-
Copilul face atâtea opționale că nu mai are timp să-și descopere pasiunea
Nu știu exact ce zic psihologii despre cât, cum și de la ce vârstă ar trebui să înscriem copilul la opționale, ceea ce urmează să vă povestesc este exclusiv experiența mea. Nu că până acuma n-ar fi fost, dar cred că acest subiect este primul dintre puținele despre care nu am citit aproape nimic. Asta și pentru că treaba cu opționalele la noi a venit pe neașteptate. Pe când avea 4 ani jumătate, Andre a început să ne bată la cap că vrea să facă fotbal. Inițial ni s-a părut ca glumește, apoi că iar glumește dar mai insistent, până când a început să meargă în mijlocul iernii cu pantalonii…
-
Lăsați copiii să renunțe, să-și tragă sufletul și să observe. Vor face astfel loc pasiunii și împlinirii
– Să nu renunți, să nu renunți, să nu renunți niciodată! – Ești puternic, vei învinge! – Nu te lăsa! Luptă! Se aud mii de voci motivaționale ieșind prin toții porii comunicării secolului 21. Și totuși cred că a renunța conștient pentru a lăsa locul pasiunii, uneori descoperită mai târziu, e mai inteligent decât a lupta pentru satisfacția de moment a altora. Să fie vreo 2 ani de când și-a dorit Beti să meargă la balet. Iar eu, ca toate mamele care ar fi mutat munții din loc pentru fericirea copilului ei s-a apucat să caute sală de balet. În plus, când ai doi copii, iar cel mare face deja…
S-ar putea să-ți placă și
Eu şi cu mine
Mami, ia-mă în brațe!
Are mama doi copii, unul mai diferit ca altul
-
Generația copiilor sportivi cu părinții olimpici la oboseală cronică
Am plecat de-acasă înainte de ora 16. Am făcut 35 de minute până la grădiniță, și încă o jumătate de oră, 5 km mai încolo, la balet. La ora 17 fix începe ora. Inima îmi bate tare, prind a treia oară semaforul pe roșu, toată lumea se grăbește acasă, unii încă livrează pachete, alții cu ”școala” învață în cele mai (ne) potrivite momente să se descurce prin jungla traficului bucureștean. O basculantă îmi taie fața, un Audi taie benzile pe diagonală, un taxi forțează galbenul. Semaforul se face roșu. – O să întârziem, mami? – Cred că da, iubire. – Adică o să înceapă fără noi? – Sper că nu.…
-
Poate vă întrebați cum e cu un copil versus doi copii în casă
Când devii părinte pentru prima dată nici nu-ți stă capul să te gândești cum e să ai doi. Abia când mai trec anii și nu mai visezi noaptea scutece și biberoane parcă prinzi curaj să te întrebi: – Oare cum o fii cu doi? Asta dacă nu ai gemeni și-ai scăpat de nedumeriri, din start. Eu mi-am dorit mereu doi copii, i-am făcut apropiați de vârstă ca să împărtășească aceeași generație și relația să fie mai strânsă între ei. Însă, pe cât de palpitant a fost să mă joc cu amândoi deodată pe atât de interesant a fost să-mi dau seama că împreună au un anumit comportament, iar când sunt…
-
Campionii, campionii!
Copiii joacă fotbal în bucătărie. Într-o cu totul altă casă normală, asta nu s-ar fi întâmplat pentru că pe partea cu poarta lui Beti ar zbura paharele lăsate la spălat, iar pe partea cu poarta lui Andre ar zbura paharele de pe masă. Noi am strâns însă paharele, pentru că au avut norocul să zboare dar să nu se spargă dar am înțeles mesajul destinului. Se fac echipele. Eu vreau ca Andre să joace cu Beti iar eu să mănânc pufarine. E singurul dulce pe care-l pot mânca liniștită pentru că doar mie îmi place. Lui Beti îi este indiferent. Andre insistă: – Mami, joacă cu Beti! – Hai Andre,…
-
Întâlnire de gradul 0 – copilul interior vs. copilul care vindecă
Este copilul pregătit să plece în tabără? De la ce vârstă este indicat să-l lași pentru prima dată singur în excursie? Cum ar trebui să-l pregătești pentru plecare? Sunt întrebări pe care eu nu mi le-am pus niciodată, dar, pregătindu-mă pentru acest articol am căutat câteva răspunsuri pe internet. Înțeleg că unii psihologi recomandă ca prima plecare în tabără să fie între 7 și 8 ani. Noroc că sunt destul de relaxată în creșterea copiilor și am mare încredere în ”ceea ce simte mama” că altfel, probabil aș fi intrat în depresie ținând cont că Andre abia ce a împlinit 5 ani și e deja în cantonament la Bușteni pentru…
-
Cum ajutăm copilul să-și recâștige încrederea în el
Ajung acasă cu copiii. Încă o zi în care nu am mâncat nimic. Încă mai simt cafeaua de dimineață pe stomacul gol. Soțul îmi iese în cale zâmbitor. Mă bucură enorm buna lui dispoziție. Știu că oricât de greu îmi va fi să ajung la sfârșitul zilei, nu voi fi singură. Ia copiii în brațe, mă ajută la cărat cumpărăturile în casă. Andre vrea să jucăm fotbal. E vineri seara pentru toată lumea. Și, aparent, nu înțeleg nevoia asta a lui de a juca fotbal în fiecare zi. ÎN FIECARE ZI, îmbrăcat în costumul lui Ronaldo. Se începe un super meci cu soțul. La orice gol marcat în poarta lui,…
