Bula mea miroase a cafea și After Eight. Bula ei a bebeluș și lapte
– Așa mult te admir că-ți faci timp să stai cu tine, să te analizezi, mi-a spus într-o zi Ada.
Am reflectat mult la fraza asta. Altfel, cum?
Mi s-a părut cel mai frumos compliment. Oricum, dintr-o lipsă uriașă de confirmare, aproape orice mi se pare un compliment. Mă tratez, dar mai am mult de lucru. Am o bănuială că toată viața.
Bula în care eu locuiesc este roz cu picățele
Este bula în care eu revin cel puțin o dată pe zi, este momentul în care scriu pe acest blog și în categoria #destindemama de pe Facebook.
Bula mea miroase a cafea și After Eight cu portocale, este liniște și împăcare. Mă regăsesc pe mine, fac curat în capătul meu de relație, analizez ce am greșit, dacă am greșit, ce am făcut bine, cum aș putea face mai bine. Pe unele le las să treacă, din altele învăț. E o operație pe cord deschis, în care eu sunt medic și pacient. Știu ce mă doare, iar cu ambele mâini iau și pansez.
Câteodată primesc în bula mea vizitatori. Sunt cei care vorbesc încet, nu aleargă pe hol, mă acceptă așa cum sunt și mă apreciază pentru ceea ce sunt. Nu-mi cer mai mult decât pot da și-mi oferă exact ceea ce am nevoie. Sunt oamenii mei de bază. Un asistent care-mi dă bisturiul la mână.
În afara bulei mele, rozul prinde nuanțe și picățelele dispar
– Draga mea, mă sună o prietenă săptămâna trecută, nu vrei să ieșim mâine la o cafea? Am găsit pe cineva să stea cu bebe și atât de mult am nevoie să ies din casă un pic.
Pentru mine era a 3-a zi în care nu lucram nimic la proiectele mele personale. Aș fi vrut să intru în bulă, să mă conectez cu gândurile mele, și apoi să fac loc și celorlalți în viața mea. Îmi era dor de mine, să mă ascult și să mă pun în ordine. Dar timpul nu este elastic. Iar lucrurile nu se întâmplă când și mai ales cum ne dorim noi.
Am stat 2 ore împreună. Timp în care nu știu câte articole aș fi putut scrie, câte gânduri aș fi analizat, cât de mult m-aș fi conectat cu mine, dar aceste ore au fost ca o băutură fermecată care te liniștește și te împlinește. A fost pe grabă, 2 ore nu sunt nimic pentru două mame: una veșnic lângă copil, alta alergând prin oraș după ei.
Eu am vorbit despre lucruri pe care nu le mai văd clar în fața mea și am cerut confirmări, ea despre lucrurile din viața ei care au nevoie de retuș.
Am plecat grăbite apoi, fiecare la rutina ei zilnică. Mai pline însă de bucurie și cu paharul de încredere umplut.
Apoi, spre final am primit asta:
”Ce bine că am băut cafea cu tine. Apoi am fost să iau un cadou și după am plecat repede la bebe și am avut așa o realizare că prea ocupate și pe fugă suntem și cum nu ne săturăm de socializare de asta relax. Clar trebuie să ieșim mai des. Eu una de tine nu apuc să mă satur deloc. E o constatare și o conștientizare a ce mult îmi place să mă întâlnesc cu tine și ce mă bucur că ai programul mai flexibil și poți să mă incluzi uneori în el. De fapt…pe scurt, voiam să îți mulțumesc pentru timpul tău de azi. Te pup.”
Ieșitul din bula roz cu picățele nu e întotdeauna cel mai simplu lucru de făcut. Nici măcar atunci când medicul de gardă te sună să te cheme la control.
Doar că de cele mai multe ori, dincolo de șinele de tren stau noi experiențe ce ne ajută să luăm cu noi o tencuială nouă a bulei roz cu picățele.
