-
Tren zburător de categoria aII-a, ghici ciupercă ce-i?
Au trecut anii când între 2 avioane abia aveam timp să-mi sărut iubitul, să fac un duș și să-mi schimb hainele. Azi eram în Germania, mâine în Grecia. Apoi în Bulgaria, după în Lituania. De câțiva ani buni, mai plec doar în Portugalia. Alte vacanțe nu ne prea facem, ne păstrăm pentru mai târziu. Acum, avem de strâns bani pentru școala copiilor și pentru acest viitor incert ce ne înconjoară. Săptămâna trecută am fost în Belgia la o formare pe tema Conflictului și gestionarea acestuia în familie susținut prin Școala Familiei, organizație din care fac parte de ceva vreme. Nu e moment publicitar pentru că nu câștig bani din link-ul…
-
Viața e mai grea fără copii acasă
Ca orice mamă ocupată, fără timp suficient pentru ea dar cu vise înalte, de câte ori duc copiii la bunica, planul e mereu același: să termin cele 2456865 de lucruri lăsate pentru atunci când ”o să duc copiii la mama”. Nu știu exact ce transformări se produc la nivel de voință interioară, determinare și energie pentru că din momentul în care mă găsesc singură în casă nu aș face altceva decât să stau leșinată cu ochii pe pereți. Planul e acolo: să scriu, să citesc, să mă ocup de lucrurile lăsate brambura. În schimb, îmi pierd complet ritmul. Hainele nu mi se mai prind de mâini pentru a fi spălate,…
-
Bacău, oraș al devenirii mele
De Paște am fost la Bacău. Orașul meu natal, orașul copilăriei și al adolescenței mele. Orașul pe care mulți ani, după plecarea mea la București, nu am reușit să-l mai vizitez. Îmi era o frică teribilă de a mă întoarce în trecut. Îmi era frică să revăd școala și liceul. Îmi era frică să îmi revăd foști prieteni și colegi. Îmi era frică să-mi revăd familia extinsă. Îmi era frică să merg pe stradă, să nu mă întâlnesc cu cineva cunoscut. Îmi era frică să stau drept în față și să spun: Asta-s eu, așa cum sunt! Pentru că am plecat din Bacău fugind….spre libertate. Astăzi, în casa părinților mei…
-
În vacanță la bunici, liber la orice?
Relația cu televizorul a parcurs foarte multe etape în viața noastră de familie. Timp de un an, cât am stat în chirie nu l-am deschis aproape deloc. Cris nu înțelegea româna, iar eu preferam să investesc timp în relația noastră care abia intrase într-o nouă etapă – locuitul împreună. Apoi, când ne-am mutat la casa noastră nu ne-am mai cumpărat deloc. Aveam doar dormitorul mobilat, iar nici unul dintre noi nu este adeptul montării televizorului în dormitor – afectează relația intimă a cuplului. Echilibram uitatul la televizor cu mersul la cinema. Împărtășim amândoi aceeași plăcere de a vedea filme în oraș. Când a apărut Andre, acum 5 ani, ne-am mobilat…
-
Ce-mi lipsește să fiu o mamă perfectă. Doar vreo 2000 de ani lumină
În fiecare zi mi-e dat să văd o mamă care-și lasă copilul plângând la grădiniță, o alta care-l trage de-o mână, un tată care-i promite diseară tabletă dacă mănâncă tot. Apoi sunt eu. Care petrec întreg timpul în care sunt cu Andre la fotbal, vorbind aproape încontinuu la telefon. În timpul zilei am timpul comprimat la maxim. Iar atunci când ajung cu el la fotbal parcă intru într-o oază de liniște în care pot să finalizez lucrurile începute la birou, reușesc să frunzăresc ce se mai scrie pe Facebook și chiar să citesc ceva articole interesante. Câteodată, plec în piața de lângă teren și mai fac ceva cumpărături. Copiii sunt…
-
Vinerea Mare
Îmi amintesc mereu de Paștele din copilărie ca fiind o sărbătoare rigidă. După un post greu pe care l-am ținut până în adolescență aproape de fiecare dată, ultima săptămână începea cu o curățenie asiduă, șters geamurile pe un frig primăvăratec de-ți înghețau oasele, scuturat covoarele pe bara din spatele blocului și cărat totul până la etajul 4. Spre final, ne apucam de gătit aproape neîntrerupt pentru următoarele 3 zile: tăiat legume pentru salata boeuf, tocat carnea pentru sarmale, frământat cozonacii până la 12 noaptea. Totul culmina cu rămasul fără apă curentă în casă când chiuveta era plină de vase și miroseai oribil a ceapă și usturoi. Vacanța de Paște Întotdeauna…
-
Există răbdare pentru orice stat la coadă
Acum vreo 3 ani aveam o prietenă, o portugheză, care stătea în România și cu care mă înțelegeam foarte bine. Între timp a plecat spre țări mai calde, însă unul dintre desele ei comentarii despre România era referitor la bărbații români care-și ajută femeile la dusul gunoiului, în Cora la cumpărături, căratul bagajelor din mașină, dusul copiilor la grădiniță și tot așa. În comparație directă, bineînțeles, cu bărbații portughezi care sunt un pic mai comozi în a-și ajuta soțiile la astfel de îndeletniciri. Eu nu vedeam situația așa. Îi tot replicam că poate sunt oamenii din jurul ei mai deosebiți și că mie nu mi se pare nici pe departe…
-
Gabi Urda, balerinii metalizați și mâncatul bomboanelor de pe jos
Stau și mă gândesc de vreo câteva minute bune dacă am mai fost până astăzi, singură cu ambii copii la vreun eveniment sau chiar a fost azi o premieră. Cred că am mai fost anul trecut în IOR singură cu amândoi și m-am întors sleită de puteri. Beti mergea semi pe jos ca măgarul ăla din poveste nici pe jos, nici în brațe în cazul ei, iar lui Andre îi cărasem trotineta și îmi stătea inima în loc de fiecare dată când o lua la vale spre lac. În momentele astea în care eu strig la el alergând dement cu celălalt copil în brațe, mă întreb retoric: oare or mai…
-
Ce-și doresc bărbații când femeile au treabă
În cazul în care ați răspuns cu băutură și femei, aflați că asta-i doar în filme. Realitatea se reflectă din altă perspectivă. Acum vreo câțiva ani buni, pe când nici măritată nu eram și nici copii nu aveam, a venit Cris acasă de la serviciu și mi-a spus: – Vreau să-mi iau o chitară să mă apuc să învăț să cânt. Am nevoie să fac ceva să mă relaxeze. Sunt stresat și am nevoie să ies din starea asta. – Păi, tu nu știi să cânți la chitară. Ce treabă ai tu cu chitara? Tu ești programator. – O să învăț de pe Youtube. Acuma, totul e pe internet. Îmi…
-
Niciodată visul n-a fost mai aproape de a fi atins
Acum mai bine de 20 de ani, eram eu printr-a șasea, scriam mici articole despre o iubire imposibilă față de Axl Rose la Cenaclul literar ”Ramuri tinere”. Participam și la concursuri, iar din primii bani câștigați mi-am luat o pereche de ochelari de soare super fițoși care m-au ținut fix 3 zile, iar de restul rechizite la școală. Pentru mine, scrisul la acel cenaclu reprezintă cea mai frumoasă amintire din toată copilăria mea. Puteam sta ore în șir să scriu, să tai, să reiau, să repun în frază până să dau forma finală. Trăiam fiecare cuvânt, virgulă și propoziție. Făceam paranteze, acolade, adăugam, scoteam. Citeam și reciteam de zeci de…
