Uneori, copiii știu mai bine ca părinții
Am plecat către Bulgaria, în ultimul concediu din vara aceasta.
– Faceți pipi ! Anunț eu pe toată lumea.
– Eu nu fac, vine ca un bumerang primul răspuns.
– Te rog, Beti, să încerci.
– Nu fac!
– Bine, dacă nu faci, nu faci.
Pe drum oprim la o benzinărie.
– Pipi, cine vrea pipi?
– Nu eu!
– Nici eu!
– Sunteți siguri?
– Daaaaa!
– Mai avem până oprim, mai bine încercați acum.
– Nu fac!
– Nici eu!
După vreo 3 ore ajungem la vamă, rând mare, gps-ul ne dă timp de așteptare în jur de 1 oră.
Beti dansează în spate. Eu nu zic nimic.
– Când ajungem?
– Mai avem vreo 3 ore.
– E mult?
– Este…
Beti dansează.
– Dacă vrei să faci pipi, vin eu cu tine. Uite, acolo, nu o să te vadă nimeni.
– Nu fac!
– Hai, Beti, te rog, mergem împreună!
– Nu fac!
– O să faci pe tine, nu o să te poți ține atâta!
– Nu fac!
– ……bine!
Timpul trece, Beti dansează, trecem de vamă, începem să mergem cu viteză, pipi-le pare că trece.
Beti dansează, eu invoc Sfântul Răbdării să mă facă să tac, să las copilul să învețe să-și asume deciziile.
Offf, ce greu e!
Beti dansează în spate, mie inima îmi bate. Tare și rău.
– Mami, Beti face pipi!
– Las-o să vorbească pentru ea.
Liniște.
– Când mai avem? Când ajungem?
– Mai avem, iubire.
– Nu te mai poți ține? Se aude din spate Andre.
– Nu mai vorbi că fac pe mine! Și-o să fie vina ta!
Eu râd cu lacrimile înghițite.
Ajungem la hotel. Sărim amândouă din mașină și intrăm urgent în baie.
– De ce nu ai vrut să faci pipi când te-am rugat?
– Exact la asta mă gândeam și eu în mașină.
– Și ai găsit răspuns?
– Încă mă mai întreb….
– Dar data viitoare o să faci ce te rog eu?
Zâmbește.
– Uneori o să fac, alteori nu.
– De ce, Beti?
– Pentru că uneori, copiii nu ascultă de părinți.
Pur și simplu.
