În ziua în care mama nu a mai putut, Dumnezeu a creat Rosé-ul

Nu că am avut vreodată dubii că din când în când îmi sare piulița și deraiez pe coclauri.

Dacă aș fi avut un serviciu normal, din ăla la care faci jogging de dimineață ca să vadă șeful c-ai ajuns la timp și de la care pleci spărgând ușa ca să ajungi la grădi la cel mic, m-aș fi afundat în treabă, aș fi băut vreo 5 cafele, mă întorceam acasă epuizată, cu treaba de la birou făcută, fără chef de viață dar suficient cât să adorm buștean pe canapea.

Dar dacă sunt mamă ”care muncește de-acasă” am plecat de dimineață să fac un retur la niște haine de copil la H&M. O mașină bloca intrarea în parcare, așa că după 20 de minute și-un ocol maaaare, am reușit să opresc regulamentar. Noroc că știu parcarea laterală, pe două locuri.

N-a fost să schimb hainele pentru că le luasem de la o promoție și trebuiau aduse toate, inclusiv pantalonii lui Beti de pe sârmă.

– Sunt spălați, îi explic eu vânzătorului.

– Trebuie aduse toate produsele.

– Oricum nu mai au etichetă, ce să faceți cu ele? insist eu.

– Este o etichetă interioară la fiecare produs. Altfel nu putem.

– Știți, iau copiii vacanță, nu mai pot veni.

Iar omul din fața mea mi-a răspuns ridicând din umeri.

Eu nu sunt omul insistent. Nici nu-mi plac oamenii care nu înțeleg de prima dată, dar când vine vorba de mers cu copiii la mall văd brusc negru în fața ochilor.

Am plecat cu sacoșa, fix cum am venit, pierzând o altă oră în mall, degeaba.

Apoi, n-am avut ce face și am intrat în Pepco.

– De ce am intrat în Pepco?

– Ca să nu ai liniște acasă.

pentru că în Pepco am găsit o pereche de șlapi pentru Andre și ultima pereche de șlapi pentru Beti cu Elsa.

Cine a inventat-o pe Elsa să și-o pună-n cap.

Când eu aveam 4 ani mă uitam la Mihaela și Azorel și pe cuvântul meu că nici Azorel viu nu mi-am dorit, nici codițe ca Mihaela n-am visat.

Când am luat-o pe Beti de la grădi, șlapii de 10 lei cu Elsa îi erau mici.

– De ce nu i-ai luat mai mari, m-a întrebat Beti cu ochii în lacrimi.

– Că nu am știut că ai crescut așa mare, zice mama blestemându-și neuronul responsabil cu datu-n bară. Dar îți ia mami alții. Pe aceștia îi dăm cadou unei fetițe și îți ia mami alții, mai mari. Îți promit! (Dar inima în mine bătea pe viteza a6-a: te rog, te rog, te roooog, nu plângeeee!)

– Acuma, da?

– Acuma nu se poate, Beti, că magazinele închid.

Știți cât durează 3 ore?

Cam atât a plâns Beti după șlapii cu Elsa de 10 lei mai mici cu un număr.

– Știe mami că ești supărată, dar îți promit că mergem și cumpărăm săptămâna viitoare.

– Vreau acuma!

– Acum nu se poate, Beti!

Și încă o tură de plâns. Și încă una, încă una, încă una…..

NU MAI POT!

Voi mai puteți?

Nu știu de unde a apărut ideea că mama atunci când nu mai poate, mai poate un pic.

Adevărat. Atunci când mama face un duș cu inima frământând să nu se trezească copilul în cele 3 minute jumate de răsfăț, și se aude:

– Mamiiiiii, mamiiiiiiiiiiiiiiiiii, vino să vezi ce păianjen mare am prins de un picior. Mama poate să iasă din duș ca o nimfă cu părul plin de șampon și să exclame:

– Ce băiat ager ești tu, dragul meu!

Sau când e 6 dimineața, sâmbătă, iar lângă ureche se aude:

– Mamiiiiiiiiiiiiiiiii, mi-e sete!

Mama poate să se trezească cu ochii împăienjeniți și să toarne apă în paharul preferat al copilului.

Sau când adormi copilul după 3 povești, 2 pipi, 145 de mami și 3 guri de apă, și se aude:

– Mamiii, deschide lumina că vreau să văd ceva! Mama poate să îl strângă tare în brațe și să-i șoptească blând:

– Dragul meu, acuma hai să dormim!

Da, mama poate, dar și când n-o să mai poată!

 ”Mame, tocuri și rose”

Nu știu voi ce faceți, dar mie când îmi vine așa să plec pe șosea la vale, dar n-am șosea și nici vale, nu mai îmi rămâne chef decât de niște muzică bună, și-un vin ușor băut cu fetele pe răcoare.

Asta-și dorește evenimentul ”Mame, tocuri și rose”organizat împreună cu Ada, prietena mea de la Cafeaua de la 10.

Când nu mai poți, nu mai poți! Și mama este om, iar omul și femeie!

În data de 25 iunie, ora 18, la Severio, Bld. Regina Maria, nr. 23, București vă invităm la un pahar de rosé să relaxăm femeia din noi.

Partenerii noştri care fac acest eveniment posibil sunt:

• Saverio, restaurant și cofetărie, este o locație administrată de două mămici antreprenoare și curajoase care ne pun cu drag la dispoziție un spațiu tare comod și prietenos. Prăjiturile sunt și cu, dar mai ales fără zahăr, din ingrediente naturale, prietenoase cu părinții, dar mai ales cu copiii. De asemenea, mâncarea este delicioasă, am încercat ciorba de pui și ostropelul. Tare bun!
• Budureasca, producător de vinuri, care ne va oferi rosé-ul de care eu m-am îndrăgostit. De fapt, m-am reîndrăgostit a doua oară de soțul meu care mi-a cumpărat rosé de la Budureasca. Ceea ce vom servi va fi Rosé sec Premium, Rosé demi-dulce Busuioacă de Bohotin și selecția serii Rosé Organic. Mie deja îmi plouă în gură, iar pe cel organic nici nu l-am gustat. Abia aștept!
• Delaco, despre care cred că nu mai e nevoie de nici o prezentare. Eu nu că sunt #fanbrânză, eu sunt #megafanbranzacalcica și tot ce ține de brânza Delaco. Știți că noi nu consumăm lactate de origine animală de mai bine de 1 an jumătate, dar Beti – căci ea e cea cu dermatita atopică – n-a făcut niciodată reacții adverse la brânza Delaco. De aceea, sunt foarte încântată că ne sunt alături pentru că nimic nu merge mai bine cu un rosé între prieteni decât o brânză sănătoasă.

Celelalte surprize abia așteaptă să sară din cutie!

Dragii mei, înscrieri se fac trimițând un email la adresa de email: cafeauadela10@gmail.com cât mai curând posibil. Locurile sunt puține și se ocupă repede.

Întrarea este gratuită, dar recomandăm o donație de minim 15 lei pentru Asociația Anais care se ocupă de mamele și copiii, victime ale violenței în familie. Banii se pot plăti direct la sosire (se emite factură) sau direct în cont: RO02 ROIN 9104 0010 8985 RO02.

Tu ce faci când nu mai poți? Ieși la un rosé cu fetele!

Ca să-ți priască!

Sursa foto