Poate vă întrebați cum e cu un copil versus doi copii în casă
Când devii părinte pentru prima dată nici nu-ți stă capul să te gândești cum e să ai doi. Abia când mai trec anii și nu mai visezi noaptea scutece și biberoane parcă prinzi curaj să te întrebi:
– Oare cum o fii cu doi?
Asta dacă nu ai gemeni și-ai scăpat de nedumeriri, din start.
Eu mi-am dorit mereu doi copii, i-am făcut apropiați de vârstă ca să împărtășească aceeași generație și relația să fie mai strânsă între ei. Însă, pe cât de palpitant a fost să mă joc cu amândoi deodată pe atât de interesant a fost să-mi dau seama că împreună au un anumit comportament, iar când sunt singuri cu mine, se schimbă total.
Anul acesta, cel mare a plecat o săptămână în cantonament. Nu e prima dată când rămân cu un singur copil acasă, dar cred că e prima dată când am căzut clar ca lumina zilei, diferența.
Copilul cel mic s-a transformat
Care nu plânge ca să impresioneze, ci știe să spună ce-o doare, ce-o supără și ce-o neliniștește. Care știe să ceară ce vrea, se culcă singură la prânz și se trezește super vioaie. Iese afară de bună voie, fără să mai aștepte să vrea și frate-su care oricum nu vrea niciodată.
Este incredibil cum arată un copil după ce-și dă jos masca de frate mai mare, soră mai mică. Primul nu mai trebuie să impresioneze, celălalt nu mai trebuie să demonstreze nimic singurei ființe ce-o iubesc amândoi la fel de mult și pe care trebuie s-o împartă în două – mama.
Cel ce rămâne singur cu ea timp de-o săptămână nu mai împarte nimic cu nimeni. E doar a lui și sentimentul de posesie e înălțător.
Dar nici cu mama nu mi-e rușine. Aude de prima dată, răspunde imediat, nu ridică vocea niciodată și e blândă ca un miel în staul. Relația 1-1 e atât de relaxantă și odihnitoare. Nu mai trebuie să găsească ajutoare când are drumuri de făcut în oraș, nu mai există certuri pentru a fi gestionate, felul de mâncare pregătit mulțumește pe toată lumea, iar întrebarea:
– Pe mine de ce nu m-ai pupat ca pe el? nici nu-și mai are rostul.
– Ce fericită sunt că sunt cu tine, mi-a spus Beti seara trecută.
Iar eu, m-am simțit într-o secundă Mama mamelor, Zâna tuturor mamelor, cea mai minunată, cea mai extraordinară, stelele au răsărit, iar luna și cu soarele au făcut tumbe pe cer de bucurie.
M-am umplut instant de încredere și voie bună ca un pahar de bere de la dozator. Nu că m-aș simți eu în vreun fel nefericit, că nu mă simt, dar venind de la copilul față de care am aproape mereu senzația că e nevoie de mult mai mult ca să fim bine împreună, este paradisul pe pământ. Confirmarea supremă că 5 ani de nopți nedormite și crize neidentificate n-au fost în zadar.
Dimineața cu doi copii
Liniște. Liniște suspectă.
– Du-te tu și fură niște bomboane.
– A fost vorba că vara și iarna te duci tu, iar eu primăvara și toamna. Acum e vară, deci e rândul tău.
– Bine, mă duc, dar mi-e frică că vine mami.
Tiptil, tiptil…..
– Mami doarme, nu se aude nimic.
– Tu ce vrei de sus?
– Ce are acolo ascuns?
– De toate, bomboane din astea care-mi plac mie, biscuiți cu cremă, ciocolata ei pentru cafea, de asta nu ne atingem…..
– O să se supere că n-am mâncat cereale….
– Îi spunem c-am mâncat…..
– Mami, mami, mami, mami, mami, mami, mami, mami, cât mai dormi? Trezește-te! Știi ce-a făcut Andre? A furat bomboane! Și nici n-a mâncat micul dejun!
– Și tu ce făceai în timp ce el fura?
– Mami! De ce mă întrebi din astea?
– Mami, te-ai trezit!
– Nu m-am trezit, m-ați trezit!
– Oricum, dormi prea mult. Ne dai tableta?
Dimineața cu un copil
Liniște. Liniște.
– Bună dimineața, iubirea mea
– Bună dimineața, mami.
– Ai păpat, iubire?
– Da, lapte cu cereale și miere. Am strâns masa și am pus farfuria în chiuvetă. Acum mă joc cu păpușa mea preferată.
Păsărelele ciripesc, cafeaua miroase atât de bine. Aveam și un copil pe aici….a, da, e în camera lui făcându-și patul.
Timpul liber cu doi copii:
– Încă 10 minute, te roooooooooog!
– Am zis că nu, ajunge pe azi de tabletă! Haideți să ne jucăm împreună!
– Daaaa, Unooooooo!
– Eu nu vreau Uno!
– Propun să jucăm ceva ce ne place la toți, de exemplu……Pantomima.
– Nuuuuu!
– Daaaaaa!
– Bine, atunci…..facem un puzzle?
– Daaaaaaa, cu Spiderman!
– Nuuuu, cu căluți!
– Gata, știu, ieșim în parc!
– Îîîîîîîîî, eu nu ies!
– Ne iei înghețată?
Timpul liber cu un copil:
– Ce vrei să facem azi, draga mea?
– Mi-ar plăcea să mergem în parc.
– Perfect, în parc atunci.
Luatul mesei cu doi copii:
– Ce mâncăm azi?
– Ceva ce vă place la amândoi foarte mult: pasteeee!
– Cu sos?
– Eu nu vreau cu sos.
– De care sos e?
– De ce trebuie să faci mereu paste cu sos?
– Au și carne?
– Da, carne, sos de roșii și brânză.
– Eu nu vreau, supă nu e?
– Eu aș vrea să gust, dacă nu-mi plac pot să mănânc altceva?
– Toată lumea mănâncă paste și-am terminat discuția!
– Ești o mamă rea!
Luatul mesei cu un copil:
– Ce mâncăm azi?
– Paste cu sos.
– Mami, știi că nu prea îmi place sosul.
– Îți pun doar un pic, lângă paste, să guști.
– Sunt foarte bune.
– Știu exact cum îți plac pastele și exact așa le-am și făcut.
Somnul de prânz cu doi copii:
– Eu am peste 6 ani deci nu mai trebuie să dorm.
– Te odihnești un pic, nu e nevoie să dormi.
– Nu vreau! Vreau să stau aici, cu tine!
– Dacă el nu doarme, nici eu nu dorm.
Somnul de prânz cu un copil:
– Te rog să mergi la tine în cameră să te odihnești o jumătate de oră. Apoi, mergem în parc.
– Nu vreau să dorm, mami.
– Stai doar un pic, să te odihnești, oricum, e foarte soare afară, nu putem ieși acum.
– Bine, mami.
Somnul de noapte bună cu doi copii:
– Cu cine sunt azi?
– Cu mine.
– Să vii să mă pupi și pe mine după ce termini cu ea, da?
– Da, iubire, știi că vin mereu și la tine.
– Dar la mine stai mai mult, că ești cu mine.
– Stau la fel cu amândoi!
– Ba cu mine stai mai mult, că ieri ai stat mai mult cu el!
– Eu să știi că nu dorm până nu vii la mine….
Somnul de noapte bună cu un copil:
– Îmi citești poveste?
– Câte vrei.
– Stai cu mine?
– Până adormi și încă un pic după aceea.
Azi sunt convinsă că ideea clonării oamenilor a venit de la o mamă care a încercat să fie în același timp și în parc cu bicicleta și acasă jucând Uno, dar nu i-a reușit decât două crize de plâns și una de îmbrățișări strânse.
– Mami, te iubesc!
– Ba eu te iubesc mai mult!
Foarte adevarat, aplicat perfect si la noi acasa!
M-am regasit in fiecare cuvant. Nu imi aduc aminte sa fi strigat vreodata la fiul meu cel mare, pana pe la varsta de aproximativ 1 an a celui mic…de atunci strig zilnic (nu ma pot abtine).
– V. te rog sa nu ii mai adresezi fratelui tau porecle
-Dar , mami nu ma pot abtine.
– Dorinta ta a fost sa nu te mai cert. Tu singur poti sa iti indeplinesti dorinta. Ma ajuti. De multe ori nici eu nu ma pot abtine sa nu te mai cert.
-Bine , mami, incerc dar nu promit.
De fiecare dată rămân uimită cât de empatici sunt copiii noștri!