Cereți-le copiilor să vă ajute la treabă!
Din categoria, dacă nu mă apucam, nici nu știam de ce sunt în stare, trebuie să vă povestesc întâmplarea asta că poate vă motivează și pe voi să cereți mai mult ajutor la cei din jurul vostru ca să nu vă mai simțiți copleșite, neînțelese și singure pe plantația hainelor murdare și a casei neaspirate.
Într-una din zilele acelea când eram numai cu cel mare acasă, cel mare având 9 ani pentru cei care au deschis radio-urile mai târziu, m-am apucat să fac curat la mine în baie. Când fac curat în casă îmi place să o iau ușor, pe bucățele, azi o baie, mâine bucătăria, ca să nu mă frustrez pentru că da, recunosc, curățenia nu e chiar ceea ce îmi place să fac cu adevărat.
Doar că, știți voi, ca orice mamă care se culcă acum dar mai bagă o mașină la spălat, mai așează un coș de rufe în dulap, mai aspiră o tură în bucătărie și mai udă o floare ofilită, m-am apucat de baie, apoi de cameră și când am văzut că gluma se îngroașă, iar copilul meu stătea și belea ochii la un ecran de calculator l-am chemat în ajutor.
I-am dat să aspire doar la el în cameră. Apoi, pentru că terminase mai repede decât m-am așteptat, a șters și praful, a dus gunoiul, apoi a făcut la el în baie, ca lumea, chiuvetă, toaletă și duș, bineînțeles că l-am întors din drum de vreo 2 ori, dar până la urmă a reușit să o facă lună, apoi, a scuturat covoarele la el și la soră-sa în cameră, iar la final l-am pus să-mi șteargă pe jos la mine în baie.
Apoi, scările, baia de jos, după vreo 2 ore și ceva, în timp ce strângea aspiratorul să-l pună la loc îmi spune mirat:
– Doamne, câte am putut să fac azi!
Acestea sunt momentele când de fiecare dată simt cum mă lovește asteroidul.
Copiii noștri nu (mai) sunt obișnuiți să muncească. Dacă e școală fac școală și atât. Apoi, un milion de opționale, nu e cazul nostru, dar cunosc muuulte cazuri în care copiii aleargă de la un opțional la altul, alții cu pregătirea, activități libere în parc și bineînțeles, nelipsitele ecrane, ecrane, ecrane.
Păi mai fac copiii noștri curat în casă, cum făceam noi odată? Mai plivesc ei buruiana cum făceam eu la țară, la bunica? Se mai urcă ei într-un cireș să culeagă fructele, mai șterg ei un geam, mai spală ei o chiuvetă? Nimic.
Îmi amintesc că acum ceva timp, când m-a văzut Beti cu mătura în mână mi-a zis:
– Păi tu acum ești doamna Doina?
Unde doamna Doina e femeia care mai venea la noi, la curățenie.
Nu știu exact în ce sens a spus-o Beti, dar mie nu mi-a plăcut deloc. Ca și cum, noi nu mai suntem în stare să facem curat, trebuie să vină doamna Doina să ne dea cu mătura prin casă.
E ok să vrei mai mult de la viața ta, dar nu e ok să ai impresia că tu nu poți sau nu e de tine o anumită responsabilitate.
Întorcându-mă la surprinderea lui Andre, i-am admirat chipul mândru de faptele lui și-am realizat că
Pentru binele copiilor noștri, cereți-le să vă ajute la treabă!
Pentru a câștiga încrederea în forțele lor proprii, pentru capacitatea de a urca și a coborî pe scara ierarhică ori de câte ori viața îi testează, pentru capacitatea de acomodare la situații neplăcute și pentru propria satisfacție a muncii depuse.
Realizează astfel și câte face mama prin casă și încep să aprecieze și să mențină lucrul făcut.
În plus, munca fizică relaxează creierul, iar copiii noștri, mai mult ca niciodată, au nevoie să-și detoxifice creierele de atâtea ecrane.
* Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.
** Cutia Pandorei, mi-am imaginat acest joc ca un prieten pe care nu îl avem lângă noi în momentul acela când ne-am dori, când am avea nevoie, să încurajeze femeile să se întâlnească mai des și să se ventileze, să aducă o vorbă bună în cuplu atunci când credem că nimic nu se mai poate face, să zâmbim și să ne amintim că nu suntem niciodată singure!
