Copilul rău ascultă numai de vorbă bună
Cine-ar fi crezut că o singură lecție de sociologie de acum 7 ani de la facultate o să mă facă să înțeleg astăzi de ce părinții din jurul meu își jignesc copiii și folosesc așa numita ”încurajare negativă” – care este o tâmpenie pentru că ea, în realitate, nu există:
– tu n-ai să reușești niciodată
– tu nu poți să faci mai mult
– ești prea mic, trebuie să mai crești
– ești un ratat, îți vei rata viața
– nu ești în stare de nimic
– mișcă, mă, picioarele alea
– ești un gras, te-ai uitat la tine ultima dată cum arăți? etc
Nici un copil din lumea asta nu va reuși în viață, auzind cuvintele astea venind din gura părinților sau a celor din jurul lui.
Și-acum să vă dau explicația.
Pe timpuri, acum zeci de ani, copiii să nășteau pentru a-și ajuta părinții în casă, dacă erau fete sau la pământ, dacă erau băieți. Uneori săpau și fetele, cot la cot cu bărbații casei. Dacă murea unul, se năștea altul. Nimeni nu-și permitea să rămână fără mână de lucru. Supraviețuirea familiei stătea în grânele muncite zi de zi la ogor, în animalele din curte, în legumele și fructele din fața casei. Copiii erau tratați precum animalele. Așa cum înjuri boul ca să mărească pasul trăgând la plug, așa se educau și copiii în spiritul muncii grele la pământ. Copiii nu trebuiau să știe că sunt iubiți sau apreciați. Ei erau ”încurajați negativ”:
– Hai, Ioane, mișcă-te că nu ești în stare de nimic! Ceea ce crea teamă în mintea copilului că ziua de mâine depinde de brațele lui. Valoarea lui creștea în orele de muncă de la vite sau în hectarele de pământ arat. Așa lua naștere viitorul adult care trebuia să țină casa pe umeri. Scopul era supraviețuirea, nu vacanțe în Grecia, școli în Anglia sau economii în bancă pentru o bătrânețe ușoară.
Astăzi, copiii nu se nasc nici măcar pentru a-i ajuta pe părinți la plantat trandafiri în fața vilei, ci să aibă cine să le aducă o cană de apă la bătrânețe, cine să gestioneze averea familiei, se nasc din neatenție, că așa vrea soția, mătușa sau bunica sau dintr-un gol sufletesc.
În zilele noastre nu se mai pune problema că nu are cine să prășească la vie dacă nu faci copii.
Azi, logica e inversă. Faci un copil, maxim doi, la al treilea deja te întreabă lumea dacă ești de altă religie, numai dacă:
– ai cu ce să-l trimiți la școală,
– ai ce să îi dai de mâncare și cu ce să-l îmbraci,
– ai suficiente camere în apartament, altfel trebuie să te muți la altul mai mare,
– ai economii strânse pentru facultatea din străinătate,
– foarte important, dacă ești echilibrat emoțional ca să-ți poți primi copilul într-un mediu sănătos de viață.
S-au scris sute, dacă nu mii de articole pe tema părințelii moderne. Și-or să se mai scrie încă pe atât.
2 lucruri sunt esențiale de reținut din toate paginile acestea:
1. creierul emoțional la copii se dezvoltă primul și cel mai mult în perioada 0-3 ani, cortexul prefrontal – cel cu care analizăm, gândim logic, înțelegem contextul de cauză -efect – se dezvoltă ulterior până la 21-24 de ani. De aceea, copiii reacționează mai mult la amenințări, decât la explicații logice
2. suntem în secolul 21, actualizați-vă mentalitatea pentru anul în care trăiți. Nu mai așteptați rezultate de 2019 cu gândire de 1900 toamna. Ancorați-vă la realitate! Copiii sunt ceea ce părinții le spun că sunt.
De fiecare dată când îi vorbești urât copilului, îl transformi în animalul care trage la plug
Acum vreo două luni, mi-a apărut în newsfeed-ul de la Facebook o postare a unei profesoare în care povestește despre munca depusă de a convinge părinții din mediul rural să-și lase copiii la școală. Dintre toate lucrurile menționate acolo, reacția unei mame m-a șocat cel mai mult. Când după eforturi supraomenești copilul ei este lăsat să meargă la școală și reușește să intre la cea mai bună profesională din oraș, aceasta o sună pe profesoară și îi spune:
– Ați avut dreptate, doamnă, copilul meu nu e rău, înțelege mai bine de vorbă bună.
Știți care a fost reacția copilului?
– Mulțumesc mult că m-ați ajutat, nu merit eu, dar vă mulțumesc!
Nu știu dacă v-ați gândit vreodată cât nimiciți din sufletul unui copil când îi vorbiți urât și îl jigniți, dar să fiți convinși că în societatea actuală în care ceilalți copii sunt respectați și încurajați să reușească, el va rămâne să tragă ca animalul la plug. Nu va cere niciodată mai mult decât o bucată de pâine pentru că nu va merita. Nici măcar atunci când prin efort propriu va reuși, niciodată nu va mai fi meritul lui.
Toți ceilalți vor fi mai buni, mai frumoși, mai merituoși.
Iar el, un nimeni și un copil rău, care nu ascultă decât de vorbă bună!
