Eu+Frigider = LOVE

Acum ceva tip în urmă, povesteam aici cum am descoperit într-o dimineață că mi s-a stricat frigiderul. Pare amuzant, dar nici prin cap nu mi-ar fi trecut atunci că o să dureze două săptămâni să pot să-mi pun din nou laptele la rece sau să pot mânca o înghețată, noaptea la 12.

Partea bună e că atunci când te apuci să faci deserturi în casă, toate ingredientele sunt la temperatura camerei. Exact cum cere rețeta. Partea proastă e că toate celelalte se găsesc la limita comestibilului.

De fapt, nici măcar asta nu e partea cea mai proastă.

Cel mai greu și cel mai greu mi-a fost să găsesc pe cineva care să mă ajute. Pe bani. Că nimic nu e gratis în lume.

Și să vă explic. Cum nu cunosc personal nici un frigotehnist (doar asta îmi mai lipsește din agenda mea telefonică, în rest am testat cu succes: tâmplar, instalator, reparator mașini de spălat, de uși, constructor, arhitect, reparator de centrale) m-am apucat să verific oferta google.

90% dintre cei sunați nu cunoșteau marca în ciuda faptului că pe site se menționa că repară orice tip de frigider.

Din cei 10% rămași, cunoșteau tipul de frigider, dar nu aveau piese. Deci, ce rost să mai vină să-l mai vadă?

La final, am găsit o singură persoană, la recomandarea unei prietene, care pe principiul ”totul se repară” a dorit să vină să vadă pacientul.

A ajuns seara, pe la 19.00 când evident, eram din nou singură acasă cu copiii. S-a uitat lung la el și mi-a zis:

– Da, se poate repara, dar pot veni abia sâmbătă. Că lucrez până atunci.

Era marți, ziua în care s-a stricat.

– Sunteți sigur? Am tot auzit că nu se găsesc piese pentru el.

– Pentru el nu se găsesc, dar piesele sunt universale. Le căutăm, le cumpărăm și rezolvăm problema.

Oi fi eu optimistă și haioasă, dar parcă prea sună a film SF.

Dați-mi voie să nu prea cred asta.

– Deci sunteți sigur, da? Că până sâmbătă e o grămadă de timp. Eu aștept, dar să știu că se repară.

– Totul se repară.

Dați-mi voie din nou să nu prea cred asta.

– …..bine, spun eu cu jumătate de gură. Mi-a mai spus cineva că e posibil să fi rămas fără freon, să fie o spărtură pe tub. Și că tubul nu se poate înlocui. Dacă e așa, cum o să rezolvați? insist eu.

– Găsim o soluție. Totul se repară.

Hmmmmmmm…..

– Bun, deci sigur se repară. Sigur, sigur? Eu am copii mici, am nevoie de mâncare, mă gândesc că înțelegeți că e foarte mult până sâmbătă.

– Da, sâmbătă la 8 dimineața sunt la dumneavoastră.

– Bine.

Și l-am dus cu mașina la metrou, înapoi. Copiii mei erau în parc. Nu voiau să vină cu mine. A trebuit să-i las în grija unei vecine. Stresul vieții, dar am vrut să las o impresie bună și să nu mă lase baltă. Chiar aveam nevoie de el!

Miercuri, joi, vineri. Mâncare aruncată, cutii de lapte pe trei sferturi aruncate, nu tu supe, totul calculat la minim ca să nu rămână peste zi, gemuri acrite, fructe stricate, carnea prin vecini.

Sâmbătă dimineața, ora 8. Cris care în weekenduri doarme până la 10-11, la 7.30 era în picioare. Eu stăteam cu telefonul la propriu în mână așteptând să mă sune. 8.10. 8.15. 8.20.

Eu deja înțelesesem. Dar refuzam să cred. Îl sun. Nu răspunde. Trimit mesaj. Mă sună el. Să-mi spună că nu mai ajunge, că l-au chemat la serviciu, că o să lucreze toată ziua, toată noaptea inclusiv duminică și toată săptămâna viitoare, 24/24, toate lunile de după, fără oprire. Și că-i pare rău.

Exact ca ăia care fură de sparg, merg la biserică, aprind o lumânare și și-au salvat un loc în Paradis. Cred ei!

Poate nu e comparația cea mai potrivită dar eu fix așa m-am simțit. Eu fiind Sf Petru.

În minutul următor, după câteva exerciții de respirație în familie pentru calmarea nervilor și un început de weekend liniștit, am reînceput căutarea frigotehniștilor pe internet.

Reluăm –  90% nu cunoșteau marca, dar am apreciat că lucrează sâmbăta, iar din cei 10% s-a încumetat o singură persoană să vină să vadă pacientul pe o super ploaie torențială.

Omul parolist a venit, a confirmat că e mort de-a binelea și că nu are ce să-i mai facă frigiderului. Cea mai bună investiție a celor 60 de lei pe care i-am plătit.

Și intrăm în etapa a doua. Comanda unui frigider nou la Emag. Fix la o săptămână distanță s-a reușit comandarea unuia care să se potrivească bucătăriei. Teoretic trebuia să vină a doua zi. Practic, Emag-ul a avut probleme cu sistemul, zic ei, nu au înregistrat plata cu cardul și nici nu au anunțat.

După 3 zile în care am stat câte 30 de minute în telefon ca să prind linie liberă – în care menționează de peste 20 de ori că se găsesc într-o perioadă aglomerată – am reușit să recomand totul cu plata numerar.

Numai să vină odată!

Și-a venit, după vreo 5 zile, când s-au împlinit doua săptămâni de la eveniment.  Abia ce ieșisem de la Aqua Gym când m-au sunat: ”venim în 40 de minute”.

M-am îmbrăcat urgent cu tot clor pe mine, cu părul semi ud și am luat-o la sănătoasa să nu cumva să mă rateze transportul cu frigiderul. Am ajuns în timp record. (asta ca să nu mă mai plâng data viitoare când iau amendă de viteză) Am deschis ușa larg la casă și m-am pus pe așteptat. Și-am așteptat. Vreo alte 30 de minute peste ora la care trebuia să ajungă. A început să-mi bată inima. Am sunat. S-au încurcat pe străduțe.

Hiuuuu….într-un final au ajuns. Eu cu un zâmbet larg, îi primesc cu brațele deschise. Ei, în schimb, mă informează:

– Noi nu avem voie să intrăm în casă.

Nu mai zâmbesc. Ochii mi se fac mici și-mi pun mâinile în șold. Așa se poartă la noi la Moldova.

– Cred că glumiți.

– Nu, chiar nu avem voie!

– Iar eu chiar cred că glumiți!

– Bine, vă ajutăm.

– Și vedeți că trebuie să-l luați și pe cel stricat.

– ……da, știm.

Eiiii, mama voastră…..

De două zile am frigider nou. Sunt fericită. Drept mulțumire, mi-am curățat toate electrocasnicele din casă, le-am vorbit drăgăstos și le-am mulțumit pentru efort.

Suntem cele mai bune prietene! Și sper să nu mă mai lase la greu.