-
Covrigei dulci și crocanți cu smântână
Aș vrea să vă spun că sunt cei mai buni covrigei mâncați vreodată, dar știu că n-o să mă credeți. În țara covrigilor, România, să spun așa ceva făcând referire la o rețetă adusă de peste ocean? Cum e posibil? Nu știu, dar este. O fi de la smântâna care se adaugă în compoziție, de la untul care-i face crocanți și aromați, nu știu să vă spun exact. Însă, pot să vă asigur că nu veți regreta nici un moment că i-ați făcut și mai e ceva și v-o spun din capul locului: faceți rețeta dublă că eu am ales să fac o jumătate, adică mi-au ieșit 10, și a…
S-ar putea să-ți placă și
Broa de milho sau Paine portugheza cu malai
Castane coapte în cuptor
Colaci portughezi sau codițele lui Elsa
-
Întâlnirea care mi-a schimbat viața
În dimineața aceea, când m-am trezit, am deschis ușa larg spre mare și mi-am umplut plămânii de aer sărat și răcoros. Mi-am făcut o cafea la aparatul pe care mi l-am adus de acasă special pentru această întâlnire și-am inspirat, din nou, aer sărat și răcoros. Încercam să iau din fiecare moment toată seva, cea mai dulce și liniștitoare pentru întâlnirea ce urma să fie. Mihaela ieșise din cameră, iar când s-a întors, m-a găsit îmbrăcându-mă cu o salopetă. – Cred că o să-mi iau altceva pe mine, i-am spus în timp ce mă chinuiam să mă desfac din nou, la fermoar. – Îți stă atât de bine, rămâi așa!…
-
Începe școala, bine-mi pare!
Aștept începutul școlii ca pe o vacanță în Maldive, pe cuvânt de mamă care stă acasă de 6 luni. Așa m-a lovit de tare școala online că nici caiete de vacanță nu le-am mai dat copiilor să facă, nici teme, nici nimic. De câte ori aud de calcule, litere și făcut fluturași din role de hârtie igienică mă ia cu fiori pe șira spinării. În cele mai negre coșmaruri ale mele încă mai aud: – Mamiii, nu am semnal! – Mamii, fă liniște că nu o aud pe doamna! – Mamiii, eu nu vreau să fac engleză că nu se aude bine! – Mamiii, mă plictisesc până îmi vine mie…
S-ar putea să-ți placă și
Aici ar fi putut fi….
Cum e să nu mergi dimineața la serviciu? Cam așa….
Toate începuturile încep cu un haos
-
O traumă ici, o traumă colo
Am fost prin parc zilele trecute, iar fără să vreau, ca să nu credeți că mă transform în vreo babă din aia care trage cu urechea la ușa copiilor, din două în două mame am tot auzit cuvântul traumă. – Vorbește cu el să nu-l traumatizezi! se auzea lângă tiroliană. – Lasă-l să-ți arate ce vrea să facă, să nu-l traumatizezi mai rău! se discuta lângă leagănul din colț. – Nu mai țipa la el că-l traumatizezi! se supăra o mămică pe bicicletă. Noroc că parcul e plin de copaci, e și o apă cu pescari, bănci, mulți copii, unii joacă fotbal, alții tenis, că altfel aș fi crezut că…
-
Pâine moale și pufoasă de la o bunică portugheză
Dacă există o țară unde găsești cea mai bună pâine, cea mai gustoasă, pufoasă și în atâtea feluri de combinații că le pierzi numărul și denumirile, această țară se numește Portugalia, cu filiale deschise și în Brazilia, ca genă și inspirație. Anul acesta, am vizitat niște prieteni în Porto, adică am fost în partea mai puțină turistică a orașului, dar la fel de frumoasă și pitorească, unde am gustat câteva specialități de care nici nu aveam habar în cei 15 ani de când vizitez a doua mea țară de suflet, după România. Am cunoscut astfel, un tip de pâine specifică locului, numită roca, care aduce puțin a pâinea noastră împletită,…
S-ar putea să-ți placă și
Pufuleți din tapioca
Caracatiță cu cartofi la cuptor (varianta clasică și oala sub presiune)
Pâinici cu lapte
-
În câte părți se împarte sufletul unui părinte?
De când sunt mamă, am pendulat continuu între ideea de a da ce e mai bun din mine pentru copii și a păstra o bucățică și pentru mine. Îmi reveneau deseori în minte fraze întregi din cărți și din articole cum mamele puternice și curajoase, organizate și ferme sunt modele vii pentru copiii lor în plină dezvoltare. Că e important pentru copil să vadă că mama e mereu acolo când el are nevoie, că are și mâncarea făcută când îi este foame, că hainele sunt spălate când s-a pătat pe tricou, că așternutul e călcat când s-a scăpat pe el în pat, că e zâmbitoare în mijlocul unei crize de…
-
Țara în care nimănui nu-i pasă de nimeni
Sunt 15 ani de când ne petrecem vacanțele în Portugalia, câte 2-3 săptămâni, iar de când avem copii, stăm câte o lună. Dar niciodată ca acum nu mi s-a părut atât de grea întoarcerea. Poate și de la pandemia care a căscat un hău uriaș între țările care-și tratează cetățenii care niște numere pe biletele de vot în schimbul unei găleți inscripționate și 2 l de ulei și cele care-și așteaptă cetățenii bolnavi cu spitale bine puse la punct. Sau poate și de la vârsta de care mă apropii mai repede decât aș fi crezut și care nu mă mai lasă să aștept, să am răbdare, să trec cu vederea,…
-
Mai bine să râdem, că de plâns suntem sătui
Săptămâna trecută, jumătate din Românie s-a distrat pe seama modului în care femeile fac grătar, un text portughez tradus și adaptat de subsemnata. A fost copiat și distribuit, ajungând probabil la mii de oameni fără ca cineva să menționeze sursa. Am descoperit asta, vineri dimineață pe la 1.30 când terminasem de scris articolul din ziua respectivă și am văzut mesajul de la soră-mea cu link la o pagină de Facebook unde trona textul meu: – Ăsta-i textul tău. Fără sursă. Știți care a fost primul meu gând? – Ce tare sunt! Le-a plăcut așa mult încât a ajuns pe pagini de care nici n-am auzit. Povestea are, de fapt, alt…
-
Pacienta tăcută, Alex Michaelides (recenzie) – Traumele copilăriei trezesc monștrii
Mi-am cumpărat ”Pacienta tăcută” pentru că aveam reducere la transport după o comandă mai mare și nu puteam rata oferta de a-mi mai cumpăra o carte. Tot auzisem de ea pe internet, că e mare bestseller prin America și dacă tot intra la categoria ”+1”, zic, să nu rămân indiferentă la popularitate. Ca o cafea pe care o accepți de la tipul de la bar (nu știu cum e, dar îmi imaginez) cu speranța că poate se ascunde o mare atracție ascunsă, dar până la final realizezi că trebuie să-l conduci acasă că și-a uitat cartela de metrou în portofel, pe masă. Pacienta tăcută nu e prea departe de aceeași…
-
Mamele singure sunt eroine
Am o prietenă, de care v-am mai spus, care s-a separat în pandemie de soț. Ea a rămas cu trei copii, mai măricei, el s-a dus unde a crezut că e mai bine. Cunoscându-i situația, eu și oricare dintre noi, ar fi făcut la fel în locul ei. Nu și-a luat rolul de victimă, ba din contră, a știut exact ce o va aștepta și a rămas cu capul sus ca să aibă grijă de casă, serviciu și copii. Acum, în perioada verii e plecată cu copiii în vacanță. Cu toți trei, singură. Și el este plecat în vacanță. Cu noua lui iubită, tot singuri. Dacă ar fi să gândim…
