Am reușit!

O să fac cu voi un exercițiu astăzi, e pentru voi, eu doar îl înlesnesc.

Ce-ați simțit când ați citit prima dată titlul articolului? Ce v-a zis mintea? Că sigur v-a zis instant ceva.
Apoi, mai stați puțin cu asta și ascultați-vă și inima. Ce vă zice inima?

Eu am să risc să vă spun ce cred eu că ați primit.

De la minte:
– ce-a făcut asta și eu nu pot să reușesc? (a doua parte e mai fină, cea sabotoare și nu lucrează chiar așa, la modul direct, în față. Te ia mai pe ocolite, dar o s-o simțiți dacă vă dați voie)

De la inimă:
– ia să văd ce-a făcut, poate pot și eu să reușesc și să mă simt și eu bine.

Mintea ne face mici și neputincioși, e un model preluat ancestral, nici măcar nu e de la noi. Dar ce știe mintea? Doar trecutul care ni-l plasează în responsabilitatea noastră. Că memoria ei este foarte scurtă, comparativ cu emoția, intuiția.

Și când reușești din minte, e din furia și nevoia de a fi mai bun decât ceilalți. Ai reușit din umbră, iar pe termen lung e de fapt, o fugă de tine. E rezolvarea cutiei, dar nu și a conținutului. Vârful eisbergului.

Inima ne face mari și puternici pentru că inima ne iubește necondiționat. Ea ne ține în viață, cum să nu ne iubească necondiționat?

Când reușești din inimă, aici stă magia.

Am reușit!

Ce am reușit, vă întrebați?
Să rămân în viață!

Să mă uit astăzi la mine, să am puterea să mă uit în spate și să mă bucur sincer de cine sunt! Să văd doar reușitele, cele care timp de 40 ani au fost acoperite cu ”nu poți, nu știi, nu ești potrivit, las că îți arăt eu cum se face, nu produci suficient, nu ai note bune, nu ești cel mai bun, nu ești ordonat, organizat, vorbești prea tare, prea mult, prea intri în detalii, nu înțelege nimeni ce spui, tu nu vezi ce complicat ești?”.

Eu am avut două momente conștiente în viața mea când am simțit că viața mea chiar face diferența.

Primul a fost când l-am născut pe Andre și am crezut că mor, la propriu, văzându-mi viața scurgându-mi-se prin vene.

Și al doilea, la 11 ani diferență, la retreatul din martie, când mintea mea mi-a dat, la propriu, shut down și-am reînviat.

Legătura dintre cele două a fost un singur lucru: acela că atunci când m-am văzut în viață am strigat:

Am reușit!

A fost o bucurie incredibilă să simt că merit să trăiesc!
Că nu am murit, că cineva dincolo de puterea minții mele care mă convinsese că o să mor și nu mai am nici o șansă, m-a ajutat și trăiesc!

Atunci am înțeles că nu doar eu

Am reușit!

absolut toată lumea a reușit!

Chiar și atunci când mintea noastră de sabotează și ne face să ne simțim mici și neputincioși.

Chiar și atunci când am avut o zi în care în loc să spălăm 3 așternuturi, am spălat doar o față de masă. Când copilul nu are uniformă curată și se duce cu un tricou oarecare la școală, când ai vrut să rezolvi 3 emailuri și nu ai reușit nici unul, când ți-ai promis că te culci la 11 noaptea și te-a prins ora 2 meditând la stele.

Am reușit!

Am trăit o jumătate de viață fără să știm cum e să reușești. Pentru că tragem după noi eșecurile generațiilor anterioare, când viața era o luptă dură pentru supraviețuire.
Ce să reușești când mâine nu ai ce pune pe masă? Când bărbatul ți-e plecat la război, apoi, la femei, apoi la băut sau la job de nu mai vine acasă, în funcție de generație?
Ce să reușești? N-ai reușit nimic, mâine o iei de la capăt în același nămol.

Viața e despre teoriile pe care ni le spunem.

Când trăiești viața ca un învingător, devii unul. Al vieții tale, desigur.
Că noi nu salvăm pe nimeni, ci doar pe noi înșine.

Am reușit!

Noi, toți, am reușit!

Inima știe!

Freepik„>Sursa foto