-
Cultura căciulii
Odată ce l-am adus acasă pe Andre de la maternitate, a durat fix 30 de secunde momentul nostru de liniște și împlinire. Urma să înțelegem că un mare dușman invizibil stătea după ușă, gata să atace: CURENTUL. Între două geamuri închise și două uși interioare întredeschise acest dușman își făcea apariția, făcea praf nervii noștri de proaspăt părinți, ne amețea de cap și nu ne dădea pace până nu scoteam arma secretă: CĂCIULA. Căciula în trei feluri: una subțire de bebeluș, alta mai groasă peste și încă una, dacă se putea, când ieșeam cu el afară. Că era vânt, curent și răul suprem stătea să ne atace! Cultura românească a…
-
Secretul mamelor fericite este…..
Le-am compătimit mereu pe mamele care stau acasă: mai ales pe cele în concediu creștere copil, dar și pe cele care lucrează de-acasă, cu copii acasă sau în orice formă ar fi acasă, cu copiii după ele. Eu am o prietenă bună care a stat acasă cu copilul până la 3 ani, apoi l-a dus la program scurt la grădiniță, până la ora 12. Adică, te trezești, pregătești micul dejun, îl îmbraci, te îmbraci și tu dacă mai apuci, îl duci la grădi, te întorci să-ți bei cafeaua uitată în ibric, asta în cazul în care nu trebuie să treci mai întâi pe la aprozar să cumperi legume pentru supa…
S-ar putea să-ți placă și
Destin de mamă – de ce s-a închis mama în baie. Cartea
Cum se vede bogăția prin ochii unui copil
Care pe care
-
Siguranța copilului în mașină și călătoriile (Modern Dad’s Challenges, editia 3)
Accidentele auto care au victime copii se întâmplă, de cele mai multe ori, din lipsa utilizării scaunului auto al acestora. Știu, e cam incomod să ai scaun în spate și mai ales, dacă copilul urlă că nu-i place, parcă e mai simplu să-l scoți din centuri și să-l lași să se zbenguiască cât vrea. Măcar să ai și tu liniște până la mare, că doar șoferul știe ce face. Ei bine, realitatea e mult mai dură. La un accident cu 50km/ h, indiferent a cui e vina, copilul sare prin parbriz și moare pe loc. Bineînțeles, că nouă nu ni se poate întâmpla, doar acelora despre care citim în ziar…
-
Și dacă n-am țipat, înseamnă că mi-a plăcut?
Știți vecinii ăia care nu salută niciodată? Sigur îi știți. Nu am cum să fiu eu singura nefericită care are vecini care nu dau un amărât de ”bună ziua” în condițiile în care locuim unul în fața celuilalt. Practic, eu mă uit în grădina lui. El știe când am aprins lumina la baie. Eu știu programul lui de lucru, el știe că avem, la fel, doi copii de aceeași vârstă. Iar voi sigur știți, că rasele nu se combină. Am scris un articol întreg despre cât mă frustrează oamenii care nu salută. Pentru cine l-a pierdut, îl găsește aici. Acuma, când stai într-un bloc cu 10 etaje, probabilitatea să îți…
-
De la ce vârstă să-mi trimit copilul în tabără?
Dacă mă întrebați pe mine, nu vă pot spune decât extrapolând un răspuns al Oanei Moraru la întrebarea: de la ce vârstă să-mi dau copilul la grădiniță? Atunci când e pregătită mama. Dat fiind faptul că am încredere în Andre cam de când s-a născut și că la 11 luni l-am dat la creșă, la 4 ani jumate la fotbal și la 5 ani jumătate la școală, nu e de mare mirare că la 5 ani și un pic deja pleca în prima lui tabără. Mai exact, în cantonament la fotbal. Mai am prieteni care și-au trimis copiii în tabără de ski încă de la 3 ani, deci orice e…
-
Urcușuri și coborâșuri în destinul unei mame
Acum ceva mult timp în urmă, apăruse pe Facebook o fotografie cu mâna unui blogger înțepată de o branulă. Din comentarii se înțelegea că ajunsese acolo din cauza extenuării. Mi-a rămas mult timp imaginea aceea în minte și întrebarea: oare merită? Acesta să fie efortul suprem pentru a ajunge pe culmile succesului? Oare cum ajungi să te uiți pe tine, în detrimentul obiectivelor împinse-n sus, cu sârguință și hotărâre? Am fost mereu adepta echilibrului, iar abuzurile de orice tip mă neliniștesc. De când mă știu să exist pe planeta aceasta, îmi amintesc să fiu mereu sănătoasă. Nu am lipsit niciodată de la școală, pe motiv de boală cu atât mai…
-
O baterie pe verde, vă rog! De câți amperi? De 9,5.
Știți că eu nu scriu în weekend. Daaaaaaar, Cris învață pentru carnetul de barcă, ultima probă, iar eu am avut o zi atât de interesantă că dacă nu vă povestesc, o să visez la noapte. Oficial, vă anunț că mi-am dat ultimul examen în raport cu mașina pe care o conduc. Știu, am scris mult despre asta, cred că pe unii v-am și plictisit. Până și eu m-am plictisit de mine însămi, deci, e clar, că trebuie, adică TREBUIE să fie ultimul articol pe tema mașinii măcar pentru următoarele 6 luni. După aia o dau pe barcă. Glumesc! După cum spuneam, până acum am bifat așa: spălat: asta e la…
S-ar putea să-ți placă și
Comunismul e mai mult decât a nu avea. Comunismul e despre frică și dezumanizare de care azi, încă, nu suntem salvați.
Dragostea între o scară de avion particular și mânerul rupt a Daciei lu` tata
Dacă nu aude tot magazinul ce vorbești cu mamaia la telefon, degeaba ai mai sunat
-
Cum ar fi să nu te mai cerți niciodată cu soția de la bani?
[fusion_builder_container type=”flex” hundred_percent=”no” equal_height_columns=”no” menu_anchor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” background_color=”” background_image=”” background_position=”center center” background_repeat=”no-repeat” fade=”no” background_parallax=”none” parallax_speed=”0.3″ video_mp4=”” video_webm=”” video_ogv=”” video_url=”” video_aspect_ratio=”16:9″ video_loop=”yes” video_mute=”yes” overlay_color=”” video_preview_image=”” border_color=”” border_style=”solid” padding_top=”” padding_bottom=”” padding_left=”” padding_right=””][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ layout=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_color=”” border_style=”solid” border_position=”all” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding_top=”” padding_right=”” padding_bottom=”” padding_left=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” center_content=”no” last=”true” min_height=”” hover_type=”none” link=”” border_sizes_top=”” border_sizes_bottom=”” border_sizes_left=”” border_sizes_right=”” first=”true”][fusion_text] Acum mulți ani, când am venit în România, ne-am închiriat un apartament la Gara de Nord (care ulterior ne-a fost spart și ni s-a furat cam tot din el, mai puțin mâncarea din frigider) și am început să ne drămuim banii pe care-i adunam la comun.…
-
Un loc de parcare pentru mașina timpului meu, vă rog!
Se face că, de ceva vreme, am niște întâlniri stabilite într-un sediu de birouri din centrul Bucureștiului, cu parcare subterană păzită de un portar într-o gheretă. Cum centrul Bucureștiului nu are parcare în nici o condiție: nici pe zi, nici pe noapte, nici în timpul săptămânii, nici în weekend, nici vara, nici iarna, iar eu nu parchez decât acolo unde am voie, apelez cu încredere la locurile de parcare destinate vizitatorilor de la subsol. – Bună ziua, îl salut pe domnul de la bariera parcării. Am o întâlnire cu Dna Cutărescu. – Unde mergi? se uită strâmb la mine, un domn tânăr, poate de vârsta mea, prin geamul de la…
-
Să fie doi, să aibă liniște părinții! Și-atunci, lumea s-a prăpădit de râs!
Lăsând gluma la o parte, nici prin cap nu mi-a trecut și nici în vis nu mi-a apărut să-l fac pe al doilea ca să aibă cu cine se juca primul. Dar mi-am dorit din toată inima. Totul mi se trage de la faptul că între mine și soră-mea fiind 5 ani distanță și găseam destul de puține activități pe care să le facem în comun. Deci, ideea de a se juca frații împreună era ca un vis devenit realitate. Conștient vorbind, gândul cu care am făcut doi copii a fost să fie apropiați de vârstă, să fie în aceeași generație, să împărtășească aceleași ”trend-uri”, de unde să se înțeleagă…
