Există date în calendar și există date importante în calendar. Azi e una dintre acelea.
Azi se împlinesc 8 ani de când ne-am căsătorit.
Nu voi scrie o scrisoare de dragoste celui care îmi stă alături de 14 ani. Aceste lucruri țin de cel mai înalt nivel al comunicării în cuplu, respectiv comunicarea intimă care ar trebui să se facă doar între cei doi implicați în relație. (Acesta este unul dintre motivele pentru care acele mesaje de iubire trimise pe Facebook, în văzul tuturora, sunt greu digerabile de către unii dintre noi. E ca și cum te găsești în dormitorul omului fără să vrei)
Putem sărbători iubirea în orice zi
De multe ori se spune că nu e nevoie de o zi de naștere, de Sf. Valentin sau Dragobete ca să-ți amintești că ai o persoană alături pe care o iubești. Orice zi poate fi transformată într-un moment special cu o floare sau cu un cuvânt frumos, o apreciere sau încurajare.
Nimic mai adevărat. Însă, dacă mă întrebați pe mine, eu aș vrea să fiu încurajată zilnic, în orice moment, în orice secundă și mult timp de acum înainte, până să mi se umple rezervorul de 100 de tone de încredere.
Altcineva, ar putea să-și dorească o grădină botanică zilnic la ea acasă, până i se umple grădina cu flori și sufletul de încredere că este singura din viața lui.
Bineînțeles că putem să ne arătăm aprecierea în fiecare zi. Însă, ziua de naștere, de căsătorie și alte zile pe care noi, în familia noastră le considerăm importante sunt unice și au alt scop. Și țin de valorile noastre interioare.
Cum e să nu sărbătorești?
Ultimii doi ani din viața noastră, de ziua căsătoriei noastre, i-am petrecut separat. El pleca în călătoria lui de reconectare cu sinele, iar eu rămâneam acasă.
N-a fost nicicum, nici n-am plâns, nici n-am râs. A fost acea dată normală din calendar. Nici eu nu sunt o mare romantică, așa că, n-am suferit. Mai ales că atunci când am luat decizia, am avut în vedere și acest aspect. Nu e ca și cum m-ar fi luat prin surprindere.
Diferența a apărut atunci când, în al treilea an, ne-am trezit dimineața în același pat.
– Azi facem 8 ani de căsătorie! i-am spus zâmbind.
– Da, mi-a răspuns el sec.
– Ai pățit ceva?
– Sunt foarte obosit!
L-am luat în brațe, l-am strâns tare, tare și i-am spus:
– Te iubesc, te iubesc, te iubesc! Ești cel mai bun, eu îți sunt alături și o să fie totul bine!
În timp ce mă umpleam de mirosul lui, 4 mânuțe gingașe ne-au cuprins corpurile și au completat întregul.
O dată în calendar e doar o altă dată în calendar, posibil, cu flori în plus. E despre ceea ce vedem în afara noastră.
Acea dată în calendar e moment de reflecție, amintire, umplere de bine și împlinire! E despre ceea ce găsim în interiorul nostru.
E despre: sunt bine? Suntem bine? Îmi place unde sunt? Ce-aș putea schimba? Cum aș putea face mai bine? Ce aș putea să-i cer să îmi fie mie mai bine?
Final de 8 ani și început de 9.
Sursa foto
La multi ani, frumosi!
Multumim mult ❤️