În sâmbăta aceea în care aș fi vrut să dorm până la 12, să-mi beau cafeaua în pat și să vegetez ca un pătrunjel în razele soarelui, copiii făceau concurs – cine sare mai sus și atinge lustra cu degetul mic. Lustra de deasupra patului meu. Era 8, dar aș fi jurat că e numai 5. Într-o lume normală, o mamă la ora 8 dimineața are deja ciorba pe aragaz și a doua cafea băută. Eu abia puteam empatiza cu propria-mi față și ochii căzuți între pernă și capul patului. – Hai, mami, vino și dă-ne cereale! – Eu vreau apă! – Eu vreau să mănânc! – Eu vreau desene!…