Mama, cel mai popular personaj din familie

În sâmbăta aceea în care aș fi vrut să dorm până la 12, să-mi beau cafeaua în pat și să vegetez ca un pătrunjel în razele soarelui, copiii făceau concurs – cine sare mai sus și atinge lustra cu degetul mic. Lustra de deasupra patului meu.

Era 8, dar aș fi jurat că e numai 5.

Într-o lume normală, o mamă la ora 8 dimineața are deja ciorba pe aragaz și a doua cafea băută. Eu abia puteam empatiza cu propria-mi față și ochii căzuți între pernă și capul patului.

– Hai, mami, vino și dă-ne cereale!

– Eu vreau apă!

– Eu vreau să mănânc!

– Eu vreau desene!

Ultima dată când îmi amintesc aveam doar doi copii, a fost să gândesc doar să verific că mișc.

Doi sunt. Le-am numărat mâinile, picioarele, în timp ce se hlizeau și se aruncau zgomotos peste mine.

Glasurile par mai multe dar asta pentru că unul dintre ei seamănă cu mine și vorbim triplu decât gena masculină. Vrem multe și cerem dublu.

– Hai, mami, trezește-te!

– Vino cu noi să te joci!

Pe la 12, când gongul a bătut mai ceva ca-n povestea Cenușăresei iar eu epuizasem toate ideile de jocuri, jucării și alte activități educativo-ludice (păi altfel, cum?) așa mi s-a urcat la cap un fel de aer rece și niște nervi îmbrăcați în chef de pătrunjereală încât nervoasă, i-am ordonat următorului adult în grad de părinte să-și imagineze într-un fel că nu exist pentru o oră. Și-am dispărut ca prin minune!

M-am dus în cameră și-am făcut curat la haine

– Pe asta n-o mai port, pe asta o dau! Pe asta n-o vreau, cu asta mă-mbrac.

Am reîmpăturit totul, am șters nițel și praful, oglinda părea murdară, deodorantul de cameră se terminase.

M-am relaxat mai ceva ca la un spa din Turcia cu masaj inclus.

În sufragerie nu se auzea nici ”pâs!”.

Într-o zi normală, această liniște m-ar fi pus pe gânduri. Ori pictează pereții, ori au dat de ciocolata ascunsă în dulapul de lângă ”dulapul de sus”. (se cheamă teoria ducerii în eroare a inamicului)

Dar ziua părea complet anormală – cine-și mai ia pauză în mijlocul zilei, mai ales înainte de ora prânzului când ciorba ar trebui închisă și cuptorul dat la minim?

Conștiința mă mustra și relaxarea nu prea-mi dădea pace. Astfel că, am ieșit tiptil din cameră doar să verific că a supraviețuit toată lumea.

Când colo, ce să vezi? Minunea minunelor și nimic altceva!

Copiii se jucau liniștiți, construind ceva, în liniște, pe când soțul edita un film la calculator.

Cum, măi să poți lucra, iar copiii să stea liniștiți?

– Mamiiiii, a venit mamiiiii, a venit mamiiii, a venit mamiiiii!

– Unde ai fost, mami?

– Ce-ai făcut?

– Pot să văd și eu?

– Mai spune o dată că nu înțeleg!

– De ce nu ne-ai luat și pe noi?

– Hai să ne jucăm!

– Mi-e foame!

– Vreau un biscuite!

– Ce mâncăm azi?

– Joci cu mine Uno?

– Hai, vino și dă-mi cutia aia!

– Să nu mai pleci fără noi, da?

– Te iubesc, mamiiii!

– Mi-a fost dor de tine, mamiiii!

Mama și puterea de a strânge familia în jurul ei, de a o conecta și a face din prezența ei, motiv de petrecere și voie bună.