Ne bucurăm la un apus de soare când în jur e numai praf!

M-a sunat tata zilele trecute să-mi spună că a văzut la televizor un reportaj cu niște turiști încântați de Gura Portiței: că e apa curată, că mâncarea este foarte bună și ieftină și-i venea să râdă, amintindu-și de experiența mea cu nădragii în vine și țânțarul cât armăsarul mai ceva ca în poveștile lui Creangă.

Eu nu-i contrazic, apa e într-adevăr curată și nisipul fin, dacă pentru asta te duci.

În rest, e o chestiune de confort pe care fiecare o percepe în funcție de nevoile lui, așteptări, experiențe și buget planificat.

Cu riscul de a generaliza, însă, din păcate, noi suntem mai degrabă mulțumiți cu puțin, pe principiul: să vedem partea bună a lucrurilor, decât să facem un efort și să ne depășim condiția de: la noi atât se poate.

Dorește-ți mai mult ca să primești mai mult

E un principiu pe care mi l-am asumat destul de greu în viață, încă mai dau eroare de sistem în zilele mele de slăbiciune, dar am încercat pe cât posibil ca atunci când mă duc într-un concediu să am un set de așteptări de bun simț direct proporțional cu banii pe care-i plătesc și să nu închid ochii la minusuri doar pentru că ”așa e la noi”, ”mai mult nu se poate” și să-mi accept soarta de ”ne mulțumim cu ce primim”.

Asta-mi amintește de o poză pe care am văzut-o postată pe un grup, pe facebook, la începutul verii și care mi-a confirmat exact această credință: ne bucurăm la un apus de soare când în jur miroase-a rahat (scuzați metafora).  Fotografia respectivă reprezenta o tipă într-o poziție destul de sexy pe un balcon de la care se vedea în orizont marea la apus și prin care se dorea promovarea acelui apartament.

Zeci de comentarii cu: ce frumos, cât costă, când e liber etc, etc. Eu, cu un ochi critic bine dezvoltat și greu de impresionat cu atât mai mult de o  fotografie, am făcut zoom s-o analizez. În fața balconului care era undeva pe la etajul 6-7 se vedea o parcare neterminată, lângă era un bloc în construcție de unde apărea și un container de gunoi uriaș.

Numiți-mă pretențioasă sau cum vreți voi, dar în acel moment am simțit un kil de praf în nări în timp ce priveam în lenjerie de dantelă apusul de la etajul 6 al apartamentului de lux pentru care am plătit 400 lei/ noapte.

Pentru mine ăsta nu e confort, cum nu a fost confort nici marea curată de la Portița fără pic de lumină, noaptea, spre băile comune.

Decât să mă duc la mare și să stau într-un apartament în care îmi bârâie în cap bormașina de la blocul de vis a vis, mai bine stau 3 luni în casă și în a patra plec la greci cu tot cu testul covid făcut. Sau, mă duc la anul că n-a murit nimeni că nu s-a dus în concediu într-un an.

Plus că sunt și pățită. V-am zis că mai dau și eroare de sistem. Acum vreo 4, dacă nu cumva 5, mi s-a pus pata să plecăm toți 4 un weekend, la mare. Știți voi, când aveți impresia că toată lumea se distrează la mare, iar tu stai ca prostu în casă. Mi s-a confirmat că prostu, de fapt, plecase la mare, dar până n-am trăit-o pe pielea mea, n-am priceput-o. Și am închiriat un apartament la câțiva metri de plajă, într-un bloc nou, vreo 300 lei/ noapte, cu reducere.

Când am ajuns, ne-am pus mâinile în cap. Blocul era atât de nou că nici apă nu avea încă trasă, praful de 10 cm peste tot, parcarea neterminată, iar plaja, într-adevăr, la 2 pași dar ca să ajungi la ea treceai printr-un șantier. Iar noi eram cu copil în căruț. De vis!

Cred că a fost ultima dată când am fost la mare la noi, în scop turistic, dar nici nu mai mergem până nu se civilizează țara în domeniu.

Sunt prea săracă să-mi cumpăr lucruri ieftine

Zice o vorbă românească pe care ar trebui să ne-o lipim în frunte de câte ori alegem să ne cheltuim banii: fie ea pe mâncare, haine sau concedii.

Principiul nostru e pentru mai puțin în beneficiul calității. Și o să mă vedeți vorbind de foarte multe ori despre asta.

Cred în mai puțină mâncare și mai sănătoasă, cred în mai puține concedii și mai confortabile, cred în mai puține ieșiri cu copiii în afara casei și mai mult timp petrecut în familie, cred în mai puține haine, dar mai calitative, cred într-o singură mașină, veche dar rezistentă.

O dată ce alegem calitatea în detrimentul cantității, inconștient vom da mai multă valoare banului câștigat, ne va crește stima de sine și respectul față de propria noastră persoană.

Și mai e ceva, când cumpărăm cantitativ, obiectivul e aici și acum.

Când calitatea precede cantitatea, obiectul e pe termen lung: cumpăr hrană sănătoasă acum ca să fiu sănătos peste 20-30 de ani, îmi iau crema asta bună de față ca să-mi păstrez elasticitatea pielii și la 50 ani, economisesc acum bani ca să nu mă întrețină copiii la bătrânețe, îmi cumpăr rochia asta mai scumpă ca să nu-mi cumpăr și mâine, și poimâine și răspoimâine dar să arăt minunată în fiecare zi. Nu plec în fiecare weekend la mare unde nu am confort, ci plec o singură dată într-un concediu unde respir aer curat, pot sta pe plajă, admirând apusul fără să mă piște țânțarii și mă relaxez cu adevărat.

Pe scurt, calitatea vieții.

Cum ne trăim viața e o alegere. Iar alegerile ne definesc starea.
De preferat ar fi o stare de bine, pe termen lung.

*** Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Cu bune și cu rele, viața de familie este de neegalat, iar Dina a descris-o în Destin de mamă într-un mod amuzant și cu o ironie fină care o caracterizează din plin și care face deliciul întregului roman. Nu există părinți perfecți, cum nu există nici copii perfecți. Evident, nici familii perfecte. Însă ceea ce trebuie să înțelegem cu toții este că imperfecțiunile noastre fac din aventura aceasta numită parenting una care merită trăită din plin. (Robert Diaconeasa, tată, soț, antreprenor, blogger)