Mama mea e magică!

Ce perioadă obositoare ni se așterne-n față. De vreo 2 săptămâni nu mai reușesc să scot capul la lumină.

Știu, nu sunt singura, nici măcar una la un milion. Sunt probabil eu și încă 99% din întreaga populație a planetei la acest moment.

Alerg după cadouri, se merge greu, mi-au furat oglinzile, nu reușesc să mi le inscripționez, am pierdut o grămadă de timp și cu asta. Cozile sunt interminabile la orice, magazinele arhipline, serbări peste serbări, săptămâna asta Andre are campionat de fotbal, unde nu (prea) joacă dar trebuie să fie prezent pentru creșterea încrederii în sine și a satisfacției nevoii de apartenență la grup. În fiecare zi de la 13.00

În fine, fiecare le are pe ale lui. Eu sunt convinsă de asta. Mă gândesc la cei din distribuție, la cei care închid ani financiari, lucrări care trebuiau terminate și nu se termină, 4 serbări, 5 concerte de pian, 3 modelaje, teme pentru acasă, cadouri care nu funcționează, produse expirate, cozonaci care nu cresc, tortul care nu iese, toată lumea e în concediu, țara arde. Vă spun, eu și 99% din populație.

În toată această perioadă extrem de obositoare, gândul meu de speranță este mereu îndreptat spre o singură persoană: MAMA. Cât mai e până vine mama? Dar mama, când vine? Să vină să mă ajute mama. Oare mama ce face? Știe oare mama cât de greu îmi este? Dacă ar ști mama, sigur ar veni.

M-am gândit neîncetat la ea. Atât de mult încât nici nu am mai sunat-o, că parcă o aveam mereu lângă mine și-i povesteam într-una cum îmi este.

Eu cu mama am avut o relație greoaie. Așa cum o am eu cu Beti. Eu zic una, ea zice alta. Eu vreau ceva, ea vrea altceva. Copilul care te scoate din zona de confort. Eu, respectiv, copilul meu. Îmi dau seama că nici mamei mele nu i-a fost ușor. Și totuși, singura persoană la care m-am gândit neîncetat în perioada asta extrem de grea pentru mine a fost MAMA.

Gândul că va veni, gândul că mă iubește necondiționat, orice aș face, orice aș zice și zic multe, multe care nu-i plac, multe care o rănesc, și totuși, mama e mereu acolo și mă iubește și mă ajută și mă sprijină. Și știu că ar face ORICE să-mi fie bine.

Ce ușor a fost să o sun și să fac cu ea lista de Crăciun. Așa împrăștiată-n gânduri, un singur telefon m-a liniștit. E totul sub control. Apoi, costumașul lui Beti pentru serbare. Ea mi l-a trimis. M-a ajutat enorm! Apoi, orice aș ruga-o, e mereu prezentă. Și totuși nu e, e la 350 de km distanță de mine. Dar e mereu în dreapta mea. Îmi spune să am grijă, să judec de 2 ori înainte să decid, să respir profund și să o iau de la capăt dacă îmi pierd concentrarea, îmi dă încredere că se poate, mă încurajează să mă odihnesc, îmi dă încredere că poți reuși dacă muncești mult și te dedici lucrului bine făcut. Pe ea o sun să-mi dea rețete în bucătărie, orice întrebare casnică aș avea ea e baza, orice dubiu, neîncredere, supărare, ea e echilibrul meu.

MAMA mea e speranță. Că va fi bine. Că-mi va fi bine.

MAMĂ, ce m-aș face fără tine?

Îmi dau seama ce importanță covârșitoare am eu în viața copiilor mei. În dezvoltarea lor ca om și individ social.

Nu e doar despre a-i îmbrăca, spăla și duce la grădiniță. E despre a-i învăța lucruri esențiale în viață, a fi acolo prezent în momentele importante, a le da un sfat obiectiv și informat, a căuta alături de ei, a te întreba alături de ei, a descoperi împreună și a crea o legătură. Legătură care mai târziu, în momentele lor grele, îi va ajuta să supraviețuiască, le va da speranță, îi va ajuta să se conformeze când va fi nevoie, dar să se și revolte când va fi cazul, știind că vor fi susținuți.

Priviți un pic Piramida lui Maslow:

Dincolo de hrană și dus la grădiniță, câte alte trepte mai sunt de urcat până în vârf? Până la autorealizarea copilului ca individ?

Sau, altfel spus: eu, ca mamă, ca părinte, ce fac, ce ofer pe fiecare treaptă a piramidei pentru a-l ajuta pe copil să ajungă în vârf?

Căci în vârf stă omul realizat. Acolo e sensul expresiei – să-l fac OM!

Mama mea încă lucrează, are mediul ei social, grupul, prietenii ei, experiențele ei de viață care nu interferează cu ale mele. E ca un prieten, nu ca un colocatar care se interpune constant în viața mea. Nu-mi face de mâncare, mă ajută să-mi fac de mâncare. Nu stă la mine, vine în vizită la mine. Nu-mi crește copiii, mă ajută din când în când cu copiii.

De aia mama mea e specială. Că din experiențele ei, încă mai învăț și eu. Iar din experiențele mele, încă mai învață și ea.

Cred că asta e diferența fundamentală între nivelul 1 și nivelul 5.

Mamele sunt magice căci vin de pe tărâmul fermecat al iubirii.

Foto: (cred) că eu pe la 8 ani și mama educatoare