Cum mi-am tuns copilul și n-am luat bătaie
Că am o problemă cu părul copilei am mai spus-o pe aici, și au trecut 2 ani de când am comunicat-o public și tot nu m-am liniștit.
Nu e nimic mai enervant să văd cum îi intră înghețata în păr și cum i se lipesc toate firele de păr de pastele cu fructe de mare.
– Nu vrei să-ți prind părul, Beti?
– Nu, mami, mie îmi place așa, pe spate!
– Bine, iubirea mea, dar știi, uneori ar fi bine să-l mai prinzi că-ți stă mai bine!
– Dar mie îmi place așa, pe spate.
Precum vedeți, n-am evoluat deloc. Tot la stadiul în care eu mă rog de ea să și-l prindă, iar ea în schimb, mă întreabă:
– Mami, eu când o să fiu Elsa?
– Păi, știi, Elsa e un personaj dintr-un film, în realitate nu există. Și nici părul ei.
– Dar măcar pot să mi-l las lung, lung să văd până unde crește.
– Îți pot spune eu până unde crește..
– Dar eu vreau să văd….
– Bine….
Dragi producători de zâne cu părul lung, vă rog eu mult, salvați o mamă de la nebunie și faceți un film cu Elsa tunsă scurt că e singura mea speranță!
Zilele acestea suntem în vacanță, la mare. Părul ei până aproape de fund. Chinuiala vieții. Prinde-l sus să nu și-l ude, spală-l seara că e plin de nisip. A doua zi, din nou. Prinde-l sus să nu se ude, spală-l seara că a făcut scufundări.
Ieri, cu părul ud și ciufulit, s-a îmbrăcat să plece la magazin să-și cumpere o perie de păr.
Cine ar fi crezut că după această fotografie eu m-am afișat cu peria fluturândă-n mână și i-am propus, nu știu de unde mi-a venit că nici acum nu-mi este clar, să-i tund puțin vârfurile. Și ea m-a și lăsat!
– Doar un pic, mami, da?
– Un pic, numai vârfurile, uite, atât, îi arăt eu 1 cm de păr.
– Bine, acceptă ea, având încredere în mine.
În viața mea n-am tuns pe nimeni, nici măcar păpușile când eram mică, nici un câine, nici o pisică, nici măcar un copac sau un boschet, dar de când cu pandemia am tot auzit diverse persoane spunând că i-a tuns ba mama, ba sora, ba nevasta, ba bărbatul, în casă. Părea simplu. Îndrepți părul cu peria, iei o foarfecă și tai. Mare brânză!
Părul copilei între timp se uscase, așa că mi s-a părut numai bun de tuns. Nu l-am mai udat. Foarfecă nu am găsit, așa că am luat forfecuța de unghii, pentru câteva vârfuri mi s-a părut și mai bună. Și-am tăiat.
Doamne iartă și păzește! Deci, nu știu cum de s-a întâmplat că eu am luat să tai 1 cm de păr și s-a tăiat vreo 10. Beti își mișca duios capul, sus- jos, stânga – dreapta, părul mai des, forfecuța mică, a ieșit ceva…..precum marginile la diplomele pe când se făcea școală normală și ți-o tăia secretara cu foarfeca în valuri, din cotor.
Când am ajuns la mijlocul capului și mi-am văzut opera, vă jur, cred că mi-a stat inima puțin în loc. Nici n-am știut cum să-i spun. S-a dus naibii Elsa, cu tot cu reni și blestemele neamului ghețăresc!
În primul rând, nu înțelegeam cum de-am reușit să tund atâta păr când eu m-am pus să-i iau din vârfuri. Apoi, era strâmb rău. Nu știu dacă ați pățit-o, dar în aceste momente, ai cam vrea să fii tu în locul copilului.
Mama în care puteai aveai încredere a dispărut. Mă simțeam ultimul om, fără cuvânt și crud la inimă.
Pe cuvânt că la televizor părea mai simplu.
– Beti, te rog să mă ierți dar ți-am luat mai mult decât am vrut!
– Ai zis că iei puțin!
– Am vrut, dar nu știu ce-am făcut….Stai să termin, continui eu respirând profund, că doar am fost în tabără de dezvoltare personală. Am chemat Eul echilibrat pe unde se ascunsese și ăsta de frică și am mai tăiat o tură.
La fel de prost dar nu era ca și cum mai puteam salva ceva. Juma de păr era deja la gunoi. Dă Domnul și se termină masacrul! Încerc să îndrept, n-ai cum, dacă n-ai mână de frizer, n-ai cum să reușești!
Beti se duce la baie să se vadă. Eu rămân în așteptare făcându-mi cruci cu limba-n gură.
– Doamne ajută și păzește, luminează-mă și întărește-mă pentru tot ce va urma de acum încoloooo! Fă să fie bine ca să nu fie rău.
Se întoarce cu o față complet nouă. N-o recunosc. Eu mă uit la ea perplexă, eram pregătită pentru criza vieții. S-a dus visul de a deveni Elsa pentru totdeauna. Iar eu i-am omorât acest vis!
– Beti o să crească, iubirea mea! Până în toamnă ești din nou Elsa, dar acum, uite, mergi mai lejer cu el pe spate, nu mai ești ca mami mereu cu el prins. Când ne întoarcem acasă mergem amândouă la coafor, pe tine o să te îndrepte, pe mine mă tunde ca tine. Ce zici?
Era în șoc. Dar nu că rămăsese fără păr ci că nu se aștepta să-i placă.
– Mami, acum arăt ca fetița aia care-mi place mult. Dora!
Hai că m-a iubit și de data asta Dumnezeu!
Dar nu încercați acasă, eu am avut noroc cu Dora dar eram la limită de Cântăreața cheală.
*** Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
