Băiatul care aduce flori
Cum alergam azi cu mașina dintr-o parte a alta a Bucureștiului, ba după un copil, ba după întâlniri, am zărit cu coada ochiului pe o trecere de pietoni un băiat care ducea în mâini un buchet mare de flori.
N-am fost niciodată impresionată de flori, în așa fel încât să dedic un întreg articol pe blog. O fi de la vârstă, o fi de la maturitatea de a vedea azi în gesturile mici atenția și aprecierea de A FI.
Nu de a face mâncare bună, de a crește copiii bine, de a călca hainele la dungă și de a cumpăra fiecăruia produsele preferate pentru micul dejun.
De a-i lua în brațe când plâng sau de a-i face să râdă pentru a-i relaxa.
Declar relația mea cu florile platonică
Eu nu prea am flori în casă. Iar cu cele pe care le am, am făcut o înțelegere: pentru sănătatea lor, să-și poarte singure de grijă.
Floarea mea preferată pentru acele momente romantice și fotografii idilice este orhideea. Am avut cât să mă satur la nuntă, așa că mi-a mai trecut.
Următoarea floare preferată pentru amenajarea ”colțului verde” din cameră este bambusul. Stă pe întuneric, mereu într-o vază cu apă pe care o schimbi când îți amintești și se spune că mai aduce și fericirea în cuplu. Ce-ai putea să-ți dorești mai mult de la o plantă?
Primul buchet nu se uită
Ca un copil care uită că acum două zile a mâncat o înghețată și nu mai are voie alta, în afară de buchetul primit de la Cris când am făcut 21 de ani eu nu-mi mai amintesc de altul.
E un pic cam greu, recunosc. Avea 21 de trandafiri, eu lucram ca voluntar cu copii defavorizați și câștigam pe lună cam cât dăduse el numai pe ambalaj.
Dar nu m-a făcut pe mine un buchet de flori. Nu m-a impresionat aproape deloc, doar că l-am pozat din toate unghiurile ca să-l am amintire și peste 15 ani.
Știam eu ceva. Altul nici n-am mai pupat de-atunci!
Au mai fost ceva copii slabe, un trandafir, o dată 3, apoi frezii și cam atât.
Că oricum nu mă dau în vânt după flori!
Florile nu țin loc de scuză, ci de dragoste și-apreciere
Am auzit de multe situații în care ele primesc flori ca să-și ierte consorții de anumite ”scăpări”.
Mi se pare cea mai ipocrită formă de a-ți cere scuze:
– Iubita mea, te-am înșelat.
– Porcule!
– Dar ți-am adus flori și te iubesc.
– Ahhhh, iubitule, și eu te iubesc!
Varianta cea mai corectă de a-ți cere scuze este să recunoști și să pleci pe ușă afară. Cu tot cu bagaje. Florile le poți lăsa, ele n-au nici o vină.
În schimb, ai putea să cumperi niște flori când pleci în piață după cartofi.
Când te întorci târziu acasă de la birou și ea a culcat deja copiii și te-așteaptă cu masa pusă.
Când îți calcă rufele ca să arăți zilnic impecabil, în timp ce e trezită de la 5 ca să pregătească copiii de școală.
Când te trezești în fiecare dimineață în miros dulce de cafea.
Când te sună să te întrebe când vii acasă.
Când îți zâmbește în cea mai proastă zi din viața ta la birou.
Când tocmai a născut și cu ultimele puteri îți șoptește – te iubesc.
Când îți aduce de la magazin marca preferată de bere.
Când se enervează c-ai uitat de aniversarea zilei în care v-ați cunoscut. Sau că ai uitat să repari draperia. Să schimbi becul. Sau să speli mașina.
Cumpără-i flori fără nici motiv. Fă din ziua aceasta o zi memorabilă.
Pentru voi doi.
