-
Uneori, copiii știu mai bine ca părinții
Am plecat către Bulgaria, în ultimul concediu din vara aceasta. – Faceți pipi ! Anunț eu pe toată lumea. – Eu nu fac, vine ca un bumerang primul răspuns. – Te rog, Beti, să încerci. – Nu fac! – Bine, dacă nu faci, nu faci. Pe drum oprim la o benzinărie. – Pipi, cine vrea pipi? – Nu eu! – Nici eu! – Sunteți siguri? – Daaaaa! – Mai avem până oprim, mai bine încercați acum. – Nu fac! – Nici eu! După vreo 3 ore ajungem la vamă, rând mare, gps-ul ne dă timp de așteptare în jur de 1 oră. Beti dansează în spate. Eu nu zic…
-
Copiii au nevoie să se dezvolte în ritmul lor, cum noi avem nevoie să ne facem treaba în ritmul nostru
Mi-au căzut zilele astea ochii pe tot felul de discuții între mame cu privire ba la copii care nu știu să citească și e obligatoriu la clasa I, ba la copii care nu știu engleză și cu acestea fiind spuse și-au ratat șansa în viață. Mi se pare că trăim niște vremuri atât de stresante pentru rolul de mamă încât, nu pot decât să mulțumesc Domnului că m-am născut mai flower power, și n-am vrut decât de vreo 2 ori să plec de-acasă și să nu mă mai întorc. Mi-am revenit rapid, pentru că între timp fii-mea începuse să meargă, iar cel mare se acomodase deja cu grădinița. Mi-am spus:…
-
Poate vă întrebați cum e cu un copil versus doi copii în casă
Când devii părinte pentru prima dată nici nu-ți stă capul să te gândești cum e să ai doi. Abia când mai trec anii și nu mai visezi noaptea scutece și biberoane parcă prinzi curaj să te întrebi: – Oare cum o fii cu doi? Asta dacă nu ai gemeni și-ai scăpat de nedumeriri, din start. Eu mi-am dorit mereu doi copii, i-am făcut apropiați de vârstă ca să împărtășească aceeași generație și relația să fie mai strânsă între ei. Însă, pe cât de palpitant a fost să mă joc cu amândoi deodată pe atât de interesant a fost să-mi dau seama că împreună au un anumit comportament, iar când sunt…
-
Floreștii de la floricică
– Când o să fiu eu mare, o să fac doi copii. Un băiat pe nume Andre, că eu îl iubesc tare pe Andre și o fetiță pe nume Anabela, mă informează Beti când s-a întors acasă din parc. – Florescu Andre și Florescu Anabela ca să fie ca două floricele, continuă ea entuziasmată de gând. Mă uit la ea și parcă nu-mi vine să-i stric frumusețe de vis. Și totuși nu mă pot abține să nu intervin: – Beti, știi, dacă vrei să-i cheme Florescu va trebui să te căsătorești cu cineva pe nume Florescu. Florescu e nume de familie, nu e prenume ca să-l poți alege tu. –…
S-ar putea să-ți placă și
Cea mai frumoasă poveste
Mama, cel mai popular personaj din familie
Să fie tocuri, să fie haos pe străzi….
-
Poem (Casa mea cu terasă)
Bine ai venit, draga mea! Așază-te, oriunde vrei, și trage-ți sufletul puțin. Te-ai îndreptat către terasă, aceea din visele tale Pe când erai mică, copilă, și noaptea îți spuneai, în șoaptă: – Vreau o căsuță, mică, cu terasă. Și Dumnezeu te-a ajutat, ți-a dat mai mult decât ai vrut, Ai reușit să pleci de-acasă, la facultate cum speram, noi toți cei de seama ta, Departe rău, la București. Te-ai descurcat cum ai putut, te-ai angajat din primul an, Ai învățat că tot ce vrei, se poate, dar cu mult efort. N-ai zis că Nu, aproape niciodată, Mereu ai fost prezentă în tot locul, când la serviciu, când la școală-n bancă…
S-ar putea să-ți placă și
Reușita stă dincolo de zona ta de confort
Ce cauți tu în viața mea?
Șoc și groază: Copilul meu nu citește!
-
Când împărțim aceeași cameră, fericirea își face culcuș între noi
De câte ori citesc articole prin care mamele numără anii în care dorm împreună cu copiii în același pat și în paralel, articole în care părinții divorțează pentru că s-au răcit relațiile dintre ei, mă tot întreb dacă nu cumva cele două experiențe au o legătură comună. Nu am pretenția să trăiesc într-o lume perfect coerentă, dar recunosc că mi-ar plăcea să întrevăd luminița de la capătul culoarului. Avem așadar pe de o parte mamele care au pierdut șirul anilor în care dorm împreună cu copiii, fapt ce nu le afectează relația pentru că sex poți să faci oriunde în altă zonă din casă, cu puțină atenție, așa cum declară…
-
Copilul rău ascultă numai de vorbă bună
Cine-ar fi crezut că o singură lecție de sociologie de acum 7 ani de la facultate o să mă facă să înțeleg astăzi de ce părinții din jurul meu își jignesc copiii și folosesc așa numita ”încurajare negativă” – care este o tâmpenie pentru că ea, în realitate, nu există: – tu n-ai să reușești niciodată – tu nu poți să faci mai mult – ești prea mic, trebuie să mai crești – ești un ratat, îți vei rata viața – nu ești în stare de nimic – mișcă, mă, picioarele alea – ești un gras, te-ai uitat la tine ultima dată cum arăți? etc Nici un copil din lumea…
-
De ce nu plec? De ce mai stau?
În fiecare an plec cu săptămânile din țară și în fiecare an mă întorc cu și mai mare dor la mine-acasă. Poate o să ziceți că n-am toate țiglele pe casă, că alții ar pleca și mâine iar eu, când pot și am unde, revin mereu la mine-acasă. Mă întreabă lumea, de la angajata băncii până la cititorii care mă urmăresc, de ce mai vin, de ce nu plec? La autostrăzi care leagă sute de km în ore puține pe ceas, la portocale coapte în copac, la oameni care te ajută fără să te cunoască și la curățenia de pe stradă. De ce nu plec? De ce mai stau? Când…
-
Societatea românească e ca un copil rebel, cu părinții plecați la muncă în străinătate
Acum mai bine de 5 ani, aveam o prietenă portugheză cu care îmi petreceam zilele prin București. Între timp a plecat în țările calde și n-a mai venit. Într-o zi, cum ne plimbam noi printr-un mall, am intrat la dorința ei (se înțelege) în Collective, acel magazin unde o pereche de șlapi costă peste 100 lei. Ea își căuta ceva de încălțat, eu calculam în gând anii pe care trebuie să-i muncesc ca să îmi permit să-mi cumpăr o pereche de pantaloni scurți de la ei. După un scurt tur de magazin, ne-am îndreptat spre ieșire, moment când domnul de la pază ne-a rugat să ne deschidem sacoșele ca să…
-
Cum fac să fiu deajuns pentru mine
Când m-am dus la una dintre ședințele de terapie de acum ceva vreme, una dintre întrebările care mi s-a pus a fost: – Ție îți place de tine? Am stat mult pe gânduri. Mi-ar plăcea să scap de celulită pentru totdeauna și evident, să mănânc orice fără să mă îngraș. Apoi, m-am gândit că întrebarea probabil se referă la partea mea emoțională, că doar de aia eram acolo. Acuma, sincer, cui îi place la nebunie de omul interior căruia îi este teamă să nu greșească, care mănâncă de supărare sau care țipă fără motiv? Așa că am spus nu. – Aș vrea să mă accept așa cum sunt. Aș vrea…
