Jungla EU-rilor: EUL victimă, EUL vulnerabil, EUL grandios. Și EUL echilibrat.
Mi-a trebuit o săptămână jumătate ca să pot să-mi strâng gândurile mănunchi și să pot pune în cuvinte experiențele acumulate în tabăra ”Eu, femeia”, de la Gura Portiței.
Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte această săptămână aș spune fără dubiu, atât: de acum înainte, viața mea se împarte în două: înainte de tabără și după tabără.
Nimic nu e prea mult pentru fericirea ta!
Când am plecat eram un om cu încrederea sub nivelul apei și oricât de mult am lucrat pe acest aspect în ultima perioadă, și am tot lucrat, realitatea e că tot apăreau destul de multe momente când nu reușeam să mă ridic și să văd lucrurile din perspectiva omului hotărât așa cum mi-aș fi dorit.
Vine un timp când obosești să-ți tot suni prietenii ca să te încurajeze, să tot ceri oamenilor din jurul tău să te confirme, să te rogi de omul de lângă tine să decidă pentru tine, pentru că tu, ce să vezi?, nu ai suficientă încredere în tine.
La început e mai simplu să lași hățurile în mâinile părinților, apoi în ale șefilor de la birou, apoi în ale prietenilor foarte buni, ca mai târziu în ale partenerului de cuplu, dar vine un moment când lucrurile încep să se ducă într-o direcție pe care nu ți-o dorești. Ești adult, poate părinte iar singurul responsabil pentru viața ta ești tu. Altfel, rămâi cu nefericirea de a fi marioneta celor mai puternici decât tine. Și cui îi place?
Dacă într-o zi prietenul ăla bun nu îți (mai) răspunde la telefon, iar omul de lângă tine nu mai vrea să decidă pentru acțiunile tale? Dacă ei te iubesc într-atât de mult încât să te lase să ai încredere în tine și să greșești!
Să greșești și să poți să te ierți!
Ce faci?
Am vrut să merg în tabăra asta de când am auzit prima dată de la prietena mea, Mihaela. Am vrut și m-am temut. Că eu nu merit, că e prea mult, că e prea scump.
– Ajută-mă de decid! i-am spus soțului meu care se uita perplex la mine.
– E decizia ta! Dacă vrei, du-te! Nimic nu e prea scump pentru fericirea ta!
– Nu pot decide! îi strigam eu furioasă.
– Eu nu te pot ajuta! îmi spunea el calm.
– Ba da, poți! Fii lângă mine!
– Păi, sunt! Și-ți spun că e decizia ta!
Aerul se rarefia, ochii mi se împăienjeneau.
La o săptămână după, sunt alt om. 6 zile am lucrat intens pe problema încrederii în sine, printre altele, 6 zile în care am mai rămas de multe ori fără aer, am plâns și m-am perpelit ca un pui schilod pe rotisor, ca să înțeleg că nu e datoria nimănui să decidă pentru mine, pentru fericirea mea. Așa cum credeam eu.
Ceea ce se întâmplă nu e altceva decât EUL VULNERABIL împreună cu cel VICTIMĂ care din nevoia de a-și plânge nefericirea: eu nu (mai) pot, pe mine nimeni nu mă iubește, am o cruce de dus, nimeni nu mă înțelege, durerea mea e cea mai mare, așa m-am născut, familia mea e vinovată, din cauza copilăriei mele sunt așa, eu nu știu, eu nu reușesc, îl obliga pe cel de lângă noi, oricine ar fi fost, partener, copii, frate/ soră, mamă/ tată să se ducă spre EUL GRANDIOS: zi-mi tu cum se face, ajută-mă tu că știi mai bine, încurajează-mă că eu nu pot și de aici, problemele de relaționare.
Pentru că EUL grandios poate că nu vrea să fie omul care să decidă pentru toată lumea, iar cel victimă nu mai reușește să facă nimic cu viața lui, în afară să trăiască într-o bulă a nefericirii, a insatisfacției și a neputinței.
Mai grav, e că acest tip de relaționare se întâlnește deseori și pe nivelul părinte – copil. Părintele este victima: nu mai poate, nu mai are energie, nu are timp, nu știe cum, este obosit, n-a fost învățat și atunci copilul preia rolul grandios în care el decide pentru toată lumea: face planul pentru întreaga familie în weekend, se îmbracă cum vrea el, indiferent de vreme, vorbește cum vrea el, indiferent de reguli de bună cuviință, i se oferă orice pentru că dacă nu, face crize, etc.
– Nu mai ascultă copilul de mine! auzim de multe ori.
Exact din acest motiv nu (mai) ascultă. Pentru acest copil, părintele e o victimă care nu știe cum se face. Iar el un grandios, de cele mai multe ori fără să vrea, căruia i s-a arătat în multe moduri că poate, că are dreptul să decidă orice, oricum, oricând.
Însă, și viceversa este posibil. În spatele unui EU grandios tot un vulnerabil și o victimă se așază doar că nu vrea să se arate: eu le știu pe toate, fă ca mine, eu am dreptate, obligându-l astfel pe celălalt să se ducă, poate fără voia lui, în EUL victimă.
O copilărie în care copilul a avut rol de salvator poate din cauza unui părinte bolnav, e posibil să ducă la un viitor adult grandios: eu pot, eu știu, eu trebuie să supraviețuiesc, eu sunt singurul care știe cum se face.
Soluția există: EUL ECHILIBRAT
Când soțul meu mi-a spus:
– Eu nu pot decide pentru tine, asta e treaba ta! am simțit cum lumea mea se prăbușește. Și i-am scos ochii că nu mă ajută, că nu mă înțelege, că nu mă iubește.
VICTIMĂ, VICTIMĂ, VICTIMĂ!
Îl obligam să se ducă în EUL GRANDIOS (ca să decidă pentru mine) când el se ținea cu dinții de EUL ECHILIBRAT.
Fiecare este responsabil pentru fericirea lui! O spunem ca pe o mantră, dar câți dintre noi o aplicăm?
În fiecare copil există un copil lumină și un copil umbră. Așa cum în fiecare părinte există un părinte bun și un părinte “rău”.
Se duce în noi o luptă crâncenă de a fi mereu un părinte bun pentru un copil lumină, când, de fapt, tot ce avem nevoie e să echilibrăm cei doi părinți pentru un copil complet, precum soarele și luna.
Lumină și umbră.
Ce EU vorbește pentru mine acum?
Răspunsul la această întrebare este plasa de salvare care să recalibreze discuția și să ne ajute să scoatem EUL ECHILIBRAT din noi, în orice rol social pe care-l avem: soț, părinte, angajat, șef, prieten, coleg pentru că nu numai că ne vom ferici viața, dar le vom face și un mare serviciu celor din jurul nostru.
Nu mă înțelegeți greșit, nu e nici o problemă în anumite momente să îți îmbrățișezi EUL vulnerabil sau victimă/ grandios să-ți suni un prieten și să te ventilezi. De fapt, asta e și de dorit să se întâmple când lucrurile nu se duc în direcția dorită. Îți pui eticheta potrivită și te duci să te tratezi.
La întoarcere, însă, într-o întâlnire, într-o discuție, într-o situație de zi cu zi, lăsați EUL echilibrat să vorbească pentru voi!
Este singurul care o să vă ajute să aveți relații sănătoase!
*** Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
