De cand stau acasa niciodata casa nu a aratat mai dezastru

Când m-am hotărât acum 3 ani să îmi mut biroul acasă pentru a putea deveni șoferul personal al copiilor, visam să mănânc la ore fixe, să am hainele spălate și călcate, paturile făcute, casa aspirată și cina pregătită la timp. Văzusem eu prin filme că asta se întâmplă cu mamele care lucrează de-acasă, bașca umblau și în pantofi cu toc, aranjate și coafate de parcă erau mereu pregătite de mers la vreun eveniment sofisticat.

Eu de când stau acasă nici să duc gunoiul în fața porții nu mai apuc și noroc că trebuie să duc copiii la școală că din pijamale probabil că nici nu ieșeam. Să vă zic? Să nu vă zic? Hai că vă zic. Astă iarnă, când îmi era un frig de-mi clănțăneau dinții-n gură, uneori îmi trăgeam blugii și hanoracul peste cămașa de noapte. Deci, tot un fel că mergeam în pijamale se poate spune.

Când lucram la un birou, cu cafeaua aburindă lângă mine și fără mormanul de haine pregătite de spălat mi se părea că nimic nu va egala fericirea mea când voi rămâne să lucrez de-acasă. E drept că nu mai bat coclaurile dus și întors, evit aglomerația și statul la semafor, dar casa mea n-a arătat niciodată mai haos de când lucrez de-acasă.

Chiuveta e plină de vase murdare de dimineață iar dacă nu apuc să le bag la spălat în jurul prânzului, acolo rămân până diseară. Apoi, hainele murdare or mai avea noroc să intre în mașină, dar când vine momentul să le bag la uscat rămân uneori în așteptare pentru a doua zi. La birou reușeam să mănânc aproape întotdeauna la prânz, că mă luam cu colegii și chiar alegeam meniuri sănătoase de la cantina de vis a vis, acasă, dacă nu trage nimeni de mine și n-are cine, abia îmi amintesc să-mi fac un sandviș.

Și totuși ce faci cât stai acasă?

Păi…muncesc. Și cred că orice femeie care stă acasă, nu stă niciodată degeaba. Dacă ai copiii cu tine, poți să-ți iei adio de la treburile casnice. Eu de când stau acasă n-am reușit niciodată să lucrez cu copiii. Nu știu dacă am făcut eu ceva prost că am mai auzit mame ale căror copii înțeleg că mami are treabă și o lasă să se concentreze.

Mie nu mi-a ieșit niciodată treaba asta. Chiar și acum, când sunt mari și nu mai au nevoie de atenția mea continuă tot vor să mă joc cu ei ba Uno, ba fotbal, ba să le tai un măr, ba să dansez cu ei. Nu mă stresez (prea mult) pentru că știu că acum e momentul pentru a petrece timp împreună, peste câtva timp nici acesta nu va mai exista, iar hainele vor putea fi spălate mai cu spor atunci.

Dacă nu ai copii cu tine, atunci ori te duci la un serviciu, ori ai proiecte personale pe care le gestionezi de-acasă, ori muncești la câmp, deci oricum faci și altceva în afară de curat, spălat, gătit, șters geamuri și repetăm.

Mi se pare că oricum astea vin din oficiu peste lucrurile “importante” aducătoare de hrană acasă. Eu nu cunosc nici o femeie care să stea acasă și să facă doar curat și mâncare.

Dar aproape toate își beau cafeaua de dimineață, rece, pe la prânz, iar seara se resemnează cu:

Eu iar n-am făcut astăzi nimic.

Am dus copiii la grădi/ școală: 2 ore
Am răspuns la emailuri, telefoane: 1 oră
Am cumpărat rechizite pentru Beti din 2 magazine și m-am întors acasă: 2 ore
Am făcut curat la hainele copiilor: 2 ore. Am cusut o rochiță și-o păpușă.
Am spălat 2 mașini. Ba nu, 3.
Am pregătit curcanul pentru cină.
Am pus o mașină de spălat vase și am strâns-o pe cea de dinainte.
Am făcut ceai la copii, sandvișuri, m-am machiat în mașină, am dus gunoiul de vreo 3 ori, am curățat cartofi, am căutat câteva acte prin garaj și am mâncat niște pâine rămasă de la copii.
Am pierdut numărul orelor și-al minutelor, dar mai am de făcut o salată și de strâns masa după cină, de culcat copiii și Slavă Domnului că azi nu e zi de baie.

– Și, ce-ai făcut azi?
– ….mai nimic.

Sursă foto