Mama zen există dar vine de pe altă planetă
Dacă ar fi să mă întâlnesc mâine, la rând la Lidl, cu peștișorul auriu cu sacoșa doldora de dorințe numai bune de îndeplinit, l-aș ruga frumos să mă facă o mamă zen, calmă, băi, da nu așa, calmă, doar calmă și gata, primul nivel. Nu! Să mă facă mama aia de care vorbesc toți psihologii în cărțile lor vândute în milioane de exemplare în lumea largă, marii vorbitori motivaționali prin conferințe, preoții pe la biserică, bunicile către fetele ajunse și ele mame, prietenele și bătrânele din parc, vecinele și tații din fața blocului:
– Fiți calmă cu copilul!
– Păstrați-vă calmul!
– Vorbiți calm și relaxați-vă!
– De ce te stresezi așa, dragă?
– Vai, cum să vorbești așa cu copilul? Ce dor o să-ți fie de timpurile astea….
Așa să mă facă! Cea mai calmă persoană în viață!
Să văd și eu pentru prima dată în viața mea cum e, frate, să fii mamă calmă. Să nu te stresezi că întârzii la școală și rămâne copilul pe holuri, că tu oricum n-ai cum să stai cu el că mai ai un copil de dus la grădinița a cărei poartă se închide la 8.30. Să nu te enervezi că nu ai mâncare acasă și ai uitat să scoți carnea din congelator, că bărbatu IAR n-a dus coșul de gunoi și casa miroase a tomberon ambulant, că la serviciu emailul nu merge și muncești în zadar, că salariul întârzie pentru că niște clienți nu și-au plătit facturile, că trebuie să faci pachețel la școală și nu mai este pâine pentru că cel care a mâncat ultima felie n-a anunțat, că nu mai este apă și nimeni n-a cumpărat. Vreau să văd cum e să te doară la teniși când totul se scufundă, vine cutremurul, iar tu nu poți folosi nici liftul, nici să țipi și nici pe scări s-alergi, ci din contră, să stai calmă și răbdătoare și să-ți întrebi copilul care urlă în magazin, dărâmând vitrina:
– Aș putea să te ajut cu ceva, dragostea mea?
Mama zen trăiește printre noi dar vine de pe altă planetă
Azi, după ora de înot a copiilor, m-am dus cu ei la vestiar să-și facă duș și să se îmbrace. După mine, o mamă cu doi copii, unul mai mare, la vreo 10 ani, altul mai mic, de vreo 6 ani.
Eu chiar eram calmă. Pe cuvântul meu de mamă că mai calmă ca azi, mai rar. Adică, am avut o zi normală, alergată și nemâncată, dar calmă. Tocmai ce-am ieșit dintr-o serie de două săptămâni cam stresate și mi-am propus ca zilele astea să nu mă mai enervez atât de mult, să iau și eu lucrurile cum vin. Asta dacă nu se prăbușesc de tot până îmi trece mie cheful de a fi calmă și relaxată.
Și cu părerea asta așa bună despre mine, practic, îmi depășisem statutul pentru care mi-am promis și o medalie sub formă de înghețată pe canapea diseară, după ce culc copiii, vine această mamă cu doi copii și-mi strică toată combinația. O taie ca un samurai de la mijloc, fără milă. De un calm, femeia, ieșit din comun. Deci peștișorul auriu trecuse pe la ea prima dată, pesemne.
În timp ce ea scotea cuvintele de parcă își făcea masaj la limbă după fiecare vocală, eu insistam ferm la copii să iasă din duș, să nu consume chiar toată apa Bucureștiului, cel mare a început s-o ude pe asta mică, asta mică să plângă, cel mare să închidă apa, cea mică să plângă, ceva normal, fin, de seară petrecută la cursul de înot.
De partea cealaltă a canapelei, mama zen zâmbea și vorbea ca la apelurile alea porno, de le sunai pe vremuri și o tipă îți vorbea duios. Un fel de videochat preistoric.
– Femeie, ne frustrezi, mai lasă-ne! îmi venea să-i zic. Abia mi-a revenit încrederea în mine de mamă calmă, nu exagera!
Copilul ei cel mare și-a văzut de dușul lui, n-a supărat pe nimeni, a ieșit s-o aștepte pe mă-sa la mașină, iar cel mic i-a cerut un Lego. Stai să vezi, acuma, tantrum că nu vrea să-i cumpere, mi-am zis eu în gând, zâmbind ascuns.
N-ai să vezi.
– Dragul meu, eu azi nu cumpăr Lego, i-a spus ea șoptit, relaxând exagerat de mult timpanele auditorului.
Deci pe cuvântul meu de mamă calmă, că fix asta le zic și eu copiilor mei, practic mi-a furat cuvintele din gură mama asta zen, doar că, ce să vezi, copilul ei acceptă, copiii mei…acceptă și ei, dar 20 de minute după și 15 șiruri de lacrimi.
– De ce? întreabă cel mic, dar tot așa, cu masaj la limbă inclus. De ce nu-mi iei Lego?
– Pentru că pierzi piesele și frate-tu a luat note mici la școală.
Gata, atât a fost. Copilul de 6 ani a înțeles că mama lui zen e supărată (unde???) și a tăcut.
Da e frumos să faci tu așa ceva? Să vii tu la vestiar, la copii, printre mamele alergate între casă-școală-înot, fără mâncare făcută și gunoiul dus, să fii atât de calmă și să vorbești atât de liniștit, 3 cuvinte pe minut?
Ce-o fi mâncat înainte de ora de înot a copiilor? Cu cine a făcut sex, cine a liniștit-o în halul ăsta ca să-mi pierd eu acuma statutul de mamă calmă? Să nu mai îmi priască înghețata de la miezul nopții și fericirea că mi-a ieșit și mie partea cu răbdarea azi.
– Așa că, da, peștișorule, fă-mă calmă și răbdătoare, să văd și eu cum arată lumea asta zen, să vină cutremurul peste mine și tantrumul peste copii, să nu iau liftul și nici scările, ci să să mă uit lung la ei și să-i întreb zâmbind: te pot ajuta cu ceva?, în timp ce oamenii mă țintuiesc cu privirea.
Și-atunci, peștișorul a căutat în sacoșa cu lapte de capră și salată la pungă că e deja spălată, s-a uitat din nou la mine și m-a făcut bărbat.
Esti geniala!
:))))) foarte tare ultimul paragraf!
Puslamalele astea mici ne trădează. Ei sunt cumva copiii mamei și altcumva copiii tatălui. Mi – a plăcut maxim de tine în acest articol!
????????
Dacă tot suntem între bărbați… Bullshit!
Nu trebuie să fii bărbat ca să fii calmă.
Of course, dar e așa bine când dai vine pe celălalt :))
Super tare :). Eu sunt zen de obcei, iar copiii mei sunt mari :). Te citesc că îmi placi, nu sunt in target-ul tău de cititoare :). Dar știi ceva, rămâi femeie, zen sau nu, cum vrei tu. Hugs.