Bărbatul după cum dă cu aspiratorul se cunoaște
Na, că se împlinesc vreo 5 ani de când tot scriu aici și n-am vorbit niciodată despre curentul acesta al împărțirii în mod egal a treburilor casnice dintr-o familie sau cum s-o chema treaba asta în care se militează ca bărbatul să dea cu aspiratorul, să facă mâncare și să crească copiii cot la cot cu femeia.
Nu-i rău să ai un soț din acesta care atunci când vine seara acasă dă cu ușa de perete și-i strigă nevestei care-i corectează tema lu’ ăla micu la mate:
– Iubirea mea, am venit acasă și am un chef nebun să șterg lustrele de praf!
Femeia se excită la maxim, îl pune pe cel mic să vadă un desene, iar ei doi se apucă de treabă până cad transpirați de șters praful și dat cu aspiratorul.
Bărbatul după cum face curat se cunoaște
Nu știu de unde, pe cuvânt de femeie într-o relație stabilă de mai bine de 15 ani, vine nevoia asta a sexului frumos să se simtă egala bărbatului când vine vorba de treburile casnice.
Poate să vină bărbatul cu catralionul de bani acasă, dacă n-a dus gunoiul, tot un nesimțit este și femeia o proastă că-l acceptă așa!
Poate că sunt eu mai de modă veche sau poate sunt fraierica din parcare că am un bărbat care nu șterge praful, nu spală pe jos, nu aspiră, nici mâncare nu prea face, în schimb, merge la serviciu, plătește femeia pe care o aveam în casă că între timp am renunțat la ea, așa fraieră sunt, îmi cumpără oale electrice și roboți de bucătărie ca să-mi simplific munca și practic, e de acord cu aproape orice am nevoie ca nimic să nu stea în calea fericirii mele.
Iar de când cu școala on line și criza pe care am făcut-o vineri când abia am așteptat să vină acasă și să-i turui despre toate nefericirile mele, mi-a propus să mă duc la munte să mă relaxez.
N-am să vă mint că nu mi se pare super sexy un domn înalt, brunet și cu ceva mușchiuleț pe el lucrat la sală care vine pe la 16 când într-o lume perfectă copiii sunt la opționalul de înot, să ducă gunoiul și să-mi facă omletă în timp ce eu șterg geamurile de la bucătărie îmbrăcată în ciorapi.
– Sunt bune ouălele, draga mea?
– Sunt perfecte dacă speli și tigaia după aia!
La muncă, bărbate și-ți promit c-o să ai mâncare diseară acasă!
O suna aiurea, nu zic că nu, undeva, acolo în creierul nostru se simte frustrare:
– Cum, noi, femeile la cratiță? În secolul 21 când femeia muncește cot la cot cu bărbatul? Păi să mai facă și el o friptură!
Să facă, eu abia aștept, dar de când lumea s-a făcut și omul a populat planeta, rolul bărbatului este despre a vâna și a femeii despre a face copii.
Ce să facem noi dacă așa e natura umană? Când o să văd primul bărbat care naște pui vii, atunci o să-mi schimb și eu teoria. Până atunci, eu rămân cu copiii și el cu serviciul!
De ce totuși se enervează femeia când vecinul de la 2 face tocăniță, iar al nostru nu știe nici măcar unde sunt cartofii în debara? Sau, de ce bărbatul cu omleta-n mână arată de un milion de ori mai bine decât o femeie făcând poale-n brâu?
Răspunsul este foarte simplu: creierele noastre nu sunt obișnuite cu astfel de modele și tot ce e nou, atrage.
Îmbracă tu o femeie în militar și vezi dacă nu atrage privirile de tot atâtea ori cât atrage și bărbatul cu omleta.
Pune un bărbat cu aspiratorul în mână lângă o femeie aranjată de birou și n-o să știi la cine să te uiți prima dată.
De ce?
Același răspuns: pentru că ce e nou pentru creierul nostru, atrage, surprinde și chiar ne place.
Visul soțului meu este să stea acasă, iar eu să mă duc la serviciu.
De ce? Pentru că e incitant, e nou, e altceva, iar lui îi place.
Problema e că nu se poate, așa că, el se duce zilnic la serviciu, iar eu îl aștept cu mâncarea caldă acasă.
Mă face asta mai puțin femeie?
Poate în ochii voștri, eu, în schimb, sunt bine, mersi, așa. Mă rog, mai puțin cu școala on line, dar chiar și așa, asta ne face mai puternici pentru că eu mă plâng mai mult ca de obicei, iar el mă ascultă mai mult ca de obicei, iar asta ne leagă și petrecem mai mult timp împreună.
Nu toți bărbații care dau cu aspiratorul sunt perfecți cum nici toți bărbații care plătesc menajeră sunt de luat acasă.
Într-un cuplu, indiferent ce face unul sau altul, partenerii trebuie să se ajute reciproc. Poate că e de datoria ei să facă mâncare în casă, dar în ziua aceea când ea pleacă la cafea cu fetele, el o ajută și nu am folosit pur întâmplător verbul ”a ajuta”, și face ciorba în seara aia.
Cum și ea, în ziua în care el vine obosit de la serviciu, culcă copiii, chiar dacă e responsabilitatea lui să le dea baie în seara aceea.
Nu sunt adepta împărțitului în mod egal a treburilor dintr-o gospodărie, cred în schimb, în comunicare în cuplu, cred în ajutor reciproc, cred în echilibru și cred în rolul ancestral al bărbatului și al femeii.
Din momentul în care femeia devine mamă, prioritatea sunt copiii iar de aici încolo, familia se întoarce la nivelul de bază: el merge la vânat, iar ea rămâne cu copiii acasă.
Iar asta nu o pune pe femeie mai jos în ierarhie, decât dacă am fost educate așa, iar aici e cu totul altă discuție. Ba din contră, femeia devine omul fără de care bărbatul nu mai are pentru ce veni acasă, scop în sine, iar bărbatul, omul fără de care familia nu are cu ce supraviețui.
Asta, la nivel macro. De aici încolo, lucrurile se ramifică în funcție de fiecare individ în parte, așteptări și aspirații, încredere și obiective.
Sunt femei care lucrează mai mult în afara casei, întrețin familia în mare parte, iar bărbatul se ocupă de casa. Sau invers. Fiecare familie are un model după care funcționează, că e mai bun sau mai puțin bun, asta e fix ultima noastră problemă!
Cine dă cu aspiratorul, cine aduce banii în casă, cine plimbă copilul sau toacă pătrunjelul este doar ambalajul care se vede de la fereastră, în casa vecinului de vis a vis: fericirea și respectul în cuplu e tot ceea ce contează!
*** Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.
