Acasă e unde te (re)găsești

Se spune că acasă e unde ți-e inima. Familia sau fericirea.

Am găsit de-a lungul timpului multe definiții ale acestui acasă, scrijelit frumos pe-o bucată de lemn tratat, așteptând să fie afișat cu drag la intrare în casă, în cameră, lângă oglindă sau în bucătărie, pe frigider – Home is where your heart is. 

Acasă, unde-i casa mea?

Acum câțiva ani, pe când citeam fabuloasa carte a lui Liz Gilbert, Lecții de magie, am găsit pentru prima dată sensul cu care am rezonat cel mai mult: acasă e locul, spațiul, acel ceva care te face să te simți în siguranță, cu gândurile, emoțiile și cu trăirile tale. Acasă e acel ceva unde te duci ca să-ți tragi sufletul, ca să reintri în echilibru cu tine.

Acasă e despre tine, dar nu oricum. E despre locul sau starea aceea în care poți intra fără teamă că vei fi judecat sau înțeles greșit, e despre echilibrul din tine, despre acceptare și asumarea ta ca om.

Acasă poartă mirosul tău, cărțile pe care le citeai când erai școlar și încă mai păstrează în dulap hainele pe care le-ai lăsat când ți-ai făcut bagajul ca să te muți la casa ta. Acasă e mai mult decât un număr pe-o ușă, pe-o stradă, într-un oraș.

Acasă te-așteaptă mereu, cu părinții în prag. E o stare de bine, de liniște și împăcare. E o întoarcere în timp, o retrăire a copilăriei, ca într-un carusel, o poveste de-a lui Eliade în care intri fără bilet și cobori amețit de încântare.

Bine am venit, acasă!

Și tot ca într-o poveste cu sens ascuns, anul acesta, ca niciodată, am plecat pentru câteva zile la mine-acasă.

În camera mea de mult văruită diferit, cu mobila schimbată, am regăsit-o pe fetița care pierdea nopțile ascultând muzică la radio și scriind de mână pagini întregi.

În camera părinților, acum de oaspeți, m-am regăsit pe mine, adultul dormind cel mai odihnitor somn lângă copiii mei.

Iar pe balcon, acum renovat, cu gresie și termopan mi-am amintit de mine, adolescenta, stând serile la geam, respirând vânt de libertate.

Am băut toate cafelele pe care mi le-am dorit dintotdeauna să le beau cu mama, la masa mică din bucătărie, în miros de cozonac și pască.

Am străbătut orașul pe jos, am vizitat locuri unde altădată stăteam de vorbă cu prietenii, mi-am revăzut cu ochii minții primele iubiri și primele eșecuri.

Am fost în parc cu copiii, am zâmbit la oameni, am intrat în vorbă cu ei și i-am admirat de departe. Parcă mi-ar fi fost toți frați de sânge, jucând în povestea vieții mele.

Niciodată nu mi s-a părut perna de la pat mai moale, cafeaua mamei mai tare, textele scrise în singurul mall din oraș mai bune.

Acasă nu e chiar oriunde

La 20 ani aș fi putut trăi oriunde, dar astăzi, când soțul meu mi-a spus:

– Abia aștept să ne mutăm înapoi în Portugalia, un gust amar mi-a venit în gură.

Iubesc Portugalia, iar din toate țările pe care le-am vizitat, mâine m-aș duce să locuiesc pe malul Atlanticului, în Lisabona. Să mănânc Pastel de Belem, să fac plajă în Cascais și să mă pierd pe străzile din Sintra.

Cu toate astea, de câte ori mă gândesc că într-o zi voi pleca, mă ia cu tremurat. Limba mea, familia mea, acasă al meu pe care nimeni altcineva nu-l va mai simți așa cum îl simt eu. Străzile primelor secrete, parcul primelor prietenii. Nicăieri altundeva nu le voi mai simți la fel.

Dorul de casă, durerea sufletului nostru

Mă întreb de multe ori cum cei plecați departe reușesc să supraviețuiască dorului de acasă.

Acasă e o etapă în dezvoltarea noastră ca om. Orice lucru care se naște trebuie să moară, se spune.

Important e să facem pace, să ne împăcăm cu trecutul și să privim mereu spre viitor.

Să luăm de-acasă echilibrul și sentimentul de bine pe care să-l adăugăm cu drag experiențelor noastre de zi cu zi. Ca o poțiune magică, pe care-o ții strâns la piept și din care bei în momentele de căutare și vindecare interioară.

Pentru că acasă nu e un loc, un spațiu, un timp.

Acasă e acel ceva care te face să te simți în siguranță, cu gândurile tale, cu emoțiile tale, cu trăirile tale. Acasă e acel ceva unde te duci ca să-ți tragi sufletul, ca să reintri în echilibru cu tine.

Acasă e unde te regăsești pe tine.

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

Sursa foto