Răbdarea, explicată de un bărbat copilului
Că soțul meu este una dintre cele mai calme persoane pe care le cunosc, iar eu eram ocupată cu un rose când a venit Dumnezeu în vizită cu răbdarea, nu mai este o noutate pentru nimeni.
Uitându-mă, însă, la copiii noștri, unul mai răbdător, altul mai puțin, tind să cred că te naști cu răbdarea, dar o și poți căpăta, exersând-o. Nu e tocmai simplu, dar nici nu poți face rabat de la ea.
Răbdarea te ajută să-și menții calmul, să faci față unui stres, unei situații critice, să iei decizii corecte și să duci la bun sfârșit o acțiune dată.
Mamă, ce bună sunt la teorie! Aproape c-ai crede că sunt un reprezentant de vază al răbdării. Aproape….
Practica și carnea de porc cad însă greu la stomac
Ieri dimineață, pe când deșteptătoarele sunau ca sirenele ambulanțelor în vremuri de Covid, copilul cel intrat pregătitoare a refuzat să se trezească.
Destul de ciudat, ținând cont că abia aștepta cu o seară înainte să se facă zi ca să meargă la școală. Dar, ca orice mamă care-și cunoaște copilul, mi-am dat seama că problema nu era școala, ci că îi era somn și ar fi vrut să fie îmbrăcată de maică-sa, așa cum s-a întâmplat cu o dimineață înainte.
Acuma, eu știu că sună nemaipomenit treaba cu: dați baie copiilor până nu mai vor, alăptați până nu mai vor, dați-le ce vor până nu mai vor, dar, realitatea bate filmul, iar independența se învață, nu e magie să se întâmple peste noapte.
Așa că, m-am dus la copil, i-am deschis lumina, i-am cântat frumos, am trezit-o elegant și m-am întors la mine în cameră, să mă îmbrac. Moment când ea și-a închis lumina și s-a culcat la loc.
Lucru care nu m-a surprins absolut deloc, că doar îmi cunosc marfa, cum nici criza ce-a urmat nu m-a mirat, și nici :
– Pe mine să nu mă pupi! scrâșnit printre dinți când a ieșit din mașină, în parcarea școlii.
Asta deja nu mai era de la faptul că nu am îmbrăcat-o dimineață, ci pentru că am refuzat să-i dau acadea după micul dejun.
– Bine, iubirea mea, dar eu tot te iubesc, i-am strigat, trimițându-i bezele.
Mi-a întors spatele și-a plecat. Dar eu am știut că și ea mă iubește.
Teoria răbdării
Seara, când a venit soțul acasă, domnul cu neuronii deranjați dimineața de crizele copilei, s-a dus la ea să-i vorbească.
Ce-au discutat 20 de minute, nu știu, dar concluziile le-am aflat la cină, când eu am ridicat vocea, povestind ceva, iar Beti i-a spus soțului la ureche:
– Acum, mami a rămas fără o bucată din creier?
– Poftim??
La care soțul meu:
– Nu, mai are….
– Poftim, din nou???
– Să-ți explic, mami, mă ia Beti ușor. Tati mi-a spus că fiecare om se naște cu niște unități de răbdare. Că tu, de exemplu, la o criză de-a mea îți pierzi 3 unități, el numai una.
– Ăhăăă, strigă Andre. La ale mele, tati pierde 10!
– Și mi-a mai spus că, creierul nostru este format din celule care se distrug atunci când țipăm și facem crize. Și dacă tot țipăm și tot țipăm, creierul nostru o să rămână fără celule și nu o să mai vorbim corect, nu o să ne amintim de anumite lucruri, și spunem cuvinte urâte…
– Asta așa e, confirmă Andre. Că eu când sunt nervos, uit cuvintele. Nu mai știu să vorbesc!
– Adică, în concluzie, e nevoie să avem răbdare să nu pierdem unitățile ca să nu ne enervăm și să ne pierdem capul cu totul, verific eu datele problemei.
– Da, așa mi-a zis tati! Și că bunicul de la Bacău vorbește tare pentru că și-a pierdut unitățile de răbdare….
– I-auzi, tati! îl fixez eu pe bărbat.
– Beti, asta nu se spune!
– Eu de-acuma nu mai țip, că vreau să învăț să citesc mai repede!
Băi, dacă a scos-o la capăt bărbatu-miu cu unitățile lui de răbdare, și-a spălat păcatele cu toate diminețile în care eu am dus copiii la școală, iar el își făcea duș liniștit în baie.
Și vă mai zic ceva, noroc că nu s-a închis școala, că se duceau pe pustiu toate unitățile mele!
*** Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar nu am nici o baghetă magică, însă am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare mamă.
