-
În numele umbrei și al luminii
Aș putea număra pe degetele de la o mână dățile când mi-am prins părul în coadă. Nu-mi place pentru că îmi dă o stare de nepotrivire cu cea care sunt azi, Dina care își face timp pentru ea ca să-și facă părul. O iluzie. Trăim în atât de multe preconcepții despre noi: eu nu mănânc decât salată cu ton, eu nu mă îmbrac decât în pantaloni, eu nu pot să mint, eu nu mă machiez sau nu port tocuri, eu nu am nici o problemă, eu sunt fericită, mi-e bine cu mine așa, cu 10 kg în plus, mie mi-e bine cu soțul meu care mă critică, așa învăț să…
S-ar putea să-ți placă și
Spune, da’ spune, ceva!
Home alone (1) – concluzii finale
Cum să-ți montezi singur mașina de spălat rufe
-
Sunt eu aceeași, de atunci sau am crescut mare?
Anul trecut, pe vreme aceasta, am publicat pe pagina mea de facebook aceste doua fotografii și textul aferent: Când m-am văzut azi dimineață în oglindă cu părul prins în coadă după o veșnicie, mi-am amintit brusc de această fotografie făcută când aveam 8 ani la mama, la grădi. #destindemama De câte ori mă uit la o fotografie cu mine, mă întreb: sunt eu aceeași, de atunci sau am crescut mare? Fotografia cu mine mică are o poveste pe care probabil, nici mama nu o știe. Pantalonii de pe mine erau mov și nu-mi plăceau absolut deloc. Dar mama îi iubea. În ziua aia, i-am îmbrăcat cu tricoul galben,…
-
Drumul de care avem nevoie nu e întotdeauna drumul cunoscut
Duminica trecută am fost la sora mea să jucăm Cutia Pandorei. Ne-am strâns vreo 12 femei, nu ne știam chiar toate între noi, dar un lucru ne-a adus pe toate împreună: aveam nevoie de o gură de aer proaspăt și să ne ventilăm. Intenția a fost să venim fără copii și bărbați, însă, s-a demonstrat pe această cale că e nevoie doar de un moment ca să descoperim minunea din jurul nostru. Soții prezenți s-au bucurat să stea împreună în bucătărie și să ne pregătească masa, iar copiii să înțeleagă conceptul de ”mama se joacă acum” așa cum nici lor nu le place să fie întrerupți din joacă. Aș putea…
-
Curățenia de Paște, anul 1900
Suntem la masa de seară. Copiii vorbesc unul peste celălalt, se ceartă de la piureul de cartofi, că n-ar fi suficient pentru amândoi. Eu mă supăr că nu au pus șervețele: – Pentru că nu mai sunt în suport, mami. Trebuie să cumperi! – Am cumpărat, sunt în sertarul cu șervețele pe care ar trebui să-l cunoască toată lumea. Și că tot veni vorba de lucruri pe care ar fi trebuit să le cunoașteți deja, mâine facem curățenie, un bun motiv să vă prezint din nou casa și unde găsiți lucrurile din ea. Fiecare face în camera lui plus baia aferentă. Apoi, împreună bucătăria. – Ce e aia aferentă? –…
S-ar putea să-ți placă și
Ziua 3. Nervii rezistă
Seara, noi nu mâncăm paste
Dușul, berea și condeiul – fabulă mămicească de vacanță
-
Inocenții, Ioana Pârvulescu (recenzie) – cea mai frumoasă carte despre copilărie și maturitatea de a rămâne inocenți și blânzi cu noi!
Dacă ar fi să aleg o carte pe care ar trebui să o recitesc la nesfârșit, până să-i învăț rândurile pe de rost și să înceapă să-mi curgă încântarea copilăriei prin vene, fără nici un dubiu aș alege ”Inocenții”, de Ioana Pârvulescu. Încă nu am întâlnit o carte mai frumoasă, mai blândă și mai minunat scrisă care să mă transpună într-o lume de basm, a copilăriei inocente care mi-aș fi dorit să nu se mai termine niciodată. ”Inocenții” este povestea a patru copii, frați și verișori, patru adulți și patru bătrâni destul de tineri, cum sincer autoarea îi descrie, care locuiesc împreună în Brașov, pe fostă și viitoare stradă Sfântu…
-
Copilăria nu ține dietă și nici celulită n-are
A venit mama la mine să stea cu copiii până trece vacanța. Cică vacanțele sunt binevenite ca să se conecteze copiii cu părinții. Adevărat! Dar pentru cei care se conectează cu copiii zilnic, între școală – balet – fotbal și înot, vacanța e și pentru a se conecta bunicii cu copiii și copiii cu sacoșele lor pline cu bunătățuri. 3 zile au trecut de când a venit și s-a dus pe pustiu viața mea sănătoasă și orele la sală unde-mi propusesem să scap de celulită. Bunică, viață sănătoasă și gustul copilăriei se înțeleg precum copiii mei când trebuie să împartă aceeași mamă. Ce să vă mai gătesc? întreabă ea în…
-
Fericirea are mâinile murdare și pantofii plini de noroi
Cred că cel mai șocant lucru auzit în parc, și știți că în parc poți auzi multe, a fost acesta: – Gigel, te rog să nu mai alergi că transpiri! Și bineînțeles, nelipsita amenințare: – Măi, tu n-ai înțeles? Dacă mai alergi o dată plecăm acasă! Evident copilul a continuat să alerge, că doar de aia venise în parc, bunica sau cine era cu el s-a supărat și mai tare, copilul a ignorat-o și ce relație minunată aveau să aibă amândoi până la adânci bătrâneți. Bazată pe respect și înțelegere. Exercițiul meu, proiecția în viitor De vreo câțiva ani, de când am observat în copii urmările comportamentului meu nu tocmai…
-
Adultul, prelungire a copilului din noi
Niciodată nu mi-a fost mai clar ca lumina zilei că funcționăm ca adulți conform programului care ne-a fost întipărit ca și copii. Cred că toate cărțile de dezvoltare personală, de parenting și toți psihologii la care veți merge o să vă spună același lucru. Nu e nici un dubiu. Știu asta de cel puțin 10 ani. – Am înțeles, mi-a strigat el epuizat de discuție. Ai suferit, ok. Acum, treci peste! Altfel n-o să reușești să faci nimic dacă tot stai să-ți plângi trecutul! Nimic mai adevărat. Dar cum fac asta? Pentru că nu e ca și cum mă culc azi și mă trezesc mâine mai calmă, mai liniștită, mai…
-
Acasă e unde te (re)găsești
[fusion_builder_container type=”flex” hundred_percent=”no” equal_height_columns=”no” menu_anchor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” background_color=”” background_image=”” background_position=”center center” background_repeat=”no-repeat” fade=”no” background_parallax=”none” parallax_speed=”0.3″ video_mp4=”” video_webm=”” video_ogv=”” video_url=”” video_aspect_ratio=”16:9″ video_loop=”yes” video_mute=”yes” overlay_color=”” video_preview_image=”” border_color=”” border_style=”solid” padding_top=”” padding_bottom=”” padding_left=”” padding_right=””][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ layout=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_color=”” border_style=”solid” border_position=”all” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding_top=”” padding_right=”” padding_bottom=”” padding_left=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” center_content=”no” last=”true” min_height=”” hover_type=”none” link=”” border_sizes_top=”” border_sizes_bottom=”” border_sizes_left=”” border_sizes_right=”” first=”true”][fusion_text] Se spune că acasă e unde ți-e inima. Familia sau fericirea. Am găsit de-a lungul timpului multe definiții ale acestui acasă, scrijelit frumos pe-o bucată de lemn tratat, așteptând să fie afișat cu drag la intrare în casă, în cameră, lângă oglindă sau în bucătărie, pe…
-
Nu mi-am dorit niciodată să treacă timpul mai repede
Mi-am zis eu zilele trecute, atât de convinsă încât mi-am deschis repede blogul și-am făcut un titlu din acest gând prețios. – Merită un articol. Ce bine sună ideea de a nu alerga contra firii, contra timpului, să lași copilul să crească în ritmul lui, cu răbdare! Mi-am spus eu, plină de emoție și împlinire. Vise taică, vise… Dar n-a trecut mult timp, și weekendul trecut căutam prin articolele vechi ceva demn de repostat pentru o zi plictisită și friguroasă de duminică. Și-am dat peste un oarecare articol în care eu cu gândurile și cuvintele mele spun așa: – Visez la ziua în care copiii mei vor mânca singuri, vor…
S-ar putea să-ți placă și
Guest post: (Re)conectarea cu tine și cu cei din jurul tău
Eu şi cu mine
Dar cu noi cine se joacă?
