-
Echilibrul în familie cere prezență, rezistență și cadență
M-am dus zilele trecute cu Beti într-un parc de aventură de lângă casa noastră și în mijlocul unui traseu pe care-l mai făcuse odată, cu altă ocazie, a început să plângă că ea nu poate să continue că îi este frică. Măi și când s-a activat în mine senzorul de mama care îi salvează pe toți și-am început de pe margine să-i fac galerie și să-i strig că eu am încredere că poate, că a mai trecut prin traseul acesta și a reușit, deci va reuși și de data asta, că e curajoasă și puternică. Dar cu cât mă chinuiam eu mai mult să o încurajez, cu atât ea se…
-
Copiii noștri vor plăti mâine prețul rebeliunii noastre de azi
Fericirea a durat exact două săptămâni să-mi știu copiii la școală, unul învățând să scrie și nu la calculator, ci cu stiloul, dacă ne mai amintim ce înseamnă asta și celălalt, pregătindu-se conștiincios pentru examenul de intrare în clasa a V-a. Nu e ca și cum pregătitoarea și clasa a III-a n-au fost și ele schilodite ca un martir pe cruce fără milă. Speram la o fericire a revenirii la un normal în curs de creare. Un normal care nimeni nu știe exact cum arată, dar fiecare își dă cu părerea, încearcă să-și pună amprenta, să-l modeleze în funcție de propriile așteptări și idealuri, omițând cel mai important lucru: că…
-
Avem totul și nu avem nimic, când putem avea totul cu atât de puțin
Toată viața noastră este despre alegeri. Singurele două momente care se consideră a nu sta în puterea noastră sunt nașterea și moartea. Dar dacă îmi permiteți o idee dincolo de credințele obișnuite, se spune că ar fi totuși posibil ca și aceste două mari etape în viața noastră să stea în puterea lui Dumnezeu, a Universului sau numiți-l voi cum vreți. Noi nu alegem să ne naștem sau să murim, și totuși, descoperim că avem o misiune pe pământul acesta care ne împlinește, avem un rost, un scop, un rol, avem oameni care ne iubesc și noi, la rândul nostru, suntem oameni suport pentru cei din jur. Putem să ne…
-
Cu cât ne cunoaștem pe noi mai mult, cu atât ne înțelegem mai bine copiii!
Umbla o vorbă pe vremea când aveam eu copiii mici, posibil să mai fie în viață și astăzi, aceea că un copil vine pe lume fără manual de instrucțiuni. O știți, da? Astăzi, după 10 ani de părințeală și doi copii, realizez că un copil vine pe lume fără manual de instrucțiuni pentru că fiecare copil ne scrie propriul manual de instrucțiuni. Ați înțeles bine, pe al nostru propriu manual de instrucțiuni. Adică, ne face să ne reinventăm, să atingem puncte sensibile pe care am fi vrut să le uităm sau de care nici nu eram conștienți, să ne descoperim limitele și ce stă dincolo de ele, să ne acceptăm…
-
Waffles pufoase și rapide (fără zahăr)
Au venit zilele trecute la noi în vizită copiii vecinei, după școală, și-a ieșit petrecere la noi acasă în mijlocul săptămânii. Fetele făceau parada modei în costume de balet, băieții jucau fotbal afară și cereau de mâncare din 10 în 10 minute. Sper că e doar o perioadă de creștere și că va trece înainte să se golească frigiderul de tot. Și cum mere le-am dat, sandwich-uri le-am făcut, mi-a venit această idee grozavă să le fac waffles. Că au tot stat pe la mine vreo 6 ore și rămăsesem în pană de idei. Rețeta aceasta nu are nici un fel de secret, se pot combina și cu dulce și…
-
Creditează omul cu bunătate și nu cu rea credință
Când vezi pe cineva aruncând o hârtie pe jos, gândește-te că poate i-a scăpat. Chiar dacă ai văzut cu ochii tăi că a făcut-o intenționat. Când vezi un șofer forțând culoarea roșie la semafor, gândește-te că poate îi naște nevasta acasă. Chiar dacă tu ai văzut cu ochii tăi că e un nesimțit pe care nu-l așteaptă nimeni acasă. Când vezi o mamă care ridică tonul la copilul ei în magazin, gândește-te că poate n-a dormit în ultimele 12 ore. Chiar dacă tu ai văzut cu ochii tăi că pare odihnită. Când vezi un tată care a întârziat să-și ia copilul de la școală și a rămas ultimul în curte,…
-
Pijamaua e ultima modă
– Beti, tricoul tău e de la pijama. – Mie îmi place. – La câte tricouri frumoase ai, nu vrei sa iei altul? – Mami, cine știe că e pijama? – Eu. – Doar tu, eu nu știu nimic.
-
Imaginea aceleiași monezi
De trei zile sunt în extaz. Extaz emoțional, spiritual sau cum s-o numi treaba asta în care prietena mea de-o viață, cea cu care nu m-am certat niciodată, cu care nu am vorbit 4 ani și când am reluat discuția părea că o continuăm de ieri, cea cu care am petrecut noaptea de dinainte de bac-ul la română vorbind, Doamne, câte putem vorbi și nu ne plictisim, și care mi-a dat încredere că voi trece cu notă maximă. Sufletul meu pereche, omul care mă simte din Anglia, de unde stă ea, cea care îmi zice: – Dina, vin la tine, la București, numai să ne vedem! Mâine îmi iau bilet!…
-
Viața noastră e normală doar în 4
A plecat Andre în cantonament și e tristețe mare la noi acasă – Mami, să știi că viața mea acum nu e normală! – Păi, cum așa? – Ce viață e asta fără Andre? Viața mea e normală cu toți 4, împreună.
-
Cine e doamna care umblă prin casă?
Deci, îmbătrânesc câte 5 ani auzind întruna: – Mami, ne dai tableta? – Mami, pot la Puștiul Pericol? – Mami, pot pe PS5? – Mami, încă un joc și gata! Acum 2 zile, într-un moment de: – Nu mai pot așa! I-am strâns lângă mine și le-am zis: – Iubirile mele, de câte ori voi îmi cereți ecrane când la schimb, nici nu ați citit, nici nu ați scris, nici nu v-ați jucat același număr de ore, eu mă simt tare rău. Neputincioasă să vă fac să înțelegeți că mai trebuie să vă ocupați timpul și cu altceva în afară de ecrane. Că vă stricați capul, vă mor toți neuronii!…
