Cum știi cine e sufletul tău pereche?
Și mă refer la persoana pe care o iubești și te iubește înapoi, care te completează chiar și atunci când te enervează, care e acolo mereu chiar dacă poate nu știe ce să zică întotdeauna, care îți dă curaj să privești dincolo de furtună și care-ți amintește mereu să fii recunoscătoare pentru ce ai.
Cum știi dacă e el, ea, sufletul tău pereche? E noroc, întâmplare sau planetele se aliniază pentru că îți dorești cu tot sufletul să-l întâlnești?
Săptămâna aceasta am reînceput să mă duc la sală. Și să nu credeți că mi-a venit mie așa, din senin, că n-am ce face cu timpul și hai să merg la sală. Ba, din contră, mult timp am zis că nu mă mai duc până la toamnă pentru că din cauza pandemiei ultimul abonament a fost folosit vreo 4 luni din 12. Și eram cumva supărată pe situație.
În schimb, soțul meu se duce de vreo 2 ori pe săptămână. Am trecut totuși de faza în care mă enerva că el care are o grămadă de chestii de făcut, alergat, întâlniri, șefi, angajați, trafic infernal și celelalte și tot ÎȘI FACE timp pentru sport, iar eu, nu. Am zis să depășesc momentul infantil în care mă găseam și să accept situația că unii pot și alții…..nu.
Ei, dar aici intervine situația care m-a adus la subiectul de astăzi.
Că el ce-a făcut? Credeți că m-a lăsat așa, în voia sorții, să fac ce vreau eu? Liberă cu viața mea? Da și totuși, nu.
A început ușor – ușor, și tind să cred că fără să-și dea seama că nu e el totuși cel mai empatic om de pe planetă, să mă întrebe:
– Tu nu te mai duci la sală?
– Nu, zic eu. Am dat banii aproape degeaba pe ultimul abonament, acuma nu mai vreau să cheltui iar banii aiurea.
– Sănătatea ta nu se discută în bani, mi-a răspuns el.
Na, poftim!
Iar apoi, discuția era completată cu făcutul programului cu glas tare, parcă anume să mă motiveze:
– Mâine trebuie să mă trezesc devreme ca să ajung la sală înainte de serviciu.
– Azi nu mai ajung la sală, dar mă duc mâine după birou 30 minute.
Na, poftim!
Și m-am enervat din nou, că el poate și eu, nu și mi-am făcut abonament la sală. Și primul gând pe care l-am avut când m-am trezit în trafic pe drumul spre antrenament, a fost:
– Doamne, ce sentiment de împlinire am că retrăiesc momentele dinainte de pandemie când rutina mea era școală- sală- casă-muncă. Cum de n-am văzut asta până acum?
E omul de lângă tine sufletul tău pereche?
Eu nu sunt convinsă neapărat că există o astfel de combinație. Cred, însă, că stă în puterea noastră să ne întâlnim omul lângă care să simțim asta cu deschidere spre a simți, a avea curaj să știi ce vrei și să ceri.
Habar nu am dacă soțul meu e sufletul meu pereche. Când mă enervează cu critica lui, numai sufletul meu pereche nu e. Doar că e omul care simt că e ceea ce îmi trebuie.
Mi-a spus mai demult o cititoare ca urmare a unei postări că soțul meu pare că nu se implică în emoția mea, nu e empatic. Și, într-adevăr, nu e, dar eu nu văd asta ca ceva ce mie îmi lipsește la el.
Pentru că eu am resursele mele de empatie care vin din altă sursă și nu simt că-mi lipsește asta din partea lui. Pentru că el, din contră, îmi oferă ceea ce vreau ca EL și numai EL să-mi ofere: echilibru, suport, înțelegere, liniște, claritate, modestie, calm.
E omul care știe cum să mă tragă de mânecă în cel mai elegant mod posibil, cu substrat, înțelept. E omul care zilnic îmi ofertă lecția responsabilității și a productivității. El când muncește, nu se încurcă, eu, în schimb, mai beau o cafea, mai vorbesc cu o prietenă, el e 100% pentru orice ar face.
Probabil el în combinație cu cineva care caută confirmare că arată bine, că e iubită și apreciată, clar nu s-ar potrivi. Este probabil printre ultimii care ți-ar zice:
– Vai, ce frumoasă ești astăzi!
Însă, eu nu am nevoie de asta pentru că am crescut cu un tată care mi-a zis zilnic și continuă să-mi spună că eu sunt cea mai frumoasă fată :) Deci, nu am nevoie și nici nu caut să mi se spună că arăt bine. Apreciez, în schimb, să mi se spună că scriu bine :)
Capricornul din mine setat pe muncă se arată în toată splendoarea lui!
Există suflete pereche sau o căutăm pe Fata Morgana în lanul cu nisip?
Oare v-aș întrista dacă v-aș spune că nu cred că sufletele pereche plutesc așa de capul lor prin lume și uneori se întâlnesc și rămân împreună, alteori, ba?
În schimb, cred că toate sufletele își pot găsi perechea și să fie fericite dar e important să știm ce ne dorim de la omul de lângă noi. Ce avem nevoie să ne ofere omul de lângă noi. Iar asta implică să ne cunoaștem foarte bine.
De cele mai multe ori, trăim cu iluzia că avem nevoie de un om care să ne facă să râdem când de fapt avem nevoie de un om să ne fie fidel. Sau, căutăm un om care să ne cumpere cadouri scumpe, dar în realitate avem nevoie de cineva care să ne protejeze.
Eu n-am știut ce să caut la omul de lângă mine, că nimeni nu ne spune cum trebuie să arate iubirea. Dar am știut și m-am rugat ani, ANI, să găsesc un om care să mă iubească așa cum sunt. Am avut mereu sentimentul că trăiesc un pic în afara realității de zi cu zi, că văd lucrurile mai degrabă emoțional și apoi mental, și de aici nevoia de a fi acceptată așa cum sunt.
Și cred și îmi asum când spun că din toată lumea asta mare, aparent fără nici un sens, am reușit să întâlnesc omul care a răspuns chemării mele. Eu spun de multe ori că el a venit după mine, ceea ce e adevărat la nivel fizic, dar inconștient, eu l-am chemat și l-am adus în viața mea.
Bineînțeles că ne-am fi putut separa de zeci de ori, suflet pereche sau nu, nimeni nu-ți garantează iubire și liniște în familie. Tot trebuie pus osul la treabă și muncit zi de zi pentru fericirea în cuplu.
Ce avem noi azi e rezultatul a zeci de certuri, nopți nedormite, lacrimi curse, supărări, terapie, crize și mai în tinerețe, chiar ceva plecări de-acasă.
Dar niciodată, niciodată, nu am depășit limitele impuse unul celuilalt și ni le-am respectat.
Dacă ar fi să dau un sfat tinerilor care-și caută iubirea și chiar copiilor mei când se vor preocupa de acest aspect, le-aș spune așa: ascultă-ți vocea interioară, cunoaște-te în primul rând pe tine, ce simți că ai nevoie, ce crezi că-ți lipsește, ce poți accepta, peste ce nu poți trece și caută omul care să se potrivească ca o piesă de puzzle tabloului vieții tale.
Fii deschis să-ți apară în viață omul potrivit ție, cere și ți se va da!
Nu va veni din prima, abia când greșești de vreo câteva ori, realizezi cine te merită cu adevărat!
***Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
