-
Bagajele, direct proporționale cu numărul de copii
Probabil vă amintiți de articolul meu de astă iarnă în care povesteam cu mare drag, cât de mult urăsc iarna, în special pentru făcutul bagajelor când plecăm pe undeva: gențile care jumătate sunt umflate cu pantaloni de schi, geci, fulare și mănuși la care pierzi perechea, sacoșele cu încălțăminte de interior, cu bocanci și câte altele. Ei bine, a venit vara și la noi, aleluia mai cu întârziere, și ne pregătim să plecăm în concediu. Dar, vă rog, nu mă întrebați unde. Este același loc mirific în care mergem de 11 ani încoace. Bineînțeles, că sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că m-am măritat cu un portughez și beneficiez de aceeași vacanță…
-
12 ani de magie
Stau cu „Lecții de magie” – Elizabeth Gilbert de o veșnicie pe masa de lucru pentru a îi face o recenzie și să împărtășesc cu voi minunăția asta de carte și cum mă urmărește ea, zilnic, de când am citit-o. Dar cum tocmai ea spune în carte că ideile se plimbă prin Univers și la un moment dat își aleg pe cineva care să le dezvolte și în caz că persoana aleasă nu împărtășește aceleași preocupări, pleacă mai departe spre altcineva care este mai pregătit să se ocupe de ele – abia în seara asta, am reușit să îmi conectez ideile între ele. Căci ideile stau și te așteaptă, nu…
-
Când rămâne bărbatul singur acasă
Iar am fost plecată de acasă vreo 4 zile, cu copiii, bineînțeles. Pe principiul: acolo unde e o mamă e și un copil care vrea atenție, un drum de 120 de km pe care trebuia să-l fac în 2 ore maxim, s-a terminat după 4 ore. București – Bușteni. După o vijelie prin Ploiești de nu mai vedeam la 1 m distanță, am stat într-o coloană pe Valea Prahovei 2 ore, la urcare, timp în care copiii au cerut de 3 ore pipi, de zeci de ori mâncare, apă și în parc. Beatriz a răgușit plângând după niște piese de lego la care nu ajungeam, aruncate în mod special, pentru…








