Gura Portiței, ar fi putut fi ceva de vis. Dar, nu e!

Am ajuns la Gura Portiței datorită taberei ”Eu, femeia” la care mi-am dorit foarte mult să particip, motiv pentru care atunci când am primit condițiile de cazare le-am citit pe diagonală. Nu am vrut să mă autosabotez și să nu mă mai duc pe motiv că sunt țânțari sau nu sunt prosoape în cameră.

Deci, nici așteptări n-am avut, nici vise că voi prinde apusul soarelui pe plajă în costum de baie cu un pahar de vin în mână. La Portița, ăsta-i oricum film SF.

Încă nu s-a inventat spray-ul antițânțari ca să omoare familiile de mutanți care pradă tot ce prind. Cei de la Autan au câmp deschis aici de testare a bombei nucleare pentru insecte sugătoare de sânge. De când mama m-a făcut, n-am văzut așa cantitate de țânțari pe metru pătrat și atât de agresivi precum aceștia. Veneau după tine precum se prinde scaiul de pantaloni! Nu ai nici o șansă să scapi! În plus, mai există o categorie de animale zburătoare, uriașe, niște cărăbuși gigant care umblă în roi, cel puțin pe mine m-au atacat trei, o fi fost un grup de prieteni ieșiți la distracție, care nu te lasă până nu te fugăresc și te sperie bine.

Ieșisem și eu să fac o poză să trimit la bărbat, să vadă că sunt vie. Că așa aveam rețea fix în 2 puncte, la restaurant și în sala de conferință, adică exact când nu prea puteam vorbi. Și cum am ieșit eu în pantaloni scurți și tricou, neștiind că afară e potopul, abia reușisem să fac o poză strâmbă când au început să mă alerge 3 giganți din ăștia de m-am simțit exact ca în filmul lui Hitchcock, Păsările. Am luat-o la sănătoasa, țipând, nu știu dacă m-a auzit careva că erau toți baricadați prin camere, mi-am scăpat și telefonul, m-am împiedecat de-un dâmb, ce mai, a fost pe viață și pe moarte. Na, vina-i a mea, că mi-a trebuit poză cu apusul.

Vă las pe voi să vă imaginați cum e pe terasă, când iei cina, pentru că în interior e închis. Exercițiu de imaginație :) Tot ce pot să vă spun e că o singură dată am ieșit seara pe plajă, când bătea vântul extrem rău și dihăniile dispăruseră, în rest, am stat închisă în cameră precum copiii pedepsiți. Cei din grup care au îndrăznit să iasă erau îmbrăcați cu 2 perechi de pantaloni, 2 bluze cu mânecă lungă, 2 perechi flaușate de șosete, peste toate astea își dădeau cu spray Autan, iar apoi, își luau și pătura în cap.

Da’ eu ca să vin la plajă și să stau îmbrăcată precum eschimosul mai bine mă duc eu, singură, la Polul Nord.

Și partea distractivă abia acum începe.

În cazul în care ați rezistat poveștii cu țânțarii, felicitări!, vă numărați printre puținii care au ajuns la nivelul următor: cazarea la căsuțe.

Treaba asta cu căsuțele pe plajă e ceva ce putea fi extraordinar dar fiind în România, nu e! Îmi cer scuze pentru această afirmație, nu sunt genul de pus etichete, dar nici nu pot să nu fiu sinceră cu voi și să nu vă spun că toată săptămâna cât am petrecut-o aici, trezindu-mă dimineața cu marea în ușă, nu am avut constant acest gând în minte:

– Ce frumos ar fi putut să fie, dar nu e!

Căsuțele cică ar fi noi, adică lemnăria, dar dacă nu pui hârtie între încheieturile șipcilor te trezești cu țânțari în cameră. Sunt două paturi, 2 noptiere și un aer condiționat. Atât. Hainele ți le ții în geamantan, geamantanul îl pui între aerul condițional care e de tip pardosea și pat. Adică, în picioare, închis. Vrei ceva, trebuie să ieși cu geamantanul afară din căsuță, îți etalezi chiloții sau ți-l pui direct pe pat. Patul are așternut, părea curățel, dar nu-l schimbă nimeni într-o săptămână. Asta nu ar fi neapărat o problemă dacă patul ar fi acoperit cu o cuvertură, ceva, să-l protejeze de praf, nisip, mizerie, în general. Dar nu ai. Cu prosoapele vii tu de-acasă.

Baia e la comun. Ce bucurie, ce miros, ce experiență!

Costinești `92!

Baia aceasta excepțională mi-a amintit când am fost cu soră-mea la Costinești, eram printr-a șaptea, fusesem cazați la niște căsuțe de studenți și băile erau puțin mai curate decât la Portița, dar tot la comun. Doar că asta era acum mai bine de 25 ani.

Noaptea nu era lumină până la baie. În schimb, câini și cai sălbatici, care cică n-ar fi periculoși, găseai la tot pasul. Noroc cu stelele și luna că ne făcea cunună de țânțari până la destinație. Acolo, alt test de anduranță. În viața viețișoarei mele n-am făcut pipi din semi picioare se înțelege, în timp ce mă apăram cu mâinile de țânțari și cu prosopul în gură ca să mă șterg după aceea pe mâini.

Plus, nici nu îndrăzneam să mă mă uit sus-jos de frică să nu văd bâzdâgănii, ce mai, eram teleghidată, muțeam instant ca să nu fug cu chiloții în vine.

După ce l-am născut pe cel mare am crezut mult timp că am rămas cu un fel de incontinență. De la Portița încoace m-am vindecat cu puterea minții. Putea să-mi vină mie de pipi, nici că mă duceam până nu răsărea soarele. Iar când se crăpa de ziuă, pe aici ți-e drumul, lăsam fum în spate!

Partea bună e că toată distracția asta e ieftină, am plătit 500 lei pe 6 nopți. Partea mai puțin bună e că nu poți veni decât cu all inclusive, preț total 1775 lei pentru 6 nopți, din care 1275 lei e masa.

La restaurant, altă distracție. Din 10 chelneri numai cu 3 vorbeam aceeași limbă. Ceilalți țipau, strigau și îi deranjam că existam. Voiai ochiuri, îți aduceau omletă, voiai omletă îți aduceau ouă fierte, voiai cereale cu iaurt, veneau cu lapte, apoi, azi porția de sparanghel conținea 8 bucăți, mâine 15, poimâine 12, niciodată nu știai ce o să mănânci și dacă te vei sătura. Iar în weekend, fresh-urile erau îndoite cu apă.

Prețurile, ridicol de mari. 2 tentacule de caracatiță 60 lei, o porție de icre 50 lei, cea mai ieftină supă 22 lei, apa la sticlă de sticlă 9 lei.

Se înțelege că apă nu ai de unde bea decât de la ei, pentru că la Gura Portiței ajungi cu barca, fiind complet izolat.

Când i-am întrebat ce fac cu sticlele de sticlă, mi-au spus că nu reciclează. Aici mi-am pierdut complet speranța într-o viață mai bună. Să nu reciclezi tu la tonele de sticlă care se adună de la atâta amar de turiști, în timp ce ai panouri solare, mi se pare de toată jena.

În cazul în care vă gândiți să veniți cu copiii, camera pentru familie cu baie în cameră este 1000 lei/ zi cu masa inclusă. Și să vă decideți repede, că în weekend este plin.

Și ca să nu ziceți că sunt cârcotașă până la capăt, o să trec în revistă și aspectele pozitive: apa mării foarte curată și caldă, piscină mare și curată, muzică ambientală, turiști civilizați, hârtie igienică la toalete, șezlonguri incluse, hidrobicicletă inclusă, supa de cocoș excepțională, 3 chelneri super atenți (Alex, Marcy, pe al treilea nu mi-l mai amintesc), domnul de la masaj genial, peisajul mirific.

Ca să ajungi la destinație, trebuie mers până la Jurilovca, iar de acolo se ia barca/ bacul până la Gura Portiței. De obicei, taxa parcării și a transferului este inclusă în costul pachetului de cazare și masă.

Eu am avut cu mine espressorul și a fost cea mai bună idee ever, cafeaua e 10 lei la bar și nu are gustul cafelei mele de acasă. Ar mai fi de folos să ai cârlige pentru haine ca să nu-ți zboare costumul de baie peste gard la pești, haine sezon toamnă – iarnă anți țânțari, tot ce găsești la magazin de țânțari: spray, cremă, spirale, orice, bani cash pentru ceea ce nu este inclus la all inclusive: vin, băuturi spirtoase, țigări, masaj și orice vrei de la barul de pe plajă.

Cereți la restaurant și meniul special de deserturi că altfel riscați să mâncați clătite tot sejurul. Nu e pentru toată lumea, e numai pentru cei care știu de el. Pe principiul:

– Numele de cod?

– Meniul special de deserturi.

– Vine băiatu cu lava cake! Care apropo, este foarte, foarte bun.

Concluzia după o săptămână la Gura Portiței: frumos, da’ eu nu mai vin!

Cu banii ăștia mă duc la greci și cu ce-aș fi cheltuit pe Autan vizitez și vreo două insule.

Ar fi putut fi ceva de vis, dar nu e !

*** Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana  Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)