de aceea, mi-am programat câteva escapade: încep azi cu o programare la vopsit (păi merit și eu ceva cadou de ziua copilului, nu? :D ), apoi peste două săptămâni merg într-un fel de city-break cu soțul din dotare la Veneția (Doamne, ce bine sună!!!!), apoi  îmi aranjez un pic programul să mă apuc de măreața mea idee de afacere (poate am să vă dau ceva ponturi într-un alt articol – stați aproape :)

•   Conectarea cu cealaltă persoană se face unu la unu, face to face, într-un mediu liniștit, nu aglomerat, nu agitat;

Aici pot spune că, din experiența mea, Monica are foarte mare dreptate. Fiică’mea trece printr-o perioadă numita de mine “daddy time”. Ea vrea să facă cu taică’su tot ce se poate: de la mâncat, spălat, dormit până la iîmbrăcat și pus ciorăpei de fetițe și până la prins părul  “în coc de balerină”.  Atunci când tati nu poate să le facă exact cum vrea ea, intervin eu. Bineînțeles că ea nu “mă” vrea. Dar merg cu ea în camera ei, începem să ne jucăm cu ceva și între timp reușesc să o conving să mă lase să mă ocup eu de ea. Să nu vă închipuiți că reușesc mereu, dar știe că eu voi fi mereu alături ea, indiferent de ce s-ar întâmpla.

• Pentru a se crea un mediu propice conectării, este indicat să evităm să COMPARĂM și să ETICHETĂM; se merge pe ideea că nu există copil bun/copil rău, copil cuminte/copil obraznic, ci e important să identificăm nevoia din spatele comportamentului caracterizat așa; nu există copil mai ascultător sau mai puțin ascultător;

Aici, zic eu, trebuie să mai lucrez mult. Cred că sunt încă sub umbrele trecutului, adică al copilariei mele, când nu prea eram lăsată să fac singură mai nimic, și pe ideea că “ești mică, tu nu poți” (sunt sora mai mică), consider că și copiiii mei ar trebui protejați sub această etichetă “că ei sunt mici”. Dar de fiecare dată, soțul meu (fratele mai mare) îmi arată că ei sunt foarte capabili chiar de la vârste mici de multe lucruri noi, atractive. De exemplu, fiică’mea merge pe bicicletă (cu roți ajutătoare), singură, de la vârsta de 2 ani și 3 luni, fără ca eu sau tatăl ei să fugim pe lângă ea sau să-i ținem ghidonul vreodata!  Acum, mai nou, a învățat să meargă cu rolele (are doar 3 ani și 8 luni), exersând singură prin casă…..Și cred că exemplele ar putea continua.

• Cele mai importante instrumente folosite pentru a ne conecta cu cineva (în special cu copilașii noștri) sunt JOCul și RÂSul; aceste două elemente sunt esențiale pentru a ne putea “atașa” într-o conectare de succes; tocmai de aceea, specialiștii în domeniul parenting-ului (surprinzător, dar a aparut și această ramură a psihologiei) recomandă sesiuni individuale de conectare cu fiecare copil al nostru; pentru cei care nu știu cum să se joace cu copilul, sau cum să relaționeze cu el în așa fel încât să declanșeze râsul la copil, eu recomand cu căldură două cărți existente pe piață, Rețete de Jocuri. De ce și cum să te joci cu copilul tău de Lawrence J. Cohen și Arta hârjonelii. Exerciții amuzante de practicat cu copiii de Lawrence J. Cohen și Anthony  T. DeBenedet;

Aici aș putea să vă dau foarte multe exemple, dar ce pot să spun este că de când a apărut fratele cel mic în viața noastră, singura modalitate de conectare/relaționare cu fata mea a fost hârjoneala și jocul cu ea. Chiar avem un ritual zilnic, de obicei seara înainte de culcare, când, împreună cu taică’su facem așa o “bătălie” pentru ea, zicând că “ea e toată a mea”/”ba a mea”, joc care o amuză foarte mult și care o face să se simtă foarte dorită și iubită de noi.

• Există momente de conectare cu cineva, așa cum bine există și momente de deconectare; cineva nu poate să fie în permanență focusat pe o  situație/trăire, ci trebuie să-și aloce și perioade de repaos ;

Cred că odihna și perioadele de somn  pentru mamă sunt esențiale în primii ani de viață ai copilașilor noștri. Uneori e foarte greu pentru mine (nu prea beneficiez de ajutorul bunicilor și nici nu am vreo altă persoană care să mă ajute măcar la treburile casnice), dar e musai să fac o schimbare în acest sens!

Din punctul meu de vedere, în societatea de azi, în mediul nostru de lucru, în contextul familiei este foarte greu de a putea empatiza sau de a găsi persoane care să empatizeze cu tine într-un anumit moment. Suntem ca într-un carusel unde alergăm încontinuu fără să ne dăm seama că în jurul nostru sunt persoane care trec prin momente dificile și care au nevoie să fie ascultate.

Ne ducem copilul la grădiniță și ne așteptăm ca lui să-i placă acolo chiar din prima clipă, să se integreze instant, fără să ne facă nouă “probleme” . Dar nu luam în calcul faptul că pentru el este foarte dificil să înțeleagă această ruptură de mamă sau de mediul lui familial. Atunci noi trebuie să empatizăm cu trăirile lui, să ne rupem din timpul nostru, din rutină și să-i facem o tranziție mai ușoară către noul “service” (după cum bine zice fiică’mea).”

(sursa fotografie: copilul.ro)