Ceasurile inteligente pentru copii oferă liniște mentală părinților
Poate că vă întrebați la ce mi-a trebuit să testez ceasurile inteligente XKids dacă de 3 luni singura monitorizare pe care o fac este să nu stea copiii pe jocuri în timpul orelor de școală. Mă refer la cel mare, că Beti este umbra mea și mai degrabă m-ar monitoriza ea pe mine: unde mă duc, ce fac, când mă întorc și câte acadele mai sunt în cutie.
Ei bine, până nu am intrat în posesia acestor ceasuri nici prin cap nu-mi trecuse cât de utile pot fi, dincolo de monitorizarea efectivă a locației copilului. E ca atunci când faci mâncare de 2 ori pe zi și începe să-ți placă și nici nu te mai deranjează că oricum stai acasă și lucrezi din bucătărie. Dar într-o zi vine bărbatu cu o oală de gătit minune la spinare. Și când descoperi că poți pleca în parc cu copiii în timp ce mâncarea se face singură în oală, atunci să vezi iubire sinceră și recunoștință veșnică!
Unde mi-ați fost, ceasurilor, până acum?
Andre a primit primul ceas când a împlinit 7 ani și i l-am cumpărat pentru două mari motive:
- Să știe când începe opționalul de fotbal, pe vremea când era școală fizică și opționalul începea pe la mijlocul programului de after – school, și
- Ca să-și seteze alarma de dimineață și să se pregătească singur pentru școală.
Ca orice soră mai mică, Beti a primit primul ei ceas mult mai devreme, la vârsta de 5 ani. N-avea nevoie de el dar îi plăcea că avea brățara colorată și o aducea la același nivel de importantă ca pe frate-su.
Anul acesta, au primit amândoi câte un ceas smart:
Andre, o variantă sport, iar Beti, unul roz cu sclipici cu care doarme noaptea de dragul lui. O zi întreagă nu m-am mai înțeles cu ei de fericire!
Scopul a fost să le testeze, iar apoi să le pun deoparte pentru că eram sigură că nu vor avea nevoie de ele. Nu suntem adepții de a le oferi copiilor acces la toate tipurile de gadget-uri de pe piață, mai ales de când jumătate de zi și-o petrec cu ochii în calculatoare. Nu au telefoane, nu au tablete.
Cu toate astea, după o testare amănunțită, mă întreb cum de-am așteptat atât de mult să le ofer ceasuri inteligente copiilor.
Ce știu să facă ceasurile smart XKids:
- telefon: fiecare ceas vine cu o cartelă SIM prepaid de la Vodafone cu 10 GB internet și 100 minute sau sms incluse. Treaba asta va fi din cele mai distractivă. Nici n-am plecat bine la niște cumpărături că a și început telefonul să sune mai ceva ca la centrala lui Moș Crăciun: Mami, unde ești? Mami, când vii? Mami, tati nu e cuminte!
- localizare: arată pe hartă exact locația copilului
- spion: părinții pot asculta ce vorbește copilul când poartă ceasul la mână fără ca acesta să știe
- perimetru securitate: se stabilește un perimetru sigur al copilului, iar de fiecare dată când acesta iese din curtea casei, de exemplu sau din fața blocului, părintele primește o alertă pe telefon
- cameră foto: o grămadă de poze cu bradul de Crăciun sau cu jumătăți de fețe de copii fericiți pe telefonul tău
- buton S.O.S: acesta e din categoria ”e bine să fie, dar sper să nu am nevoie de el”.
- înregistrează: una dintre cele mai atractive funcții pentru copii. Toată ziua primesc mesaje cu ei spunându-mi ce fac, ce oră au și să le fac sandwich că intră în pauză. Eu fiind în bucătărie, în aceeași casă.
- pedometru: numără pașii făcuți de copil și câte calorii a pierdut. E tare interesant să vezi cât efort depune când joacă fotbal 20 minute în casă, cu mingea.
- restricție pe anumite funcții (la modele pentru copii mai mici): de exemplu, dacă nu vrei să se joace sunând la numere de telefon necunoscute așa cum făceam noi când eram mici pe telefonul fix, îi poți bloca această funcție și rămâne doar varianta de a suna la numerele de telefon din agendă.
- cureaua, la modelele sport, are protecție ca să fie foarte stabilă pe încheietură
Cum se folosesc ceasurile smart XKids:
Extrem de simplu. Îți descarci în telefon aplicația SeTracker2, compatibilă și cu IOS și Android, și practic vezi acolo absolut tot ce se petrece în ceasul copilului tău. Tot de acolo îi setezi alarma de dimineață sau când începe un anumit opțional, îi trimiți mesaje scrise sau audio, îi setezi perimetrul, numerele de telefon din agendă, numărul de telefon pentru butonul SOS și cel mai interesant e că îi poți da ”inimioare” ca și recompensă.
Știți că eu sunt adepta remunerației pentru lucrurile extraordinare pe care le fac: tund iarba, udă grădina, fac curat în baia comună, etc. Cu aceste inimioare, țin socoteala mai bine la lucrurile mărunte pe care le fac: a strâns ceva de pe jos, a fost atent la sora lui care avea nevoie de ajutor, iar când se adună un anumit număr de inimioare ar putea primi ceva special de la noi: vizităm ceva nou în oraș, ne plimbăm într-un parc, ne uităm la un film, orice care să le crească nivelul de încrederea și starea de bine în familie.
Cu sau fără cadou, li se luminează fața când văd pe ceas că au mai primit o inimioară de la mine.
- Mami, pentru asta îmi dai inimioară!
- Mie să-mi dai 3!
- Și mie tot 3 că am pus și masa!
La ce îmi sunt de ajutor ceasurile XKids:
- Aplicația SeTracker2 foarte, foarte simplu de utilizat chiar și pentru atehnici ca mine
- Ecranele ceasurilor color, foarte atractive și cu touchscreen potrivit atingerilor mânuțelor copiilor
- Estetic arată foarte bine, sunt foarte ușoare și se prind de mână simplu fără să jeneze
- Îmi asigură confort mental când plec după pâine și-i las singuri acasă, dar mai ales îl văd indispensabil pentru copiii care folosesc mijloacele de transport în comun ca să meargă singuri la școală sau la cumpărături. Un ceas e mult mai sigur decât un telefon de ultimă generație, plus că nu este atât de costisitor ca și cheltuială.
- Funcționează cu WiFi-ul din incinta unde vă găsiți, cu condiția ca în telefonul cu aplicația SeTracker2 să fie salvată conexiunea la acea rețea de WiFi, astfel nu folosește datele mobile și nu trebuie să vă reîncărcați cartela dacă nu aveți nevoie să vă sune
- Fiecare ceas vine cu încărcătorul lui, iar bateria, cel puțin acum, la început, ține o zi, poate chiar 2.
- Cutia în care vine ambalat ceasul arată foarte bine și poate fi o idee foarte bună de cadou
- Fiecare ceas vine cu kit-ul lui de instalare a SIM-ului: șurubelniță mică și două piulițe în plus, în cazul în care se pierd cele originale și încărcător
- Se pot bloca anumite numere de telefon care nu vrei să apeleze ceasul copilului
- Clar, inimioarele ca semn de recunoștință și atenție constantă chiar dacă nu sunt mereu lângă ei. De fapt, asta e și partea cea mai frumoasă, că ei nu știu când le primesc de la mine și îi surprinde.
Poate că vă întrebați de ce un ceas e o alegere mai bună decât un telefon. Din perspectiva mea, răspunsul este foarte simplu: în situația ceasului, relația are un singur sens: telefonul părintelui – ceasul copilului și niciodată invers. Practic, părintele are controlul total asupra a ceea ce face copilul cu ceasul.
Cu telefonul e deja altă poveste, implică mult mai multă responsabilitate și independență din partea utilizatorului, iar controlul părintelui este mult mai scăzut.
De menționat că încărcătorul nu vine cu ștecherul de băgat în priză, ci doar cu cablul. Nu e neapărat o problemă, că într-o casă unde fiecare membru de familie are un telefon, sigur se găsește și un ștecher de băgat în priză. Plus, că face bine la economia de piață.
Iar pentru că oricând e un moment bun pentru o achiziție inteligentă, prietenii mei de la XKids dincolo că au reducere la ceasuri în această perioadă, oferă în plus o extra reducere de 10% utilizând codul ”mami10”.
Eu zic că o să aibă un mega succes la copii și un moment de liniște mentală pentru părinți! Mai ales când stau la povești cu bunicii vorbind la ceasul lor