Mama are nevoie de cafea!

Pentru cine a deschis mai târziu radioul, pe lângă un blog, o obsesie pentru cerceii lungi și un soț muncitor mai dețin și doi copii: Beatriz de 4 ani și Andre de 6 ani.

Vă fac rezumatul ca să nu vă răcesc prea mult cafeaua.

De când a făcut Beti, să zicem vreo 3 ani, mi se pare că lucrurile au început să se simplifice major.

În primul rând, înțeleg ce vrea. Nu prea stă ea să explice, mai degrabă bate din picior dar tot consider că am evoluat. Apoi, nu mai strigă toată noaptea după mine, merge singură pe trotinetă, se îmbracă și se spală pe mâini și pe dinți, fără ajutor. Paradis, dragele mele. PA-RA-DIS!

Păi ce, am visat eu vreodată la așa ceva?

Aveam momente când credeam că niciodată n-o să învețe să facă singură la toaletă. Că niciodată nu o să ceară singură apă. Că niciodată nu o să doarmă o noapte întreagă legată.

Voi, mamelor de copii mici, există speranță!

Săptămâna trecută, luată complet prin surprindere de o enterocolită sau de un destin prea ofuscat de rutina mea stresantă, a trebuit să stau cu Beti acasă.

Tocmai ce v-am zis că m-am relaxat, așa că, am luat lucrurile ca atare.

– O să stau mai mult pe-acasă, o să-i fac supică de pui la prânz, ieșim în parc, citim povești, timp special în doi, mi-am zis eu într-un moment neînțeles de euforie.

Ah, ce bine sună așteptările astea!

Primele două zile am reușit să supraviețuim. Beti a dormit mai tot timpul, eu am încercat să mă ocup și de proiectele mele care nu se opresc – asta în cazul în care mă întrebați cum e să lucrezi de-acasă. Am răspuns la câteva telefoane, am făcut ceva de mâncare, am luat celălalt copil de la școală și am făcut cam de tot ce pare ”asta și gata”, dar nu se mai termină niciodată: pus la spălat, întins, strâns prin casă, aranjat dulapurile, șters un geam, poate două că se văd umbre și tot așa. Sunt convinsă că știți la ce mă refer.

Din a treia zi, de când a trebuit să plec de-acasă să rezolv ceva treburi, s-a dezlănțuit haosul în viața mea.

Micul dejun luat pe îndelete după ce am dus copiii la școală? Ciu-ciu!

Verificat articolul dimineața cu capul odihnit? Ciu-ciu!

Rezolvat treburile rapid și eficient? Ciu-ciu!

Mâncat la program? Mega ciu-ciu!

Mâncat ceva? Și mai ciu-ciu!

Băut apă, 2 l pe zi? Cred că glumești!

Dormit la prânz cu copilul în brațe? Nu cred că tocmai am întrebat asta.

Pus ruj roșu ca să arăt ca o mamă cochetă? Ăsta ar fi ultimul lucru pe care mi l-aș mai fi putut aduce aminte după: luat apă, hanorac, covrigi, medicamentul de la 11 fix, 3 păpuși, CD-urile cu povești și sper că nu am uitat nimic. Apoi, ale mele: geanta cu acte, laptopul, telefonul, cafeaua, sticla cu apă, un fruct și mă întreb de ce arată mașina mea ca un coș de gunoi.

Azi îmi amintesc perfect cum era viața când stăteam cu copiii acasă.

Aș fi crezut că a trecut! Că o dată ce copiii sunt mari trecem la nivelul următor.

Dar de fapt, nu trece niciodată.

Copilul are rol de copil toată viața și nevoia de o mamă alături mereu.

Iar mama are nevoie de cafea!

Și de un prieten lângă, la o cafea.

Sursa foto