Secretul mamelor fericite este…..

Le-am compătimit mereu pe mamele care stau acasă: mai ales pe cele în concediu creștere copil, dar și pe cele care lucrează de-acasă, cu copii acasă sau în orice formă ar fi acasă, cu copiii după ele.

Eu am o prietenă bună care a stat acasă cu copilul până la 3 ani, apoi l-a dus la program scurt la grădiniță, până la ora 12.

Adică, te trezești, pregătești micul dejun, îl îmbraci, te îmbraci și tu dacă mai apuci, îl duci la grădi, te întorci să-ți bei cafeaua uitată în ibric, asta în cazul în care nu trebuie să treci mai întâi pe la aprozar să cumperi legume pentru supa de la prânz și apoi, te întorci să-ți iei copilul de la grădiniță că e deja 12.

În cazul ei, cel mare era la școală până la 16. Nu a avut niciodată ajutor, dar nici serviciu nu are. Părea mereu bine dispusă, chiar normală. Bine îmbrăcată, comunicarea era coerentă, rareori vorbea de copii, mai degrabă de filme și cărți.

Apoi, o altă prietenă și încă una.

Nu am înțeles niciodată cum reușesc fetele astea. Până astăzi.

Sunt plecată singură cu copiii, pentru o lună, la bunicii paterni. E primul an când simt din plin vacanța de vară, eu cu ale mele, plus copiii acasă.  Până acum, mi-a fost străină experiența. Copiii erau la grădiniță până la 5, iar eu munceam de zor în toată această perioadă.

Acum, nu am avut de ales decât să rămân cu ei acasă. Am vrut să stau cu ei, mi-am dorit mult, mai ales că sunt de părere că vacanța este și despre conectarea părinților cu copiii. Pe cât de boem visam pe atât de greu încercată am fost. Cu doi copii de vârste foarte apropiate, cu un serviciu făcut de-casă, cu alte proiecte personale pe care să le gestionez, plus visul meu de-o viață:  blogul, mi-am făcut viața un drum greu și epuizant, finalizat cu noaptea de duminică în care am clacat și despre care am scris aici.

Mi-aș fi dorit să am 10 mâini, 2 capete, 4 picioare, timp, răbdare și energie să le pot finaliza pe toate cu succes. Chiar am crezut că sunt vreo arătare mitologică cu viață fără de moarte și energie pe timp nelimitat.

În schimb, am rămas tot cu 2 mâini tremurânde, 2 picioare obosite, un cap nearanjat, timp insuficient, răbdare și energie în cutii de Vitamax pentru că, ghici ce? Multitasking-ul e supraevaluat, iar cei ce reușesc au totul concentrat în mai puține roluri sociale.

Eu sunt și mamă și soție și angajat și angajator și asociat și coordonator și trainer și vecină și prietenă, soră și fiică. Plus mecanic auto.

Și rolul de bază: blogger.

Iar toate relațiile astea m-au supt de energie în aceeași măsură. Căci am uitat să vă spun, sunt și perfecționistă.

Totul ca la carte sau nimic.

În ziua călătoriei, din toate rolurile pe care le dețineam mai sus, am rămas fix cu unul singur: acela de mamă.

Știți cum a decurs drumul de 4.5 h cu avionul, plus încă 3 înainte, alte 2 după, încă 3 pe drum până la destinația intermediară, încă 3 până la cea finală? Treziți toți de la 3 dimineața, pe o căldură de 40 de grade fără aer condiționat în mașină? Eu singură cu copiii?

PERFECT!

De trei zile sunt singură cu copiii la mare. Mă uit spre ei. Sunt veseli, aleargă, independenți, fericiți!

Iar eu nu am făcut nimic în afară să-i privesc, să mă joc cu ei și să-i privesc din nou. Și voi mai face foarte puțin pe lângă.

Îmi doresc o vacanță perfectă și atât.

Ăsta-i secretul mamelor fericite care stau acasă cu copiii: au rolurile sociale bine stabilite și sunt împăcate cu ele.

Despre rolurile sociale am mai scris aici