-
Viața bate bancul cu neveste în bucătărie
Era un banc pe vremuri cu două babe care după 20 de ani au ieșit din pușcărie și au mai stat câteva ore la poarta închisorii să-și termine discuția. Și mai era o dată un banc în care Țața Ileana se întoarce de la poartă după 3 ore: – Unde-ai fost nevastă? – Am stat la poartă cu Mărioara. – Și de ce n-ai invitat-o în casă? – Se grăbea. Viața e mai mult decât un banc bun Acum trei zile, seara părea la fel ca oricare alta de până atunci. Copiii se jucau în grădină cu al doilea adult în rang de părinte, iar eu pregăteam cina. Cu o…
-
Coronița ce n-a fost făcută niciodată
Am puține subiecte despre care îmi vine greu să scriu. Cred că orele de terapie, vorbitul singură în oglindă, berea rece din frigider, prietenele mele care mă ascultă mereu când le sun, sora care este izvor neîntrerupt de încurajare, cireșele și pepenele roșu m-au ajutat să trec peste anumite văgăuni din viața mea. Au mai rămas câteva. Iar una dintre ele este școala. Copil de mențiune Fiecare moment în care-mi amintesc de școală, îmi dă fiori reci pe șira spinării. Simt mirosul de dimineață cu care mă întâmpina clasa, un miros închis de praf și clor care încă mă mai sperie uneori. Îmi văd colegii zâmbind, făcând glume, iar eu…
-
Tiribam, Tiribum! Luați-vă copiii în brațe și fiți savarine, acum!
Nu știu ce mănâncă Mirela Retegan dimineața, la prânz și seara sau ce-și pune în cafeaua de dimineață, dar de câte ori o întâlnești scoate bună dispoziție pe nări și fericire pe gură. Ea spune că e despre îmbrățișările pe care le primește de la copii, de la chipurile lor fericite când Tanti Prezentatoarea le zâmbește cald. Și, știți ce? Eu o cred. Pe Mirela o cunosc puțin spre deloc. Știu că este apropiată de oameni, bloggeri și media, dar întâmplarea a făcut ca drumurile noastre să nu se intersecteze până acum. Pe de altă parte, dacă îmi doresc un moment de liniște în mașină sau în timp ce fac…
-
Acolo unde mama nu mai merge niciodată singură
Nu ești mamă dacă atunci când intri singură în baie nu-ți vine să chiui de fericire, să desfaci șampania și să dansezi pe chiuvetă ca la ultimul majorat. Se spune că încăperea cea mai importantă la români este bucătăria. Aici se gătește, se mănâncă, se decid lucruri importante, se bea bere, se mănâncă semințe și pe vremea copilăriei mele se și dormea. Și se dormea bine, la căldurică, cu aragazul deschis. Departe de mine gândul s-o scot pe bucătărie din film, dar vă spun sincer că de când sunt mamă, nu e fericire mai mare ca atunci când folosesc, în singurătate, baia. Oare când am fost ultima dată la baie?…
S-ar putea să-ți placă și
Cum a fost la Londra?
Viața noastră e normală doar în 4
Bărbatul și animalul preistoric
-
Vacanța mare, test de verificare a abilităților de părinte
Dacă mă vedeți săptămâna asta pe stradă vorbind singură să știți că de la ziua de ieri mi se trage. Un weekend și-o zi liberă De mult am învățat că de murit n-o să mor așa de simplu. Nu știu dacă mi se trage de la copilăria fără banane care m-a învățat că oricât de mare-i pofta, dincolo de răbdare apare o piață plină cu de toate sau de la primii ani de mamă în care a trebuit să le învăț pe toate o dată și a doua oară prin metoda clasică: încercare și eroare. De murit nu mor, că mamele au șapte vieți și una bonus pentru rosé. Uitasem…
-
În ziua în care mama nu a mai putut, Dumnezeu a creat Rosé-ul
Nu că am avut vreodată dubii că din când în când îmi sare piulița și deraiez pe coclauri. Dacă aș fi avut un serviciu normal, din ăla la care faci jogging de dimineață ca să vadă șeful c-ai ajuns la timp și de la care pleci spărgând ușa ca să ajungi la grădi la cel mic, m-aș fi afundat în treabă, aș fi băut vreo 5 cafele, mă întorceam acasă epuizată, cu treaba de la birou făcută, fără chef de viață dar suficient cât să adorm buștean pe canapea. Dar dacă sunt mamă ”care muncește de-acasă” am plecat de dimineață să fac un retur la niște haine de copil la…
-
Nu-mi plac despărțirile
Dar cui îi plac? Prima mea despărțire serioasă a fost de iubitul din adolescență. Eu mă vedeam o viață împreună, el s-a trezit mai târziu. Și mai bine pentru toată lumea! Eu am plâns mult, el aproape deloc. Apoi a fost de mama, când am plecat în Portugalia. – Ești sigură că vrei să pleci? m-a întrebat ea pentru a câta oară, în fața trenului ce se pregătea să plece. Eram tare sigură, dar ca să plâng, mușchii îmi erau atrofiați de durere. Mama însă plângea, iar mama plângea rar pentru mine. Atunci am știut că pe mama o doare tare, tare rău și că mă iubește! Indiferent de orice.…
S-ar putea să-ți placă și
Băiatul cu bezele
Băiatul care aduce flori
Bagajele, direct proporționale cu numărul de copii
-
Serbarea, examenul maturității părintelui
Azi, ieri, mâine, poimâine….cine mai știe ce zi este azi și ce am făcut ieri? De când începe luna iunie, parcă tot universul se răstoarnă cu picioarele în sus. Începe cu 1 iunie zi liberă, apoi serbări, întâlniri, evenimente, totul acum că apoi se intră în concediu. O alergătură continuă cu și fără copii. Iunie, luna serbărilor Prima serbare din viața copiilor mei a fost la Sala Palatului. Știam demult, așa că planul inițial a fost să-mi iau o zi liberă de la birou, să stau acasă ca să ajung la timp, să nu mă stresez și să am loc de parcare. În realitate, m-am dus la birou unde o…
-
Băiatul cu bezele
Nu știu cât sunt eu în măsură să dau sfaturi în dragoste, dar dacă e cineva interesat despre subiect vă pot povesti una din experiențele mele cele mai amuzante de pe vremea când dragostea nu stătea pe Facebook și nici la rând la pâine. Tu ca să ieși cu cineva în oraș, acesta trebuie să asculte Rammstein și să citească Kafka Mi-a spus la un moment dat cineva, în timp ce rezemam amândoi o bancă din Grozăvești. După ton părea că-l deranjează, doar că eu am luat-o ca un compliment. – Ești autosuficientă, a mai completat el, la fel de indignat. Nici cu asta nu eram neapărat de acord. Realitatea…
-
Tiribam, Tiribum! Haideți cu mine în Zurlandia, acum!
Nici nu știu cine e mai fericită, eu sau Beti că mergem la Zurlandia pe 16 și 17 iunie, la Domeniul Știrbey. – Mami, când e Zurli? – Peste două săptămâni. – Mami, e mâine? – Nu, Beti, peste două săptămâni. – Poimâine? – Nu sâmbăta asta care vine, cealaltă. – E mult sau puțin? Eu am două motive mari și late pentru care mă bucur atât de mult: 1. că o să fie Zurli pentru toată lumea. În 80 000 de metrii pătrați, 9 scene care vor spune povești diferite, 2 zile pline, de dimineață până seară, nu va mai exista temerea că nu ajungi la timp, că e…
