12 ani de magie

Stau cu „Lecții de magie” – Elizabeth Gilbert de o veșnicie pe masa de lucru pentru a îi face o recenzie și să împărtășesc cu voi minunăția asta de carte și cum mă urmărește ea, zilnic, de când am citit-o.

Dar cum tocmai ea spune în carte că ideile se plimbă prin Univers și la un moment dat își aleg pe cineva care să le dezvolte și în caz că persoana aleasă nu împărtășește aceleași preocupări, pleacă mai departe spre altcineva care este mai pregătit să se ocupe de ele – abia în seara asta, am reușit să îmi conectez ideile între ele. Căci ideile stau și te așteaptă, nu pleacă chiar așa, imediat.

Bine că m-am ridicat din pat și m-am apucat să-mi înșir gândurile. Altfel, nu cred că aș fi putut dormi bine, iar mâine dimineață ideea ar fi fost deja în mintea altcuiva.

E 1.25 noaptea.

Dar când oamenii te inspiră, ce mai contează? Mai contează?

Mă tot uit la filmul cu Ronaldo care plânge de vreo 12 ani încoace la Campionatele Europene (nu il pot pune aici, este pe Facebook-ul meu) și nu îmi vine altceva în minte decât un singur lucru pe care l-am citit la Liz Gilbert – de când era mică, de când își amintește de prezența ei pe acest pământ a știut dintotdeauna că ea vrea să scrie. A făcut jurământ in fața Universului că ea va face orice e posibil să devină scriitoare iar de atunci a scris ZILNIC. ZIL-NIC! A scris, a publicat, a fost refuzata de mii de ori, până a devenit celebră cu bestsellerul „Mănâncă, roagă-te, iubește!”

Cum nu sunt fan Ronaldo, deci nu mă uit la fotbal, nici cartea „Mănâncă, roagă-te, iubește!” nu am citit-o. Am văzut filmul, nu m-a impresionat. Însă, despre altceva e vorba.

E vorba despre a ști exact ce vrei să faci în viață, a te concentra mereu pe acel lucru, a-ți autodepăși limitele, a-ți pune mereu voința la încercare, a nu renunța, a NU renunța, a NU renunța, a aștepta, căci lucrurile se întâmplă, ideile ne aleg, succesul vine.

Lui Ronaldo i-a trebuit cel puțin 12 ani ca să-și atingă obiectivul, aproape la sfârșit de carieră. Lui Elizabeth cam tot atât. Ani de multă muncă și consecvență, disciplină și speranță. De căzături puternice – mii de refuzuri în cazul lui Elizabeth, pierderea trofeului în propria țară în 2004 în cazul lui CR7 și recuperare, pe măsură. Probabil, cu foarte, foarte, foarte mult efort și voință.

Altcineva ar fi renunțat, dar după 12 ani, pentru alții succesul vine in galop!

Am empatizat mult cu „Lecții de magie”, pentru că și eu mi-am dorit mult să scriu, de fapt, eu asta vreau să fac în viață, iar când mă apucă  depresia – ce fac eu cu viața mea, nu fac nimic (apropo de nimicul femeilor care nu e niciodată nimic, vezi articolul anterior) din ce mi-aș dori să fac, mă pierd aiurea cu lucruri care nu contează – îmi amintesc de anii de muncă în care ea a scris și a primit mii de refuzuri. Anii de muncă în care a scris și a muncit în paralel – pentru că o altă idee a ei este aceea că nu trebuie să îți responsabilizezi creativitatea pentru pâinea de a doua zi. Creativitatea te ajută să dezvolți acea idee care te propagă spre succes și trebuie să o lași în voie, nu să o stresezi să producă bani pentru ziua de mâine.

Dar m-a emoționat la maxim filmul în care CR7 plânge in hohote. A mai pierdut lumea meciuri, dar nu vezi cu ușurință un bărbat plângând  din toți rănunchii lui. Mai ales când și in Portugalia ca și pe la noi se cresc băieții pe principiul – băieții nu plâng niciodată, e rușine să plângi!

Plânsul este un proces normal făcut să ne ajute să ne eliberăm de durere, stres și frustrări, iar în lipsa lui, sângele care ar trebui să irige organele vitale se acumulează, ghici unde – în mușchi. Ironic, nu?

Mă impresionează și mai mult faptul că o mare majoritate nu îl plac pe CR7 pentru că e arogant și gelat. Mă refer la prietenii români, că portughezii îl iubesc dintotdeauna, evident, mai mult acum.

Mie fix de aia îmi place – că e arogant cu presa când își depășește limitele și că e gelat ca să îi stea părul bine. E cel mai bun fotbalist din lume, ar fi și culmea să nu aibă grijă de înfățișarea lui. Eu și la piață mă duc cu tocuri. Și sunt doar Dina, dar pentru mine sunt specială. Dar nu are tatuaje ca toți alții, nu are barbă ca toți hipsterii, nu are neveste, foste, amante, copii la fiecare pas. E un model de vedetă!

E omul care și-a dedicat viața unui singur scop și l-a atins. Cu lacrimi!

Asta da, determinare!

Iar Elizabeth a explicat atât de bine succesul și ce vine după el – credeți că e simplu să scrii un bestseller și după aia, liniște?

Oricine dintre noi poate fi un Ronaldo, o Elizabeth, desăvârșirea noastră ca OM pe pământ.

E nevoie de lacrimi însă! Multe lacrimi, de durere, tristețe, fericire!

Lasați copiii să plângă!